luni

22 aprilie, 2024

21 octombrie, 2018

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat sâmbătă că va retrage SUA din Tratatul privind forţele nucleare intermediare (INF) din cauză că Rusia a încălcat acordul.

Decizia este sprijinită de Marea Britanie, ministrul britanic al apărării, Gavin Williamson, afirmând că Moscova a transformat INF într-o ”bătaie de joc”.

Anunțul președintelui american reprezintă un pas periculos, care va fi condamnat cu siguranță de comunitatea internațională, a fost reacția imediată a Rusiei, exprimată, potrivit TASS, de către adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov.


Tratatul INF a fost deseori invocat și de președintele Rusiei, Vladimir Putin, dar pentru a denunța „ilegalitatea” scutului antirachetă în România.

„Rusia a încălcat acordul. Îl încalcă de mulţi ani, iar noi nu-i vom lăsa să încalce un acord nuclear şi să facă arme”, a declarat președintele Donald Trump sâmbătă, la Elko, în Nevada, unde a participat la un miting.

„Aparent, incapabilitatea și refuzul de a ajunge la aceeași termeni cu noi obligă anumite forțe de la Washington să încurajeze conducerea țării să facă o decizie privind retragerea formală din tratat. Acesta este un pas foarte periculos, despre care, sunt convins, nu va fi pur și simplu înțeles de comunitatea internațonală, dar va fi condamnat de toți membrii comunității mondiale, care sunt dedicați securității și stabilității și care sunt pregătiți să lucreze la consolidarea regulilor actuale privind controlul oamenilor”, a replicat adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov, potrivit agenției ruse Tass, citate de Mediafax.

Anunțul privind retragerea SUA din INF a sosit mai repede chiar decât era așteptat. The New York Times a scris, citând surse sub acoperirea anonimatului, că președintele american intenționează să facă o astfel de mișcare, însă decizia nu a fost încă aprobată de Cabinet, iar Pentagonul şi Departamentul de Stat s-ar opune. O reuniune programată la începutul acestei săptămâni, luni, la Casa Albă, în vederea discutării acestei propuneri, a fost amânată, potrivit NYT.


Tratatul INF a fost semnat în 1987 de preşedintele SUA Ronald Reagan şi de liderul Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, iar ulterior a fost preluat de Rusia, ca succesoare a URSS.

Acest pact, încheiat în 1987, care contribuie la securitatea Statelor Unite şi aliaţilor săi în Europa şi Orientul Mijlociu, le interzice Statelor Unite şi Rusiei să deţină, producă sau testeze rachete nucleare cu lansare de la sol, cu o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.500 de kilometri.

Retragerea SUA din INF  ar marca o cotitură în politica americană în domeniul controlului armamentului. Tratatul are un termen în Congres, la începutul anului viitor. Potrivit unui amendament la bugetul apărării pe 2019, preşedintele urmează să informeze Senatul, până la 15 ianuarie, dacă Rusia „încalcă material” tratatul şi dacă INF rămâne constrângător juridic pentru Statele Unite.

Statele Unite şi-au informat, săptămâna aceasta, aliaţii europeni cu privire la această propunere, ceea ce i-a alarmat pe britanici. Aceștia consideră INF un pilon în controlul armamentului. Tratatul a marcat sfârşitul unei înfruntări nucleare în Europa, în anii ’80, implicând rachete de croazieră americane de tip Pershing şi rachete cu rază medie de acţiune sovietice de tip SS-20.

Miniştrii apărării din statele membre NATO, reuniţi luna aceasta la Bruxelles, subliniau în comunicatul final că INF „a fost crucial în securitatea euroatlantică” şi că membrii NATO rămân „deplin angajaţi în menţinerea acestui tratat istoric privind controlul armamentului”.

Un alt tratat ruso-american, cel împotriva rachetelor balistice (ABM), încheiat în 1972, a fost denunțat de SUA în 2002, pe motiv că împiedică dezvoltarea unor mijloace de apărare împotriva unor state-paria, cum ar fi Iranul şi Coreea de Nord.

Cel mai recent tratat legat de înarmare, START, din 2010, referitor al reducerea armamentului strategic, expiră în 2020.

Articole recomandate:

Etichete: , , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: