România s-a situat pe locul al doilea în rândul țărilor membre UE pe trimestrul al treilea din 2012 la creșterea costului muncii , potrivit datelor Eurostat. Cu o majorare de 7,2%, am fost devansați numai de Estonia, cu +7,6%, dar ne-am plasat înaintea Bulgariei (+5,9%) și Lituaniei (+5,4%). La polul opus s-au situat Slovenia, unde costul muncii a scăzut cu 0,8%, Cipru și Olanda (fiecare cu +0,5%).
Dacă ținem cont de evoluția pe ultimii doi ani ( trimestrul III 2012 față de trimestrul III 2010, după tăierea salariilor bugetarilor cu 25%), România conduce detașat în clasamentul european, cu o creștere cumulată a costului muncii de 17,4%. După noi, figurează Bulgaria (+14,1%), Polonia și Ungaria ( fiecare cu +10,8% dar din considerente net diferite ), Letonia (+8,8%) și Lituania (+8,4%).
Desigur, factorul principal în această evoluție a fost refacerea parțială a reducerilor salariale efectuate la mijlocul lui 2010 pentru reducerea cheltuielilor bugetare și echilibrarea finanțelor publice. Este și motivul pentru care suntem lideri detașați la creșterea costului muncii în trimestrul III 2012, atât față de trimestrul III 2011, cât și față de trimestrul III 2010.
Cu toate acestea, nu e singura explicație. Ne plasăm pe locul al treilea la nivel european și la creșterea costurilor cu munca pe segmentul din economie unde lucrează non-bugetarii. Faptul este explicabil parțial prin poziția de market-maker pe care o are statul pe piața muncii autohtonă, dar ar trebui să aibă acoperire și în rezultatele la nivelul productivității muncii.
Hai să vedem dacă respectăm relația clasică dintre creșterea productivității muncii, puterea de cumpărare și cursul de schimb, ținînd cont de faptul că Eurostat a consemnat creșterile de costuri la nivel nominal și nu în termeni reali. Așadar, în ultimii doi ani, sporul puterii de cumpărare rezultată din costul mai mare al muncii (creșterea costului muncii de 17,4% între trimestrul III 2010 și trimestrul III 2012,ajustată cu inflația cumulată pe doi ani de 9%) a fost de 7,7%.
Dar productivitatea muncii, măsurată în industrie ( deoarece acolo avem criterii clare de apreciere cantitativă) ? A crescut cu 2,8% în trimestrul III 2011 față de trimestrul III 2010, după care, atenție, a scăzut cu 2,8% în trimestrul III 2012 față de trimestrul III 2011. Adică a bătut pasul pe loc, dacă ar fi să privim evoluția de ansamblu pe ultimii doi ani.
Și acum să luăm cursul de schimb euro-leu, pentru a întregi relația amintită mai sus. De la 4,28 lei/euro, acesta a atins 4,55/euro lei adică 6,3%. Nu e nevoie să facem farmacie, pentru că mai sunt și alți factori mai puțin însemnați de luat în cobnsiderare. Dar în mod clar nu e o conicidență ajustarea aproximativ cu aceeași amplitudine a cursului de schimb în sus, din moment ce rezultatul economic anunțat a fost unul negativ pe trimestrul III 2012 iar productivitatea muncii nu a crescut.
Acum, este adevărat că majorarea salariilor din zona direct productivă a susținut, prin taxe și impozite, refacerea salariilor (și acordarea pensiilor). Problema este dacă această majorare s-a susținut, în ordinea firească a lucrurilor, prin creșterea producției și a eficienței în producție. Și dacă s-a văzut concret în nivelul de trai. Din păcate, în ambele cazuri, răspunsul este negativ.
Poate că ar fi cazul să ne uităm și la alte țări din Europa. La creșterile aparent mai mici dar perceptibile pentru populație și la ordinea în care se dau aceste creșteri, de la sursă către beneficiarii indirecți și nu invers. Pentru că indiferent de motivațiile sociale, politice, juridice sau sentimentale, nu se poate clădi o dezvoltare solidă pe o bază economică insuficientă.
