joi

28 martie, 2024

22 iunie, 2014

Candidatura luxemburghezului Jean-Claude Juncker este susţinută de nouă lideri socialişti din Europa, a arătat preşedintele Francois Hollande în urma unei întâlniri, sâmbătă, la Paris.

Preşedintele francez, împreună cu liderul SPD Sigmar Gabriel, i-au renunit în jurul lor pe premierul italian, Matteo Renzi, a cărui ţară va prelua de la 1 iulie preşedinţia prin rotaţie a UE, şi pe alţi şase premieri, prinntre care şi Victor Ponta.

A fost o întâlnire pregătitoare a Consiliului European care va avea loc, de această dată, la Zpres, în Belgia, ca parte a comemorării primului Război Mondial.


La reuniunea şefilor de state şi de guverne din UE trebuie să fie nominalizat candidatul pentru preşedinţia Comisiei Europene, iar toate negocierile din ultima lună, după alegerile europene, au fost în favoarea lui Jean-Claude Juncker.

Un candidat respins de David Cameron, care a rămas din ce în ce mai izolat în ultima săptămână, după ce şi premierii olandez, Mark Rutte, şi suedez, Fredrik Rreinfeld, au dat semne că dezertează din coaliţia anti-Juncker.

Duminică, apropiaţi ai premierului britanic au spus că acesta este dispus să ceară vot asupra candidaturii proliticianului din Luxemburg.

Ce vor socialiştii europeni

Sprijinul acordat politicianului de centru-dreapta de cptre liderii socialişti apare în anumite condiţii.Un preşedinte social-democrat al Consiliului European, succesor al lui Herman Van Rompuy.


„Respectăm spiritul în care s-au făcut alegerile europene, şi anume partidul care le câştigă poate propune candidatul pe care l-a ales pentru preşedinţia Comisiei, iar el este astăzi domnul Juncker”, a spus Francois Hollande. Dar, a adăugat el, „există alte funcţii pentru care pot di numel de inspiraţie social-democrată”.

Iar printre acestea, numele cel mai des evocat este al danezei Helle Thorning-Schmidt, al fostului prmeier italian Enrico Letta şi al fostului premier francez, Jean-Marc Ayrault. Premierul danez, în schimb, a avut discuţii în ultimele săptămâni cu Angela Merkel, ceea ce o face favorită în această cursă care se va încheia în luna noiembrie, odată cu terminarea mandatului lui Herman Van Rompuy.

În plus, socialiştii ar mai vrea şi postul de „ministrul de Externe” al UE, ocupat acum tot de o reprezentantă a stângii, Catherine Ashton.

Reuniunea de sâmbătă de la Paris a avut, surprinzător, un rezultat mai favorabil lui Jean-Claude Juncker decât reuniunea de acum două săptămâni din Suedia, unde patru lideri de centru-dreapta, german, britanic, olandez şi suderez, au discutat tot preşedinţia politicianului din Luxembrug, fără a ajunge însă la o poziţie comună.

Pentru a obţine preşedinţia CE, Jean-Claude Jucker are nevoie de majoritatea voturilor liderilor europeni şi de cel puţin 376 de voturi în Parlamentul European. Iar negocierile pentru nominalizarea sa sunt la pachete cu cele pentru alte posturi de top din UE: cea de preşedinte a Consiliului European, de preşedinte al PE, şi de Înalt Rerepzentant pentru Politică Externă.

„Supleţea” regulilor bugetare, o altă condiţie a socialiştilor

Socialiştii au avut revendică şi în materie de economie. Ei au reluat propunerea premierului italian Matteo renzi, care cere, în schimbul sprijinului candidatului de centru-dreapta, o supleţe a regulilor bugetare.

Mai mult, liderii socialişti au detaliat această propunere spunâd că este necesar „să se ştie care sunt investiţiile care intră şi care nu intră la cheltuieli şi, corelat cu eforturile de cheltuire a fondurilor structurale, să se poată face anumite ajustări”, a explicat Francois Hollande.

Matteo Renzi a încercat astfel să găsească aliaţi, pentru a nu fi o voce singulară în a susţine ceva inacceptabil pentru parteneri, aşa cum i-a transmis Herman van Rompuy în întâlnirea avută de cei doi săptămâna trecută. Premierul italian vrea o rediscutare a pactului de stabilitate care stipulează un nivel maxim de deficit de 3% şi unul al datoriei de 60% din PIB.

David Cameron, o voce tot mai izolată

Premierul britanic riscă să devină tot mai izolat în opoziţia sa faţă de Jean-Claude Juncker. Chiar dacă are susţinerea premierului ungar, Viktor Orban, ceilalţi lideri şi-au anunţat, mai mult sau mai puţin oficial, poziţia pro-Juncker.

Aşa că, potrivit declaraţiilor unui oficial britanic, premierul Cameron ar putea insista ca liderii să voteze nominalizarea fostului prim ministru luxemburghez.

„Oficialii britanici au fost cât se poate de clari. Dacă există vointă politică de a ajunge la consens atunci decizia asupra preşedinţiei Comisiei ar putea şi ar trebui să fie amânată, însă dacă ldierii nu vor să ia în calcul altă candidatură, atunci va fi nevoie de un vot”, a indicat o sursă apropiată premierului, potrivit AFP.

David Cameron crede că „este important ca fiecare lider să spună clar care este poziţia sa referitor la o chestiune de principiu: a da putere Parlamentului European printr-un acord în antecameră”, a mai adăugat oficialul citat.

Parlamentul European a insistat ca preşedintele Comisiei să fie candidatul familiei politice care câştigă alegerile europene şi ca o parte cât mai mare din componenţa colegiului comisarilor să fie din raândul eurodeputaţilor.

Socialistul Martin Schulz – un nou mandat de preşedinte al PE

Centrul-stânga europeană a avut propriul candidat la preşedinţia Comisiei, singurul şi ales fără o competiţie internă. Martin Schulz a ântrunit unanimitatea, iar acum colegii săi de familie politică îi sprijină rivalul.

Politicianul german se alege şi el cu ceva: se pare că trebuie să i se asigure preşedinţia Parlamentului European, funcţie pe care a ocupat-o în ultimii doi ani şi jumătate.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: