miercuri

24 aprilie, 2024

19 decembrie, 2017

S-au finalizat înscrierile în programul de instruire pentru export a producătorilor de mobilier, produse din lemn și produse agricole ecologice, în cadrul proiectului finanțat prin Programul de Cooperare Elvețiano–Român, „Servicii integrate de export, pentru IMM-urile din România”.

Au aplicat 83 de firme, din care 47 de firme active în domeniul agricol, iar celelalte 36 în domeniul producției de mobilier din lemn și produse asociate. 52% dintre aplicanți provin din regiunile de Nord Est și Sud Muntenia ale țării, în timp ce 29% sunt localizați în principal în regiunile Nord Vest, București Ilfov și Centru.

În prima fază a procesului de selecție au fost acceptate 58 de firme, urmând ca până la sfârșitul anului să primească decizia finală și firmele ale căror dosare sunt încă analizate. Pentru a fi eligibile, firmele selectate au demonstrat că vând produse cu valoare adăugată mare obținută printr-un grad ridicat de procesare și inovare, pentru care există cerere externă. De asemenea, firmele participante au făcut dovada deținerii unei echipe de management flexibilă, care are capacitatea de a îmbunătăți produsele sau de a crește producția, cu ajutorul dotărilor tehnologice existente, pentru a face față solicitărilor noilor piețe.


Finaliștii vor intra la începutul anului viitor într-un program intens de instruire, pentru a deveni competitivi pe piețele internaționale. Pregătirea acestora va aborda următoarele teme: strategia de export, analiza piețelor internaționale de interes, crearea unor produse inovatoare și dezvoltarea tehnologică, ambalare și etichetare, branding și promovare, legislație fiscală, certificare și standarde de calitate, canale de distribuție.

Produsele agricole pregătite pentru a fi prezentate partenerilor externi sunt: mierea și dulcețurile, sucurile 100% din fructe, vinurile, fructele uscate, cătina și produsele obținute pe baza ei, produsele lactate și carnea bio, uleiurile presate la rece, cerealele și murăturile.
Arta prelucrării lemnului va fi reprezentată în principal prin piesele de mobilier, fie sculptate manual, fie pictate sau cu un design unic.

Prin intermediul acestui proiect, producătorii sunt susținuți să dezvolte produse cu valoare adăugată mare prin procesarea locală a materiei prime ecologice. Ei vor beneficia de sprijin pentru participarea la târguri, expoziții, organizarea în clustere și sesiuni de matchmaking, pentru a se extinde pe piețele mai puțin accesibile până acum, precum SUA, Orientul Mijlociu, Asia sau țările nordice.

Pe tot parcursul procesului, firmele vor fi susținute prin servicii de coaching și mentoring furnizate de către echipa de specialiști a Centrelor de Afaceri pentru export din Ploiești și Bacău, create în prima etapă a acestui program, în cadrul Camerelor de Comerț și Industrie.


În urma procedurii de achiziție publică organizată de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, acest proiect este realizat de asocierea Gama Proconsult – Camera de Comerț și Industrie Prahova – Inpulse Partners – TDP Partners.

Detalii suplimentare se pot solicita la e-mail marian.dobrila@tdppartners.ro.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: