La obiect

IMM-urile: o hartă a specificului românesc desenată de UE

IMM-urile din România generează jumătate din valoarea adaugată şi aproape două treimi din locurile de muncă din economia „non-financiară”. În perioada 2013-2017, valoarea adaugată a… Mai mult

25.11.2018

La obiect

Agricultura României, comparații în context european. Avans în cantitate pe o structură relativ deficitară

âRomânia a ocupat anul trecut locul opt între statele membre UE ca producţie agricolă (17,5 miliarde euro sau 4% din total) şi locul al treilea… Mai mult

25.11.2018

Analiză

”Frate, încă mai e timp” / Îndeplinim 13 din 14 criterii pe tabloul de bord european: dar cum trecem peste cele două puncte nevralgice?

Potrivit datelor prezentate de Eurostat, România a respectat anul trecut 13 din cei 14 indicatori stabiliți pentru tabloul de bord al situației macroeconomice din statele… Mai mult

22.11.2018

Evenimentul

Ne încadrăm în deficit! Se taie de la infrastructură, educație, cercetare și fonduri europene. Dobânzile – mai mari cu 21,5% față de anul trecut

Ministerul Finanțelor Publice a anunțat miercuri seara că a elaborat proiectul celei de a doua rectificări bugetare din acest an, ”cu încadrarea în ținta de… Mai mult

22.11.2018

Cronicile

Premierul Dăncilă a dat afară din Consiliul Economic și Social 13 din 15 reprezentanți ai societății civile. Aceștia blocau legislația care nu avea toate avizele

de Vladimir Ionescu , 12.10.2018

Premierul Viorica Dăncilă a înlocuit 13 dintre cei 15 reprezentanți ai societății civile în Consiliul Economic și Social (CES).

În urma unei decizii publicate joi în Monitorul Oficial, au rămas în CES doar Asociația Municipiilor din România și FACIAS (fundație înființată de Dan Voiculescu).

CES este organism consultativ pentru Parlamentul şi Guvernul României, având ca atribuţii avizarea actelor normative din domeniile de competenţă: politicile economice, politicile financiare şi fiscale, relaţiile de muncă, protecţia socială şi politicile salariale, agricultura, dezvoltarea rurală şi protecţia mediului, protecţia consumatorului şi concurenţă loială, cooperaţia, profesiile liberale şi activităţile independente, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, administraţia publică şi ordinea publică, politicile în domeniul sănătăţii, dar şi educaţia, cercetarea şi cultura.

Plenul acestui organism este format din 45 de membri desemnați după cum urmează:

  • 15 membri numiţi de confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional, constituind partea patronală
  • 15 membri numiţi de confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional, constituind partea sindicală
  • 15 membri reprezentând societatea civilă, constituind partea societăţii civile, numiţi prin decizie a prim-ministrului, la propunerea Ministerului Muncii

În ultimul timp au existat mai multe momente când CES a amânat avize pentru proiecte guvernamentale importante care nu aveau însă toate semnăturile și avizele cerute de lege.

Marți, de exemplu, CES a amânat discutarea proiectului legii pensiilor, pentru că lipsea avizul Ministerului Justiției.

Avizul obligatoriu al Consiliului a fost acordat miercuri, înaintea ședinței de guvern în care a fost aprobat proiectul, chiar dacă lipsea în continuare avizul Justiției.

Mai multe astfel de incidente au avut loc de la venirea la putere a actualei coaliții, doi fiind miniștrii care au intrat în conflict cu membrii CES – ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, și ministrul Finanțelor, Orlando Teodorovici.

Cei eliminați mai aveau trei ani din mandatele de patru ani și au fost schimbați în ziua în care Lia Vasilescu, cea care propune reprezentanții societății civile, risca o nouă amânare a adoptării  proiectul pensiilor.

După ce ea a fost acuzată că i-a eliminat din CES pe reprezentanții inconcomozi și critici ai societății civile, Ministerul Muncii a trimis două comunicate în care susține că înlocuirea celor 13 membrii nu s-a făcut peste noapte:

Ministerul Muncii și Justiției Sociale a transmis propunerea, către Guvernul României, încă din data de 22 iunie, așa cum reiese și din Monitorul Oficial, si nu peste noapte, după cum susțin unii dintre cei înlocuiți.

Decizia a fost luată de către guvern în data de 11 octombrie, deci, nicidecum, peste noapte.

Procedura a fost pe deplin respectată, în condițiile în care legea prevede că Guvernul își poate înlocui oricând reprezentanții în CES, așa cum, de altfel, o pot face si sindicatele și patronatele.

(…)

La baza deciziei de înlocuire au stat mai multe considerente: unii dintre membrii desemnați de guvern în CES lipseau în mod constant de la ședințele Consiliului; s-a constatat că pe un loc al unui ONG era, de fapt, un reprezentant al unui sindicat; ca urmare a sesizărilor venite din partea unor organizații, asociații și fundații, care au arătat faptul că unii dintre membrii CES nu sunt reprezentativi și au propus, în mod repetat, atât verbal, cât și în scris, înlocuirea acestora.

Contactat de Edupedu.ro, sociologul Gelu Duminică, fost membru CES, unul dintre cei eliminați joi, a declarat:

Trăim o țară deturnată de o mână de politruci, care nu înțeleg că trăiesc în democrație și se visează în dictatură. Societatea civilă reală, care chestionează constructiv guvernul, trebuie înlocuită cu una obedientă, care mulțumește pentru sinecură.

Guvernul PSD – ALDE a luat până acum mai multe măsuri împotriva organizațiilor neguvernamentale, existând suspiciuni că aceste au fost determinate de atitudinea critică a unora dintre ele.

 

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 12.10.2018

Lăsați un comentariu


Stiri

Ministerul Justiției a preluat președinția JAI. Numirea procurorului-șef european, printre priorități

Vladimir Ionescu

Ministerul Justiţiei a preluat preşedinţia Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), pentru primele șase luni ale anului 2019. Transferul s-a făcut vineri, în cadrul unei… Mai mult

Europa

Ford Motor își restructurează afacerea din Europa – este posibilă închiderea unor fabrici

Vladimir Ionescu

Producătorul american a anunţat vineri primul pas în vederea restructurării afacerii sale neprofitabile din Europa, care ar urma să implice renunţarea la unele modele, reducerea… Mai mult

Stiri

Brașov – investiții de 3 ori mai mari ca pondere în cheltuieli decât cele ale Guvernului

Vladimir Ionescu

Agenția Fitch a confirmat, vineri, ratingurile pentru creditele pe termen lung în valută şi monedă locală ale municipiului Braşov la ”BBB minus”, perspectiva asociată fiind… Mai mult

Europa

Nou Cod Rutier în Italia / Posibilă încălcare a legislației UE. MAE ia în considerare sesizarea Comisiei Europene

Vladimir Ionescu

Rezidenții străini în Italia nu mai pot circula decât 60 de zile cu autoturisme înmatriculate într-un alt stat membru, după modificarea Codului rutier din această… Mai mult

Stiri

China cere Canadei eliberarea directorului financiar al Huawei și amenință cu “consecințe grave”

Iulian Soare

China a cerut Canadei să o elibereze imediat pe Meng Wanzhou, directorul financiar al Huawei, avertizând că în caz contrar vor exista consecinţe severe pentru… Mai mult

Europa

Mișcarea vestelor galbene / Președintele Macron pregătește “anunțuri importante”. Ministrul de Externe: Este nevoie de un nou contract social

Iulian Soare

Preşedintele francez Emmanuel Macron va face ”anunţuri importante” la începutul săptămânii următoare, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al guvernului, Benjamin Griveaux. Declarația vine după patru weekenduri… Mai mult

Stiri

Klaus Iohannis: Rămân alături de magistrații care conduc lupta anticorupție

Vladimir Ionescu

Președintele Klaus Iohannis a transmis duminică, cu ocazia zilei internaționale anticorupție, că rămâne alături de magistrații care luptă împotriva acestui fenomen. Prezentăm mesajul integral al șefului… Mai mult