joi

28 martie, 2024

4 august, 2018

Klaus Iohannis a relatat sâmbătă discuția telefonică avută vineri cu premierul, care l-a anunțat că pleacă în vacanță.

Când șeful statului i-a reproșat că era atribuția lui de a numi interimarul, Viorica Dăncilă a susținut că nu știa nimic despre publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care Paul Stănescu devine înlocuitorul ei pe perioada concediului.


Mai mult, a lămurit el cronologia acestei controverse, premierul l-a sunat după ce Klaus Iohannis sesizase Curtea Constituțională, reclamând uzurparea uneia dintre atribuțiile președintelui.

„Mai ireal decât aşa ceva nu cred că se poate. Dragii mei, acest stil de conducere ireală, iraţională nu poate să continue”, a conchis el, în discursul ținut sâmbătă, la Consiliul Național al PNL.

„Am ajuns să avem un guvern iraţional. Ieri am avut o discuţie care m-a făcut să cred că avem un guvern ireal. Dacă n-ar fi trist, ar fi de râs.

decizie publicată în Monitorul Oficial prin care instala un premier interimar. Surpriză am crezut că este atributul meu.


După ce a înaintat acest demers, doamna prim-ministru a sunat să îmi spună că pleacă în concediu şi că toate sunt bune. Asta după ce publicase acea decizie.

I-am atras atenţia că nu e bine totuşi ce a făcut. Că acea decizie este profund neconstituţională. Şi ştiţi ce mi-a spus? Nu a ştiut că se publicase”, a declarat Klaus Iohannis.

Reamintim că CCR a stabilit termenul de 14 august pentru transmiterea punctelor de vedere de către Preşedinţie şi Guvern, referitor la această sesizare ce reclamă existenţa unui conflict juridic între cele două instuţii ce fac parte din putea executivă.

Opiniile specialiștilor în drept constituțional sunt împărțite în ceea ce privește consecințele unei eventuale decizii de confirmare a conflictului – unii susțin că actele semnate de Paul Stănescu în această perioadă sunt neconstituționale și vor trebui anulate.

Cum s-a derulat procedura în 2015, când Victor Ponta a plecat din țară pentru a se opera în Turcia

În 2015, premierul de atunci, Victor Ponta, i-a trimis preşedintelui Klaus Iohannis o adresă prin care îi solicita desemnarea lui Gabriel Oprea drept prim-ministru interimar timp de 45 de zile.

Potrivit Constituţiei însă, preşedintele este cel care decide cine este premierul interimar, acesta urmând a fi ales dintre ceilalţi membri ai cabinetului, în condiţiile în care şeful guvernului este în imposibilitatea exercitării funcţiei.

Interimatul nu poate dura mai mult de 45 de zile şi încetează dacă premierul îşi reia activitatea în Guvern.

Potrivit unor specialiștii, situația nu este similară, în cazul Vioricăi Dăncilă fiind vorba despr econcediu de odihnă, pe când Victor Ponta avea o problemă medicală cu perioadă necunoscută de întrerupere a activități.

Cel din urmă s-ar fi aflat în situația descrisă de prevederile Constituției, nu și Viorica Dîncilă.

Care sunt reglementările privind interimatul funcției de prim-ministru:

  • Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern.
  • Situaţiile prevăzute la articolul 106: Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: