miercuri

27 martie, 2024

23 octombrie, 2014

Corina Creţu şi-a prezentat miercuri, pe blog, după votul din plenul Parlamentului European, priorităţile mandatului său la conducerea portofoliului de dezvoltare regională.

Comisarul european nominalizat de România se va concentra pe trei direcţii importante, enunţate, de altfel, şi în cadrul audierii din PE, din 1 octombrie:

  1. Calitatea programelor operaţionale
  2. Creşterea capacităţii instituţionale a statelor membre, care să se traducă şi printr-o mai bună calitate a proiectelor
  3. Simplificarea procedurilor şi reducerea birocraţiei

Corina Creţu a detaliat, pe blog, cele trei obiective principale ale politicii regionale care nu este, potrivit viziunii noului comisar, „un simplu transfer de fonduri de la regiunile mai dezvoltate către regiunile mai puţin dezvoltate”.


„În Uniune nu există state sembre care doar plătesc, aşa cum nu există state membre care doar beneficiază”, argumentează comisarul Creţu.

Programe operaţionale de calitate

Chaia ieşirii din criză este, potrivit Corinei Creţu, programele operaţionale de calitate, care se află acum în negocierea dintre statele membre şi Comisia Europeană. Acestea „vor determina investiţiile publice europene pentru următorii şapte ani”.

„Vreau să spun răspicat: calitatea programelor nu trebuie şi nu va fi compromisă – trebuie să fim siguri că ele au impact economic. Avem nevoie să traducem bunele intenţii bune din acordurile de parteneriat în realităţi operaţionale care pot aduce schimbare. Trebuie să ne asigurăm că proiectele sunt adoptate la timp, fără să compromitem calitatea lor”, susţine, pe blog, comisarul pentru dezvoltare regională.

În acest context, Corina Creţu afirmă că directoratul pe care îl conduce va căuta „noi căi pentru a creşte absorbţia fondurilor europene de către statele membre, prin transferul de bune practici dinspre state precum Polonia şi Portugalia către state precum Romania şi Bulgaria”.

O cheltuire de calitate a banilor europeni – proiecte de calitate


Perioada 2014-2020 nu va fi una oarecare, susţine comisarul, ci este una în care fiecare euro trebuie folosit „cu chibzuinţă”. Corina Creţu subliniază importanţa unor proiecte de calitate finanţate din bani europeni.

„Pentru a reuşi, avem nevoie ca fiecare Stat Membru să folosească din plin instrumente financiare inovatoare, cum ar fi împrumuturile şi garanţiile în locul granturilor, pentru a putea finanţa mai multe proiecte, pentru a potenţa investiţiile private şi pentru a crea noi locuri de muncă”, a spus aceasta.

Aşa cum s-a angajat în faţa eurodeputaţilor care au audiat-o, Corina Creţu pune accentul pe capacitatea instituţională din statele membre şi afirmă, din nouă, că aceasta este chiar mai importantă decât banii pe care îi primesc ţările UE.

„Intenţionez să pun la dispoziție toată asistenţa tehnică şi instituţională de care va fi nevoie pentru a facilita apariţia unor proiecte de calitate”, mai spune comisarul.

Simplificarea procedurilor şi reducerea birocraţiei

” Avem nevoie de simplificarea procedurilor şi a birocraţiei, cu păstrarea unei bune gestiuni administrative şi financiare şi unei politici strice de toleranţă zero pentru fraudă”, spune, din nou, Corina Creţu.

Comisarul pentru politici regionale vede în domeniul pe care îl conduce politica de investiţii a Uniunii Europene, pentru creştere ecnomomică şi crearea de locuri de muncă. Se bazează în această afirmaţie pe experienţa personală.

„Am trăit cea mai mare parte a vieţii mele într-o ţară care s-a bucurat de o creştere economică impresionantă graţie instrumentelor de pre-aderare ale UE și am văzut cu ochii mei efectele pe care politicile de coeziune le au asupra vieţilor oamenilor obişnuiţi”, a mai spus Corina Creţu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: