La obiect

IMM-urile: o hartă a specificului românesc desenată de UE

IMM-urile din România generează jumătate din valoarea adaugată şi aproape două treimi din locurile de muncă din economia „non-financiară”. În perioada 2013-2017, valoarea adaugată a… Mai mult

25.11.2018

La obiect

Agricultura României, comparații în context european. Avans în cantitate pe o structură relativ deficitară

âRomânia a ocupat anul trecut locul opt între statele membre UE ca producţie agricolă (17,5 miliarde euro sau 4% din total) şi locul al treilea… Mai mult

25.11.2018

Analiză

”Frate, încă mai e timp” / Îndeplinim 13 din 14 criterii pe tabloul de bord european: dar cum trecem peste cele două puncte nevralgice?

Potrivit datelor prezentate de Eurostat, România a respectat anul trecut 13 din cei 14 indicatori stabiliți pentru tabloul de bord al situației macroeconomice din statele… Mai mult

22.11.2018

Evenimentul

Ne încadrăm în deficit! Se taie de la infrastructură, educație, cercetare și fonduri europene. Dobânzile – mai mari cu 21,5% față de anul trecut

Ministerul Finanțelor Publice a anunțat miercuri seara că a elaborat proiectul celei de a doua rectificări bugetare din acest an, ”cu încadrarea în ținta de… Mai mult

22.11.2018

Cronicile

Președintele anunță că va încerca o mediere în conflictul dintre Guvern și BNR: aruncarea inflației în curtea BNR și a companiilor străine e fundamental greșită

de Vladimir Ionescu , 23.4.2018

Președintele Klaus Iohannis va invita reprezentanți ai BNR și ai Guvernului la Palatul Cotroceni, pentru a încerca o mediere a celor părți aflate în conflict din cauza inflației.

Anunțul a fost făcut luni seara, în cadrul unor declarații extrem de dure la adresa politicilor fiscale ale Guvernului PSD – ALDE.

Declarațiile făcute luni seara de șeful statului:

  • „Vin la aceeași masă părțile cu opinii diferite. Mi se pare că s-a mers cam departe cu unele afirmații contondente. Instituțional, acum e vorba de guvern și BNR și pe ei îi voi chema la mediere. Sper să ajungă la un numitor comun”.
  • E posibil ca anumite abordări ale Cotroceniului și BNR să semene, pentru că suntem oameni care înțelegem legile economiei și vedem ce se întâmplă. Acea abordare de a arunca în curtea BNR inflația e fundamental greșită, nu va rezolva nimic. E greșit să acuzi firmele străine de creșterea inflației. Politicile discutabile ale Guvernului PSD în domeniul fiscal au dus la aceste neliniști în piață și la creșterea inflației și dobânzilor. Problema poate fi rezolvată, dar doar prin abordare responsabilă, politici guvernamentale sustenabile”.
  • “Este posibil ca anumite abordări ale Cotroceniului şi BNR să semene, dintr-un motiv simplu, suntem oameni care înţelegem legile economiei şi vedem ce se intâmplă. Această abordare de a arunca în curtea BNR inflaţia, creşterea dobânzilor este fundamental greşită”.
  • “Politicile fiscale ale guvernanţilor au dus la creşterea dobânzilor. Problema poate fi rezolvată printr-o abordare responsabilă şi politici guvernamentale sustenabile. Guvernele PSD nu au înţeles foarte bine urmările politicilor pe care le-au pus în practică, au trecut cu lejeritate peste argumentele Opoziţiei, ale mele. Ea poate fi corectată, dar dacă mai stăm mult se va ajunge la dezechilibre în scurt timp. Animozitatea BNR şi guvern e profund dăunătoare. Voi face o mediere, adică vin la aceeaşi masă parţile care au o opinie diferită. În zilele următoare, voi invita şi pe unii şi pe alţii la Cotroceni”.

Guvernanții au criticat de mai multe ori declarațiile unor reprezentanți ai BNR . Săptămâna trecută, liderul Liviu Dragnea declara că, “sub nicio formă”, nu este de acord cu ideea că inflaţia ar fi generată de politicile de creştere a veniturilor românilor.

El a precizat că inflaţia din România este sub media din UE, şi a vorbit, în context, despre cauzele creşterii acesteia, a preţurilor. Printre aceste cauze se numără, portivit acestuia, şi modul ”în care nu colaborează BNR cu Guvernul României”.

Liviu Dragnea a sugerat, de asemenea, că unele acţiuni de la BNR sunt coordonate cu unele declaraţii ale opoziţiei, chiar ale şefului statului:

”Încerc să înţeleg, dar încet-încet mă duc acolo cu gândul, că prea seamănă, prea sunt coordonate unele acţiuni de la Banca Naţională, unele declaraţii ale preşedintelui, unele declaraţii ale altor lideri politici din opoziţie, ştiri false, poate cineva, undeva, este nervos sau unii sunt nervoşi că România chiar este pe cale să înceapă să-şi folosească potenţialul propriu pentru români”, a spus președintele social-democraților.

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 23.4.2018

Lăsați un comentariu


Stiri

Ministerul Justiției a preluat președinția JAI. Numirea procurorului-șef european, printre priorități

Vladimir Ionescu

Ministerul Justiţiei a preluat preşedinţia Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), pentru primele șase luni ale anului 2019. Transferul s-a făcut vineri, în cadrul unei… Mai mult

Europa

Ford Motor își restructurează afacerea din Europa – este posibilă închiderea unor fabrici

Vladimir Ionescu

Producătorul american a anunţat vineri primul pas în vederea restructurării afacerii sale neprofitabile din Europa, care ar urma să implice renunţarea la unele modele, reducerea… Mai mult

Stiri

Brașov – investiții de 3 ori mai mari ca pondere în cheltuieli decât cele ale Guvernului

Vladimir Ionescu

Agenția Fitch a confirmat, vineri, ratingurile pentru creditele pe termen lung în valută şi monedă locală ale municipiului Braşov la ”BBB minus”, perspectiva asociată fiind… Mai mult

Europa

Nou Cod Rutier în Italia / Posibilă încălcare a legislației UE. MAE ia în considerare sesizarea Comisiei Europene

Vladimir Ionescu

Rezidenții străini în Italia nu mai pot circula decât 60 de zile cu autoturisme înmatriculate într-un alt stat membru, după modificarea Codului rutier din această… Mai mult

Stiri

China cere Canadei eliberarea directorului financiar al Huawei și amenință cu “consecințe grave”

Iulian Soare

China a cerut Canadei să o elibereze imediat pe Meng Wanzhou, directorul financiar al Huawei, avertizând că în caz contrar vor exista consecinţe severe pentru… Mai mult

Europa

Mișcarea vestelor galbene / Președintele Macron pregătește “anunțuri importante”. Ministrul de Externe: Este nevoie de un nou contract social

Iulian Soare

Preşedintele francez Emmanuel Macron va face ”anunţuri importante” la începutul săptămânii următoare, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al guvernului, Benjamin Griveaux. Declarația vine după patru weekenduri… Mai mult

Stiri

Klaus Iohannis: Rămân alături de magistrații care conduc lupta anticorupție

Vladimir Ionescu

Președintele Klaus Iohannis a transmis duminică, cu ocazia zilei internaționale anticorupție, că rămâne alături de magistrații care luptă împotriva acestui fenomen. Prezentăm mesajul integral al șefului… Mai mult