marți

23 aprilie, 2024

6 mai, 2014

Premierul Victor Ponta cere Curţii Constituţionale (CCR) să decidă dacă ultimele apariţii cu tentă electorală ale preşedintele Traian Băsescu sunt conforme cu Constituţia.

Preşedintele Traian Băsescu negă implicarea oficială în campanie şi a afirmat, marţi, că va susţine financiar PMP.

Curtea Constituţională se va pronunţa asupra cererii formulate de premierul Ponta, conform declaraţiilor preşedintelui Augustin Zegrean, peste 20 de zile, la o zi după scrutinul de la 25 martie.

Sesizarea premierului Victor Ponta


Premierul Ponta a transmis, marţi, o sesizare la adresa CCR în care solicită:

  • Să analizeze posibilitatea existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României şi Preşedintele României
  • Să stabilească dacă acest conflict este cauzat de implicarea explicită a Preşedintelui României în campania electorală, prin susţinerea unui anumit partid politic la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European în 2014, respectiv la alegerile parţiale pentru Parlamentul României, ceea ce încalcă dispoziţiile art. 80 „Rolul Preşedintelui” din Constituţia României
  • Să pronunţe o decizie prin care să stabilească în mod clar dacă Preşedintele României, în conformitate cu prevederile constituţionale, poate face campanie electorală în favoarea unui partid politic.

Descărcaţi AICI sesizarea trimisă CCR de premierul Victor Ponta

Preşedintele spune că nu a încălcat Constituţia şi că îşi va dona salariul PMP

În replică la acţiunea premierului Ponta, preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că în mod categoric nu a încălcat legea fundamentală şi a făcut referire la un aviz precedent al Curţii Constituţionale.

Preşedintele Băsescu a făcut apel la avizul 1 din 2007al CCR, care precizează „plaja pe care preşedintele se poate mişca în spectrul politic şi faptul că şeful statului are dreptul la opţiuni politice, are dreptul să participe în dezbateri politice, are dreptul să fie susţinut de un partid şi să rămână apropiat unui partid”.

Traian Băsescu a menţionat că articolul 84 din Constituţie spune foarte clar că preşedintele nu poate fi membru de partid.


“Dar, în avizul din 2007, se explică clar că preşedintele nu vine din nori. Nu citez dar dau sensul, este susţinut de un partid, ca atare rămâne în relaţii cu acel partid, pentru a-şi susţine programul”, a mai spus, conform Mediafax, Traian Băsescu, precizând că singurul parid care susţine în acest moment că va continua reforma statului este PMP, iar acesta este partenerul său politic.

Întrebat dacă a contribuit, personal sau cu familia sa, la campania electorală a Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu a spus, citat de Mediafax: “Nu, dar voi contribui cu cât îmi permite legea. Abia aştept să iau salariul pe luna mai. Se va întâmpla azi, sper să primesc fluturaşul de salariu şi salariul pe luna aceasta îl donez Partidului Mişcarea Populară. Un salariu de preşedinte, de 6.000 de lei, nu e puţin”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: