miercuri

24 aprilie, 2024

12 mai, 2017

Premierul Sorin Grindeanu a cerut, vineri, constituirea urgentă a unui grup operativ care să identifice soluții la criza actuală a vaccinurilor. “Nu putem impune prin lege obligativitatea vaccinării, atâta vreme cât nu sunt asigurate dozele necesare de vaccin”, a adeclarat premierul, citat într-un comunicat de presă.

Grupul operativ va fi format din reprezentanţi ai Guvernului, ai societăţilor profesionale, ai asociaţiilor şi societăţii civile, și va avea o țintă clară – achiziționarea dozelor de vaccin necesare și asigurarea stocurilor în mod predictibil şi continuu.

Acești specialiști pot veni cu propuneri de modificare a legislației, premierul exprimându-și ”toată deschiderea” pentru aprobarea rapidă a propunerilor de amendare a cadrului legal.


De asemenea, ministrul Sănătăţii va propune constituirea Unităţii de management a Programului de vaccinare, în cadrul Ministerului Sănătăţii, structură care va avea mandatul să asigure achiziţionarea continuă şi la timp a vaccinurilor, pentru a evita sincopele de aprovizionare.

Măsura va fi promovată prin Hotărâre de guvern și înainte de adoptarea proiectului Legii vaccinării.

“Nu putem impune prin lege obligativitatea vaccinării, atâta vreme cât nu sunt asigurate dozele necesare de vaccin (…) Este momentul să acţionăm repede, ţintit. Nu este admisibil să moară copii din cauza unor boli care pot fi prevenite. Cred că se impune să vorbim şi despre prevenţie şi despre educaţie pentru sănătate, iar aici medicii de familie au un cuvânt important de spus”, a mai spus premierul.

Săptămâna aceasta încă un copil a murit din cauza rujeolei, numărul total ajungând la 25, de la începutul actualei epidemii (declanșate în februarie 2016).


Numărul cazurilor de rujeolă a depășit 5.500.

Stocurile ROR (vaccinurile împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei) deținute de direcțiile de sănătate se epuizaseră, la sfîșitul lunii martie, în 15 județe, potrivit ultimelor date ale ale Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

Primele două județe nu mai au niciun stoc de vaccin ROR la direcțiile județene de sănătate publică:

  • în Caraș, acestea s-au epuizat din februarie, dar mai există 159 de doze în teritoriu (la medicii de familie)
  • în Timiș, dozele din DSJP-uri s-au terminat în martie și mai există 198 de doze în teritoriu

În Ilfov, situația este inversă – nu mai au vaccin în teritoriu, dar mai sunt 148 de doze la DSJP.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: