duminică

21 aprilie, 2024

16 ianuarie, 2017

Premierul Sorin Grindeanu, a declarat, dumincă seară, la România TV, că deficitul bugetar pe 2017 se va încadra în ţinta stabilită de sub 3%, creşterea economică va fi de peste 5%, Produsul Intern Brut va depăşi 800 de miliarde de lei şi vor fi aproximativ 180.000 de noi locuri de muncă.

Prognoza acestor date conține măsurile pe care guvernul le-a adoptat în şedinţa de săptămâna trecută în şedinţă, iar premierul Grindeanu a spus că va respecta toate angajamentele asumate de România ca stat membru al NATO.

”Apropo de cadrul macroeconomic, vorbim pentru anul 2017 de un PIB de 815 miliarde, vorbim de o creştere economică de 5,2%, vorbim de o inflaţie de 1,4% şi vorbim de aproximativ 180.000 de locuri noi de muncă. Avem venituri (…) pentru anul 2017 de 253,1 miliarde, iar cheltuielile de 277,2. E o diferenţă de 24,1 % între venituri şi cheltuieli, ceea ce înseamnă sub 3% deficit, 2,95%”, a declarat, premierul Sorin Grindeanu.


El a subliniat că aceste prognoze ”sunt conforme cu programul de guvernare pe care oamenii l-au votat”. ”Sunt date la zi incluzând măsurile pe care le-am luat în urmă cu o săptămână, sunt date furnizate de către Comisia Naţională de Prognoză. Pornid de la aceste date, avem venituri şi avem cheltuieli”, a explicat Sorin Grindeanu.

Şeful Executivului a precizat, de asemenea, că angajamentele pe care România le-a luat ca ţară membră NATO trebuie respectate şi anume ca 2% din PIB să meargă către Armată, arătând că respectarea angajamentelor „sunt lucruri care nu vor fi negociate”.

„Astea sunt lucruri pe care nu le negociem şi n-o să le negociem. Sunt lucruri la care noi, ca ţară, dincolo de cine conduce Guvernul, dincolo de cine e preşedinte sau ministru al Finanţelor, trebuie să le respectăm. Aşa dovedim seriozitate şi suntem priviţi ca parteneri serioşi. Dacă ne schimbăm de la o lună la alta sau de la un guvern la altul, atunci nu o să fim respectaţi”, a afirmat la România TV premierul Sorin Grindeanu.

Premierul nu a amintit de planul PSD de a reduce bugetele Parlamentului, SRI, SIE, Președinției sau Curții de Conturi, plan anunțat de președintele PSD Liviu Dragnea.

(Citiți și: Liviu Dragnea anunță reducerea cu 20% a bugetelor “instituțiilor care nu produc”: Parlament, SRI, SIE, Președinție)


Potrivit procedurilor în vigoare, Senatul și Camera Deputaților sunt instituții care își votează singure bugetul, scăderea cu 20% anunțată de Liviu Dragnea fiind de fapt consecința reducerii numărului de senatori și deputați din actuala legislatură.

În fiecare an, SRI și SIE înaintează guvernului proiecte de buget care de obicei sunt aprobate fără discuție de Parlament. Serviciile secrete își secretizează detaliile bugetare și aduc în discuție ”siguranța națională” atunci când s-ar pune eventual în discuție reducerea bugetelor.

”Victime sigure” ale unor posibile reduceri bugetare la instituțiile enumerate de Liviu Dragnea sunt Administrația Prezidențială și Curtea de Conturi, care nu au la îndemână mijloace legale de  a impune proiectul de buget înaintat Guvernului și Parlamentului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: