joi

25 aprilie, 2024

25 mai, 2016

proteste industria militaraAproximativ 500 de angajați din industria de apărare au protestat miercuri, la Cotroceni, nemulțumiți că statul achiziționează tehnică militară second hand din străinătate, în loc să stimuleze întreprinderile autohtone din domeniu.

La anul, conform deciziei CSAT și a angajamentelor față de NATO, bugetul MApN va fi de 2% din PIB, iar 20% din această sumă totală va fi alocată dotării Armatei.

În termeni absoluți, asta înseamnă că aproximativ 500 de milioane de euro vor fi cheltuiți pentru înzestrare. Cei care au protestat miercuri se te că banii vor fi folosiți exact ca și până acum, pentru cumpărarea din străinătate a tehnicii necesare.


Potrivit calculelor făcute de sindicaliști, România a chetuit după revoluție 15 miliarde de euro pentru importuri care nu au fost altceva decât „vechituri”.

În opinia sindicaliștilor, industria națională poate produce orice fel de armă și muniție, în colaborare cu companii străine.

Așa ar fi cumpărate echipamente de vârf și, totodată, s-ar asigura și contractele necesare supraviețuirii  întreprinderilor românești din domeniu.

Andrei Nane, președintele Federației Sidniactelor din Apărarea Unirea, a explicat pentru cursdeguvernare.ro că au ales ca destinație a protestelor Cotroceniul, fiindcă actualui guvern este unul “pe termen scurt”, deci fără prea multă putere.


O delegație a sindicaliștilor a fost primită de consilierul prezidențial Ion Oprișor, general în rezervă, căruia i-a lăsat un document cu propuneri pentru revigorarea industriei de armament.

Protestatarii speră că propunerile lor vor fi discutate într-o ședință a CSAT.

Lista de cumpărături pregătită de Ministerul Apărării

Pentru nevoile Apărării, se caută colaborări cu firme străine pentru ca toate viitoarele comenzi să fie executate în fabricile din România.

Transportoare blindate, pe roți sau șenile- pentru acestea se va încheia un contract de 800 de milioane.

Cinci companii din state NATO și-au arătat deja interesul, dar va depinde de dibăcia negociatorilor forma în care se va încheia acesta, dacă se va obține ca măcar asamblarea lor să se facă în țară.

În principiu, acestea sunt dispuse să investească în fabrica de la Mioveni, pentru asamblarea transportoarelor, iar primele astfel de blindate moderne ar putea intra în folosința Armatei cel târziu la începutul lui 2019.

Miercuri a avut loc o demonstrație a unui vehicul 8X8 organizată de firmă finlandeză.

transportor blindat

Șeful Statului Major al Forțelor Terestre (SMFT), general-maior Dumitru Scarlat, a declarat pentru Agerpres, la final:

„Noi stabilim cerințele, însă nu suntem noi cei care decidem ce fel de vehicul de luptă vom avea. În Armata Română, Departamentul pentru Armamente este structura responsabilă cu achiziția acestor echipamente și noi ne-am bucura dacă am primi la Forțele Terestre un transportor blindat care să ne asigure îndeplinirea misiunilor cu succes.

Suntem susținătorii industriei de apărare națională, ca atare și pentru viitor cerința noastră este în acest sens”, a declarat generalul Dumitru Scarlat.

Tancuri – MapN a cerut oferte și pentru 270 de tancuri, iar Uzina Mecanică București a demarat deja negocierile cu Kraus Maffai, producătorul celebrului tanc Leopard 2 pe care-l folosesc nemții.

leopold 2 tancuri

Tot Uzina Mecanică București dorește să asambleze și modelul militar 4X4 Jeep J8, produs de Fiat-Chrysler

Negocierileau început marți, iar cei de la Romarm spun că o colaborare cu Fiat-Chrysler ar ajuta întreprinderea românească, aflată în prezent într-un impas financiar fără precedent.

Compania americană va investi însă doar dacă va avea o comandă suficient de mare din partea MApN.

În timp, s-ar putea trece de la asamblare la producerea unor componente, speră conducerea întreprinderii românești.

Alte achiziții:

  • 190 milioane de euro pentru modernizarea fregatelor Regele Ferdinand și Regina Maria
  • 12 avioane de vânătoare
  • 54 de sisteme rachete sol aer cu sisteme GPS de ultimă generație
  • 36 de obuziere
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: