vineri

29 martie, 2024

23 iunie, 2011

Preşedintele Traian Băsescu l-a acuzat, miercuri, pe regele Mihai I al României de trădare a interesului naţional prin gestul de abdicare din anul 1947 şi a folosit termenul de ”invadare” referitor la trecerea Prutului de către Armata Română în anul 1941.

”Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României, abdicarea din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere. Vedeţi, noi încă nu ne aşezăm corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie, Antonescu rămâne responsabil de Holocaust împotriva evreilor şi a ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce. Nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci. Ăsta (mareşalul Antonescu – n.r.) era doar prim-ministru atunci. Unora le dăm averile, iar pe alţii îi considerăm criminali de război – şeful de stat şi prim-ministru. Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm, de toate păcatele?”, a spus Băsescu, la postul B1TV.

Întrebat dacă ştie ce aniversează România la 22 unie 1941, şeful statului a folosit la un moment dat cuvântul ”invadarea”, dar i s-a atras atenţia de către moderatorul emisiunii şi s-a corectat imediat: ”Hai să-i spunem de la celebra ‘Soldaţi români, vă ordon treceţi Prutul’”.


La 22 iunie 1941, mareşalul Ion Antonescu a angajat trupele române în luptele pentru redobândirea Basarabiei de la URSS, folosind celebra formulă citată de istorici ”Ostaşi, vă ordon: treceţi Prutul!”.

 

Ce a mai spus Băsescu

 

Despre băncile greceşti din România. ”Cel puţin deocamdată nu avem motive să ne temem. Vă pot spune că toate fluxurile de capital sunt supravegheate de Banca Naţională, este datoria ei. Ultima informaţie pe care o am de la Mugur Isărescu, de ieri, înainte de a pleca la Frankfurt, a fost că nicio bancă, chiar în state aflate în dificultate, nu a scos capital din România. Ceea ce înseamnă că este un comportament corect al băncilor faţă de statul român” (B1TV).


Despre alegerea primarilor dintr-un singur tur: ”Am promulgat şi Legea cu alegerea dintr-un singur tur a primarilor şi pot să vă spun că am avut şi nişte semne de întrebare, dar toate partidele, absolut toate, solicită promulgarea legii” (Radio România Actualităţi).

Despre răspunderea magistraţilor. ”În momentul de faţă puterea judecătorească nu are niciun fel de răspundere, chiar pentru erori. Şi vă dau exemplu la ceea ce ni se întâmplă la CEDO, unde România pierde proces după proces datorită judecăţii strâmbe, incorecte, de multe ori sau a lipsei de judecată într-un timp rezonabil a plângerilor cetăţenilor. Statul român tot plăteşte ceea ce nu fac judecătorii sau ceea ce fac prost. Este timpul ca această putere să fie responsabilizată, pentru că puterea executivă plăteşte, este fluierată peste tot când greşeşte, puterea legislativă, parlamentarii plătesc ori de câte ori fac greşeli. Singurii care nu au niciun fel de răspundere pentru proasta gestionare a activităţii lor sunt judecătorii şi procurorii” (Radio România Actualităţi).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: