sâmbătă

20 aprilie, 2024

21 iulie, 2017

Premierul Mihai Tudose a declarat, vineri, că schimbarea sistemului de alegeri în Republica Moldova este un drept al Parlamentului și a afirmat că ceea ce este ieșit din comun a fost ”distorsionarea realității de cei neprieteni, care au ajuns cu mesajul la Bruxelles întors complet”.

Parlamentul Republicii Moldova a votat iar președintele Igor Dodon a promulgat o lege electorală care impune sistemul mix. Decizia s-a luat în ciuda protestului opoziției parlamentare, care a ieșit din sală la momentul votului, în ciuda demonstrațiilor populare și în ciuda recomandării prealabile emise de Comisia de la Veneția.

În urma votului de joi de la Chișinău, grupul PPE  a cerut Comisiei europene să blocheze finanțările către Republica Moldova.


În ciuda acestui context, premierul Mihai Tudose, aflat în vizită la Chișinău, a spus vineri, citat de Agerpres:

„În primul rând, schimbarea acestui sistem este un drept al Parlamentului. Este schimbarea unui sistem democratic cu alt sistem democratic, sunt multe țări în lume care au acest sistem electiv, deci nu este nimic ieșit din comun.

Ceea ce este ieșit din comun, și vă spun sincer că și România a trecut prin așa ceva, distorsionarea realității de cei neprieteni care au ajuns cu mesajul la Bruxelles întors complet.

Eu am încredere că instituțiile democratice din Moldova funcționează și la întrebarea: ce facem noi ca să ajutăm Moldova? Exact acest lucru, spunem acest lucru. (…) Poporul din Republica Moldova decide prin reprezentanții săi din Parlament ce sistem de vot și electiv este mai potrivit sau necesar într-un anumit moment.


Nu pot să-mi dau cu părerea despre politica sau politica pe acest domeniu a unui stat independent”

Premierul Mihai Tudose a susținut vineri, la sediul Executivului moldovean, o conferință de presă comună cu omologul său moldovean Pavel Filip,  și a fost  întrebat cum crede că vizita sa la Chișinău poate contribui la menținerea parcursului european al Republicii Moldova, în contextul tensiunilor de la Chișinău și a avertismentelor venite din partea Comisiei Europene.

Premierul Tudose a adăugat:

”Am trecut prin aceleași lucruri, apoi lucrurile s-au liniștit când s-au convins că ce am făcut nu a ieșit din zona democratică. Vom spune și am început să spunem deja despre ce se întâmplă. Poate aici, știți, toată lumea învață din propriile greșeli, în loc să învețe din ale altora. Guvernul de la Chișinău va trebui, de acum, să fie mai atent, să explice de ce și cum se întâmplă aceste lucruri”.

Mihai Tudose a precizat:

”Indiferent cum sunt aleși cei aleși, indiferent de ce tip de guvern susțin, ceea ce este important, din punctul meu de vedere — și aici îi dau dreptate domnului prim-ministru — este continuitatea în proiect. Atât timp cât este un proces democratic, care generează un parlament funcțional, care este în stare să pună un guvern stabil — și vedem că e stabil (…) și Moldova este în continuare către Uniunea Europeană pe parcursul european, pe un parcurs economic și social stabil, lucrurile sunt în regulă”.

Parlamentul Republicii Moldova a votat joi modificarea sistemului electoral. Proiectul presupune că alegerile parlamentare în Republica Moldova se vor desfășura în baza așa-numitului sistem electoral mixt. Astfel, 50 de deputați vor fi aleși pe liste de partid, la fel ca în prezent, iar ceilalți 51 — în circumscripții uninominale.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: