duminică

21 aprilie, 2024

18 septembrie, 2018

Între Marea Adriatică şi Marea Neagră vor fi investiţi 150 de miliarde de euro, a declarat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, marţi, în deschiderea sesiunii plenare din cadrul summitului Iniţiativei celor 3 Mări, de la Bucureşti.

Comisarul european „Corina Creţu răspunde de acest lucru”, a mai spus președintele CE, adăugînd că 2,5 miliarde de euro din acest total sunt acordaţi pentru dezvoltarea infrastructurii, „mai ales în zona voastră”, dar şi în ceea ce priveşte alimentarea cu energie şi transportul gazelor naturale.

„Iniţiativa celor 3 Mări este pe linia Uniunii Europene”, a fost primul lucru pe care spus de Jean-Claude Juncker în deschidere, spulberând astfel orice dubiu privind modul în care executivul blocului comunitar percepe această platformă creată în centrul și estul UE.


„Vă sprijinim şi vă încurajăm să realizaţi noi linii de cooperare între Est şi Vest, cei doi plămâni ai Europei, dar și între Nord şi Sud”, a mai spus oficialul UE. „Sprijinim toate iniţiativele şi ideile exprimate aici”, a insistat Jean-Claude Juncker.

Şeful CE a vorbit în limbile engleză, germană şi franceză, subliniind că sunt limbi la fel de importante în Uniunea Europeană. „Trebuie să punem accent pe virtuţile cooperării, în sensul de a vorbi o limbă comună între est şi vest”.

Respectarea statului de drept este esențială

El a făcut însă o aluzie și la tendințele contrare ce s-au manifestat în ultimii an între cele două Europe:

„Europa trebuie să respire cu doi plămâni, de Est şi de Vest. Dacă acest lucru nu se întâmplă, Europa rămâne fără suflare şi am impresia că Europa noastră începe să rămână fără suflare, aşa ca trebuie să punem accent pe cooperare, să folosim o limbă comună pentru Est şi pentru Vest”, a declarat Jean-Claude Juncker.


De asemenea, președintele CE s-a referit și la derapajele unor state membre ale 3SI, o problemă ce se extinde în regiune:

Respectarea statului de drept este esenţială. Investiţiile nu au sens dacă lipseşte respectul faţă de statul de drept.

Când se vorbeşte despre statul de drept, există mereu strănuturi în sală.

Reamintim că președintele Klaus Iohannis găzduieşte, marţi, la Palatul Cotroceni, cel de-al treilea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, la care participă preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, nouă preşedinţi de stat, dar şi Secretarul Energiei din SUA, Rick Perry.

Marţi are loc Sesiunea Plenară a Summitului, moderată de preşedintele Klaus Iohannis.

Ulterior, şeful de stat român va susţine declaraţii de presă, alături de preşedintele Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarović, de prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, şi de Rick Perry, Secretarul Energiei al SUA.

Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, reunind cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică şi Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Primele două Summituri ale Iniţiativei au avut loc la Dubrovnik, în 2016, şi Varşovia, în 2017.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: