vineri

19 aprilie, 2024

20 februarie, 2013

Prezentarea celui mai recent raport din Mecanismul de Cooperare și Verificare pe Justiție (MCV) privind România a fost scoasă de pe ordinea de zi de miercuri a Comisiei petru Libertăți Civile (LIBE) a Parlamentului European, la solicitarea eurodeputaților români social-democrați și liberali din acest for.

Europarlamentarul liberal Renate Weber (foto), care a făcut demersuri pentru scoaterea prezentării MCV din draftul ordinii de zi a LIBE, a susținut că în mod normal documentul nu ar fi trebuit discutat în comisie.

Acest punct a apărut din neant pe agenda de astăzi și s-a scos, pentru că nu trebuia să se discute deloc în Comisia LIBE. De câteva zile muncesc să o scot de pe ordinea de zi și asta am făcut”, a declarat, pentru cursdeguvernare.ro, Renate Weber.


În schimb, ea a cerut ca plenul Parlamentului European să aibă o dezbatere pe metodologia raportului MCV, în prezența comisarului european pentru Justiție, Viviane Reding.

Eu vreau o dezbatere în plen pe metodologia acestui mecanism în prezența doamnei comisar Reding”, a precizat europarlamentarul liberal.

decizie privind această posibilitate urmează să se ia săptămâna viitoare la conferința președinților grupurilor europarlamentare.

În draftul ordinii de zi de miercuri a comisiei LIBE figura, la punctul 8, o prezentare care urma să fie susținută de reprezentanții Comisiei Europene privind raportul MCV al Executivului european către parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.


Raportul MCV a fost adoptat de Comisie în 30 ianuarie 2013.

Descarcă de aici draftul agendei de lucru a LIBE de miercuri.

Claudiu Zamfir – Bruxelles

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: