vineri

19 aprilie, 2024

11 octombrie, 2011

Europa trebuie să acţioneze la unison „pentru a evita un dezastru” ca urmare a crizei datoriilor din eurozonă – a declarat marţi Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene.

Potrivit oficialului, statele din zona euro nu mai au mult timp la dispoziţie pentru a întreprinde măsuri comune, dat fiind că criza a devenit „sistemică”.

Acesta a apreciat că Europa se găseşte în ”epicentrul unei crize mondiale”, iar găsirea unor soluţii exacte la problema recapitalizării băncilor şi a crizei datoriilor suverane – motivul amânării Consiliului European de toamnă şi a summitului zonei euro până la 23 octombrie – devine o prioritate urgentă.


Oficialul a adăugat că economia reală a devenit vulnerabilă la riscuri tot mai grave odată cu intrarea băncilor europene într-o zonă periculoasă.

Trichet a arătat că Fondul European de Stabilitate Financiară ar trebui să devină cât mai flexibil, însă fără implicarea BCE în finanţarea acestuia.

„În ultimele trei săptămâni, situaţia a continuat să fie tot mai gravă. Criza este sistemică şi trebuie atacată decisiv. Gradul ridicat de interconectare din sistemul financiar al UE a condus la creşterea rapidă a riscului de contagiune semnificativă. Ameninţă stabilitatea financiară în UE ca întreg şi afectează economia reală în Europa şi dincolo de graniţele ei”, a declarat Trichet în faţa Comisiei de Economie şi Politică Monetară din Parlamentul European.

Trichet a cerut guvernelor şi autorităţilor europene să acţioneze împreună pentru a rezolva criza, adăugând că orice întârziere ar fi dezastruoasă.


„Este urgent ca toate autorităţile să acţioneze la unison, cu un angajament total de apărare a stabilităţii financiare”, a arătat oficialul.

Trichet este de asemenea preşedinte al Consiliului European de Stabilitate Financiară, organizaţie care are rolul de a supraveghea sistemul financiar european şi a atrage atenţia asupra problemelor care apar, pentru a fi abordate mai rapid de către autorităţile relevante.

Instituţia „nu are dinţi”, însă poate „face gălăgie” dacă nu este mulţumită de reacţiile autorităţilor.

Trichet a cerut o decizie clară privind recapitalizarea băncilor, subliniind că „nu este timp de pierdut”.

În contextul agravării crizei datoriilor de stat, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy au promis, la finele săptămânii trecute, că vor prezenta, până la summit-ul G20 din 3-4 noiembrie de la Cannes, un plan de recapitalizare a băncilor europene şi de soluţionare a crizei.

„Sectorul bancar din Europa are nevoie de recapitalizare, asta face parte din mesajul nostru. Trebuie luate decizii, foarte urgent. Mă aştept ca această decizie să fie luată cât de rapid posibil”, a spus Trichet, al cărui mandat de preşedinte al BCE se încheie la finele acestei luni.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: