joi

25 aprilie, 2024

8 mai, 2012

Prima şedinţă a noului guvern la palatul Victoria, prima zi în Parlament cu noua majoritate.

Guvernul Victor Ponta a adoptat, marţi, în prima şedinţă, scrisoarea de intenţie către FMI, în care se prevede majorarea salariilor bugetarilor cu 8% de la 1 iunie şi reîntregirea acestora (până la 15%) din decembrie.

Guvernul a schimbat o serie de prefecţii şi subprefecţi din Guvernele Ungureanu şi Boc şi a decis retragerea recursului la suspendarea înfiinţării facultăţii în limba maghiară la UMF Târgu Mureş.

Scrisoarea de intenţie

  • Salariile bugetarilor se majorează cu 8% din 1 iunie, iar din decembrie 2012 vor fi reîntregite la valoarea de dinainte de tăierile cu 25% din anul 2010.
  • Sumele luate nelegal de la pensionari, prin CASS, vor fi restituite în 16 tranşe lunare începând cu luna iunie 2012. Astfel, pensionarii îşi vor primi banii înapoi în acelaşi ritm în care li s-au luat.
  • Ordonanţa de urgenţă pentru aplicarea acestor măsuri va fi adoptată săptămâna viitoare.
  • Anvelopa salarială nu va fi depăşită de reîntregirea salariilor bugetarilor, iar deficitul bugetar va creşte în limitele negociate cu Fondul Monetar Internaţional

UMF Târgu Mureş

  • Secretariatul General al Guvernului retrage recursul formulat luni de Executivul Ungureanu la decizia Curţii de Apel Târgu Mureş privind UMF. Instanţa a suspendat până în decembrie aplicarea HG a Executivului Ungureanu de înfiinţare a facultăţii în limba maghiară la Universitatea de Medicină şi farmacie Târgu Mureş.
  • Ministrul Educaţiei, Ioan Mang, şi ministrul de Externe, Andrei Marga, fost rector la Universitatea Babeş-Bolyai, merg joi la Târgu Mureş pentru a găsi o soluţie privind UMF Târgu Mureş.

Banii daţi de Guvernul Ungureanu primăriilor se retrag

  • Guvernul Ponta a decis prin ordonanţă de urgenţă să retragă de la autorităţile locale sumele acordate de Guvernul Ungureanu din Fondul de rezervă.
  • Guvernul Ungureanu acordase 648 de milioane de lei primăriilor, în marea majoritate conduse de primari de la Puterea de atunci, însă Executivul Ponta poate retrage doar sumele rămase necheltuite până acum.
  • Primăriile mai au la dispoziţie 3 zile să-şi cheltuie fondurile date de Guvernul Ungureanu după care, în 30 de zile trebuie să restituie banii rămaşi necheltuiţi.

Prefecturi


Prefecţii şi subprefecţii din majoritatea judeţelor vor fi schimbaţi din funcţii

Măsuri administrative

  • Şefii Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, Lucian Duţă, şi Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, Cristina Trăilă, au fost eliberaţi din funcţii după ce aceştia demisionaseră.
  • În cazul CNAS, Ponta a susţinut că Duţă a emis facturile privind taxa claw-back aplicată producătorilor de medicamente, motiv pentru care sistemul sanitar roscă să rămână fără medicamente.
  • Situaţia a fost ameliorată, însă, de ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, prin dialog cu producătorii.
  • Ministerul Sănătăţii şi organele de control vor face investigaţii la CNAS.
  • Inspectoratul de Stat în Construcţii şi Cadastrul trec de la Ministerul Dezvoltării regionale în subordinea Guvernului.
  • Agenţia Naţională pentru Sport trece de la Ministerul Educaţiei în subordinea premierului Victor Ponta, pentru ca prim-ministrul să dea un ”mesaj de implicare directă” în performanţa sportivă în an olimpic .
  • Secretariatul de stat pentru culte trece din subordinea premierului la Ministerul Culturii.

În Parlament: trece votul uninominal pur şi amnistierea fiscală pentru funcţionarii care au încasat venituri nelegale

În paralele cu activitatea guvernului, noua majoritate şi-a impus punctul de vedere şi în Parlament.

Legea votului uninominal pur într-un singur tur de scrutin, depusă de USL, a trecut de Senat şi se îndreaptă spre cealaltă cameră legislativă.

Proiectul legii ”uninominalului pur” îi are ca iniţiţiatori pe cei doi copreşedinţi ai USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, şi a fost aprobat de senatori cu 77 de voturi “pentru”, 17 “abţineri” şi nouă voturi “împotrivă” şi va merge la Camera Deputaţilor, care se va pronunţa asupra sa ca for decizional.


Propunerea legislativă urmează astfel să modifice o serie de legi existente: Legea 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, Legea 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, Legea administraţiei publice locale, Legea administraţiei publice locale 215/2001 şi Legea393/2004 privind Statutul aleşilor locali.

Camera Deputaţilor a adoptat, cu 234 voturi “pentru” şi nici un vot împotrivă, proiectul de lege privind amnistia fiscală pentru circa 300.000 de funcţionari publici care erau obligaţi să returneze sporurile încasate în 2008-2010.

Proiectul de lege fusese depus încă din martie de către UDMR şi el avea ca scop scutirea funcţionarilor de la plata la care-i obligau constatările Curţii de Conturi. Curtea de Conturi a constatat că funcţionarii din primării şi consiliile judeţene au încasat ilegal sporuri salariale sau stimulente în perioada 2008-2010.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Daca PIB 2012 e undeva usor peste 600 miliarde lei , deficitul va fi maxim 18 miliarde lei la sfirsitul anului ? (adica max. 3 % PIB)
    Am mari indoieli .
    Anul trecut , EUROSTAT scrie ca deficitul a fost de 5,2% PIB , respectiv 30,336 miliarde lei .(RON)

    http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/2-23042012-AP/EN/2-23042012-AP-EN.PDF

    Nu e usor sa maresti veniturile cu 12 miliarde lei pentru a respecta noul deficit convenit chiar in perioada in care decizi sa ai cheltuieli nete suplimentare .

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Daca PIB 2012 e undeva usor peste 600 miliarde lei , deficitul va fi maxim 18 miliarde lei la sfirsitul anului ? (adica max. 3 % PIB)
    Am mari indoieli .
    Anul trecut , EUROSTAT scrie ca deficitul a fost de 5,2% PIB , respectiv 30,336 miliarde lei .(RON)

    http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/2-23042012-AP/EN/2-23042012-AP-EN.PDF

    Nu e usor sa maresti veniturile cu 12 miliarde lei pentru a respecta noul deficit convenit chiar in perioada in care decizi sa ai cheltuieli nete suplimentare .

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: