miercuri

24 aprilie, 2024

7 noiembrie, 2017

Premierul Mihai Tudose a declarat marţi că modificările Codului fiscal vor fi aprobate în ședința de guvern de miercuri, prin Ordonanţă de urgenţă.

Declarația a fost făcută după întâlnirea cu reprezentanții primarilor din municipii, a căror opoziție a anihilat-o cu promisiuni garantate de Liviu Dragnea, prezent și el la discuțiile ce au avut loc marți dimineața, la Palatul Victoria.

Guvernul – împotriva tuturor

Rămân însă definitiv împotriva măsurilor, atât toate patronatele cât și toate marile centrale sindicale.


Organizații patronale importante care au cerut renunțarea la modificare Codului fiscal

  • Romanian Business Leaders (RBL)
  • Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR)
  • PIAROM – Patronatul Investitorilor autohtoni
  • Camera Americană de Comerț în România (AmCham)
  • Consiliul Investitorilor Străini (FIC)
  • Camera Franceză de Comerț (CCIFER)
  • Camera Germană de Comerț (AHK)
  • Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR)

Marile confederații sindicale care au declanșat proteste:

  • Cartel Alfa
  • Blocul Național Sindical (BNS)
  • CNSLR – Frăția (cu excepția Federației Sanitas, a personalului din sănătate, care continuă negocierile cu Guvernului pe sporuri și Legea salarizării. Cu precizarea că sindicatele medicilor sunt afiliate la cartel Alfa)

Cele trei confederații cuprind angajați din sistemul de stat (învățământ, sănătate, cultură, funcționari publici, polițiști etc), dar și din economia reală – companii miniere, energetice, petrochimie, salariați de la Daci, ArcelorMittal etc.

Avize negative din partea Consiliului Economic și Social și a Consiliului fiscal

Consiliul Economic și Social (CES), organism consultativ al Parlamentului și al Guvernului României, a avizat negativ proiectul de modificare a Codului fiscal, cu votul covârșitor al celor 45 de membri ai plenului (15 reprezentanți ai patronatelor, 15 – ai sindicatelor, 15 – ai societății civile).


De asemenea, Consiliul fiscal a avizat negativ propunerea și a calculat la 5,2 miliarde de lei impactul pachetului de modificări fiscale, fără ca măsurile din Nota de fundamentare să indice sursele din care acesta ar putea fi acoperit în întregime acoperirea în întregime a acesteia.”de modificarea a Codului fiscal, potrivit opiniei publicate vineri pe site-ul instituției.

Motivul respingerii de către Consiliul fiscal: ”În lipsa unei construcții bugetare complete, Consiliul ”nu a putut certifica faptul că țintele bugetare anuale și pe termen mediu a sumate prin Strategia Fiscal-Bugetara 2017-2019 nu vor fi depășite, în condițiile în care acestea din urmă sunt oricum incompatibile cu regulile fiscale interne și cu tratatele europene.”

Guvernul a cumpărat în ultimul moment, cu bani de la buget, non-combat-ul primăriilor

Marți dimineața, înainte de anunțarea promovării OUG în ședința de miercuri, Mihai Tudose și câțiva membri ai Cabinetului săi au negociat cu o delegație a Asociației Municipiilor din România (AMR) compensarea pierderilor pe care aceste autorități locale le vor înregistra anul viitor din cauza diminuării impozitului pe venit de la 16 la 10%.

Din delegația AMR au făcut parte și Gabriela Firea, Gheorghe Falcă, Ilie Bolojan și Robert Negoiță, iar la discuții a fost prezent și liderul PSD, Liviu Dragnea, care le-a oferit edililor garanția verbală a respectării promisiunilor.

Efectele reducerii impozitului pe venit

Impactul cel mai mare al acestei diminuări va fi înregistrat în cele 22 de orașe care produc peste 60% din PIB-ul României, care își vor vedea diminuate sensibil sumele destinate investițiilor – Clujul, de exemplu, va pierde 26 de milioane de euro, anul viitor.

Situația din alte orașe:

  • Arad – 16 milioane euro
  • Craiova – 11 milioane euro
  • Constanța – 16 milioane euro
  • Iași – 15 milioane euro

Ce au cerut primarii

Edilii s-au prezentat la întâlnire cu o revendicare clară: creșterea la 60% (din sumele colectate prin impozitul pe venit), a cotei ce revine autoritățăilor locale.

Bugetul de stat păstrează acum 30% din impozitele pe venit, iar 70% din acestea sunt restituite către administrațiile locale, potrivit  Legii 273 a finanțelor publice locale, după cum urmează:

  • 41,75% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit;
  • 11,25% la bugetul local al judeţului;
  • 18,5% într-un cont distinct, pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale municipiilor, precum şi a bugetului local al judeţului.

Ce a promis Guvernul

Cota de 41,75% va crește în 2018 la 43%, nu la 60%, cum solicitaseră primarii.

Ulterior, pe parcursul anului 2018, Executivul se obligă să aloce compensări de la bugetul de stat pentru acoperirea unei părți din pierderi.

Efectele diminuării impozitului pe venit vor fi cunoscute doar după șase luni de funcționare, astfel încât compensările vor fi discutate în prima jumătate a anului și aprobate eventual la prima rectificare bugetară de anul viitor.

De asemenea, primarilor li s-a promis că anul viitor se va stabili o formulă nouă de repartizare a cotelor din impozitul pe venit și o schemă clară de compensare a golurilor.

Compensarea se va face prin instituirea unui prag minim de 750 de lei pe locuitor, în orașe, și de 500 de lei în comune, care să fie asigurat, atunci când veniturile primăriilor nu ajung la aceste sume, prin echilibrare bugetară, cu sume defalcate din TVA sau din alte surse.

Miting de protest în Piața Victoriei, în timpul ședinței de Guvern

Pe Facebook a fost anunțată pentru miercuri, începând cu orele 11.00 o demonstrație împotriva orodnanței de modificare a Codului fiscal:

„8 noiembrie este Miercurea Neagră pentru economia României. Pentru a cârpi un buget pe care nu a fost în stare să îl gestioneze, Guvernul PSD-ALDE este capabil să distrugă economia liberă a României. Modificările Codului Fiscal, pe care Cabinetul Tudose intenționează să le adopte printr-un nou derapaj democratic (Ordonanță de Urgență), vor aduce haosul în planurile de afaceri și în salarizare. În acest fel, inconștiența guvernanților distruge orice șansă pentru o economie predictibilă și stabilă în România.

Începând cu ora 11:00, vom fi în Piața Victoriei pentru a opri această nouă OUG toxică. Facem apel la marile companii din România să susțină acest protest și să le dea câteva ore libere prin rotație angajaților, pentru a veni alături de noi. Să nu se lase intimidate de teoriile conspirației și să înțeleagă că este ultima șansă de a lupta împotriva unei ”Revoluții Fiscale” care le va pune în pericol business-ul”, se spune în anunțul organizatorilor mitingului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: