vineri

19 aprilie, 2024

12 iunie, 2013

Sindicatele jurnaliștilor eleni au declanșat o grevă generală în toate mijloacele de informare în masă de la Atena, după ce guvernul a decis închiderea a trei canale ale postului public de radioteleviziune ERT, măsură care a scos în stradă mii de persoane și riscă să provoace o criză politică în Grecia.

Închiderea postului public de televiziune ERT, înfiinţat în anii ’50 şi acuzat că este “un focar de clientelism politic”, duce la concedierea a aproape 2.700 de angajaţi, între care 677 de jurnalişti.

Măsura a scos în stradă mii de persoane şi sindicalişti, în faţa sediului ERT, într-un cartier din nordul Atenei și a fost calificată drept o “lovitură” a guvernului condus de premierul conservator Antonis Samaras.


Decizia închiderii ERT a fost luată doar de formaţiunea Noua Democraţie a lui Samaras, celelalte două partide din coaliţia guvernamentală, PASOK şi DIMAR, dar și opoziția, exprimându-şi dezacordul în legătură cu această măsură.

Un purtător de cuvânt al guvernului de la Atena a declarat că televiziunea de stat se închide “din cauza lipsei de transparenţă şi a cheltuielilor fără măsură”, iar în locul ERT executivul elen intenţionează să creeze o nouă radioteleviziune publică.

Guvernul grec îi acuzase anterior pe jurnaliştii de la televiziunea publică de sabotaj din cauza criticilor la adresa politicilor în perioada de criză şi a grevelor declanşate în timpul unor vizite de stat importante.

Potrivit BBC, jurnaliştii de la ERT vor putea să depună cerere de angajare ulterior, în momentul în care corporaţia va lansa un post de radio, independent şi redus ca număr de angajaţi. Decizia fără precedent a guvernului de la Atena a fost criticată de numeroase organizații internaționale, care au cerut revocarea măsurii.

Atena promite o reorganizare a audiovizualului elen


În urma criticilor, guvernul grec a anunţat că a depus un proiect de lege în vederea reorganizării audiovizualului public, care, printre altele, prevede constituirea unei “societăţi anonime publice aparţinând statului”, însă care „are propria sa organizare administrativă şi economică şi se află sub egida statului”.

Potrivit textului, funcţionarea noii radioteleviziuni elene, care se va numi Nerit, nu depinde de stat şi dispune de independenţă redacţională şi în privinţa programelor.

La rândul său, Comisia Europeană a anunțat că a luat act de decizia guvernului elen de a închide televiziunea şi radioul publice ERT, insistând însă că serviciul public audiovizual ocupă “un loc esenţial în democraţia europeană”.

Comisarul european pentru afaceri economice și monetare, Olli Rehn, a afirmat, la rândul său, într-o dezbatare în plenul Parlamentului European, că executivul UE nu şi-a dorit închiderea ERT, însă nu pune la îndoială mandatul guvernului elen privind administrarea sectorului public.

 “Decizia autorităţilor elene ar trebui văzută în contextul eforturilor majore şi necesare pe care le iau autorităţile pentru modernizarea economiei elene. Acestea includ îmbunătăţirea bunei sale funcţionări şi eficienţa sectorului public”, a afirmat comisarul Olli Rehn în faţa eurodeputaţilor.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: