joi

28 martie, 2024

17 august, 2017

Ministerul Apărării Naționale (MApN) va selecţiona două companii, dintre cele care vor să producă corvetele multifuncționale cu care urmează să fie dotate forţele navale româneşti, pentru a începe negocierile într-o „etapă de dialog”, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică de MApN.

Apoi ofertele finale ale celor doi finalişti vor fi evaluate de o Comisie formată din reprezentanţi ai MApN, ai Companiei Naţionale „Romtehnica” S.A. şi ai Oficiului de Compensare pentru Achiziţii de Tehnică Specială.

„În etapa de dialog vor fi calificaţi maximum doi operatori economici care îndeplinesc criteriile (…) de selecţie şi în baza unui clasament realizat conform criteriilor:

  • Capacitatea economică şi financiară a operatorului economic (ponderea 40%) şi
  • Capacitatea tehnică sau profesională a operatorului economic (ponderea 60%)”, spune proiectul citat.

Sunt primite în competiție doar companii din state membre NATO, care au în portofoliu nave similare construite și livrate până la data inițierii procedurii de achiziție şi care satisfac exigențele:

  • navele livrate să fie construite și dotate pe un șantier de profil din România,
  • „consolidarea/dezvoltarea unui centru de mentenanță pe teritoriul național, dispus la Marea Neagră sau/și pe Dunărea maritimă, pentru executarea lucrărilor de mentenanță a navelor forțelor navale române”.

O hotărâre anterioară a Guvernului Cioloş, abrogată între timp, preciza că grupul olandez Damen, deținătorul șantierului omonim de la Galați, este unic invitat la negocieri.

În nota de fundamentare a noului proiect de HG este menținută estimarea inițială privind costul total al achiziției, de circa 1,6 miliarde euro, sumă care ar urma să fie achitată eșalonat în 7 ani, în perioada 2018-2024.

Pentru Armata României este fundamental ca realizarea construcţiei şi dotarea celor patru corvete să se facă în România, în vederea eliminării riscurilor care pot afecta îndeplinirea programului esenţial de înzestrare ,,Corvetă multifuncţională” în termenele asumate şi pentru satisfacerea cerinţelor de securitate a aprovizionării ale forţelor navale române/statului român”, spune documentul citat.


Corvetele ar urma să aibă o durata de viaţă de aproximativ 30 de ani, „care poate fi prelungită ulterior prin modernizări succesive”

„Creditele de angajament aferente primului contract subsecvent al acordului-cadru/contractului multianual de furnizare a patru corvete și contractelor/acordurilor de tip guvern la guvern pentru echipamente, muniții și servicii necesare dotării corvetelor se vor asigura, în condițiile legii, prin bugetul anual pentru anul 2018 al Ministerului Apărării Naționale”, precizează documentul.

Totodată, proiectul de HG mai prevede că acordul multianual privind achiziția de corvete multirol va include și modernizarea celor două fregate T22R din dotarea forțelor navale românești, Regina Maria și Regele Ferdinand, achiziționate la mâna a doua de la BAE Systems în guvernarea Năstase, penmtru 116 milioane lire sterline.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: