Nu doar România, ci întreaga Europă se confruntă cu probleme demografice grave și perspective sumbre. O problemă care în 15-20 de ani, dacă nu se aplică politici de creștere demografică, va pune în dificultate atât piața muncii – ca mână de lucru, cât și bugetele de sănătate și de pensii – sprijinite tot mai costisitor de la bugetul de stat.
Cu toate acestea, perspectivele – care ar trebui să preocupe pe guvernanții care văd pe termen mediu și lung – lipsesc din politicile publice. Puținele măsuri care se iau au conotații mai degrabă de sprijin social decât de politică strategică, atunci când nu sunt pur și simplu electorale. Și rareori sunt însoțite de studii de impact și de o analiză științifică.
O atare analiză pe impactul a două astfel de măsuri asupra natalității la mamele salariate face astăzi Vasile Ghețău, directorul Centrului de Studii demografice al Academiei Române. (REDACȚIA)
Politici de creștere demografică. Context și redresare a numărului de născuți la femeile salariate
Indemnizația de creștere a copilului a revenit de la 1 octombrie 2012 la nivelul de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni. Este un bun prilej de a examina ce efecte a avut până acum această măsură de stimulare a natalității la femeile care au venituri supuse impozitului (femeile salariate, în cea mai mare parte).
Datele statistice disponibile asupra născuților aduși pe lume de femei salariate și asupra caracteristicilor demografice și socio-economice ale acestor femei sunt puține și analiza este afectată/limitată. Putem însă recurge la o abordare indirectă pentru a mări aria de cunoaștere și a ajunge la constatări pertinente.
Se poate afirma cu temei că introducerea concediului și indemnizației de creștere a copilului, în primăvara anului 2003, a fost o măsură cu efecte benefice asupra natalității, cel mai important dintre acestea fiind stoparea scăderii fenomenului.
Va trebui să urmărim evoluția numărului de născuți începând cu mijlocul anilor 1990 pentru a putea identifica schimbările survenite după introducerea măsurii și curbele din figura 1 ne oferă acest cadru de referință. Numărul născuților a manifestat o anumită stabilitate în a doua jumătate a anilor 1990, în jurul a 235 de mii pe an1, dar această perioadă de stabilitate pare a fi fost doar un interval de reflecție și reevaluare a planurilor tinerelor cupluri asupra copilului și dimensiunii familiei, după reculul rapid și masiv al natalității din anii 1990-1993.
Tendința de scădere revine după anul 2000 dar este stopată începând cu anul 2003 printr-un reviriment semnificativ al născuților proveniți de la femeile salariate, reviriment mai important ca mărime decât reculul înregistrat la născuții aduși pe lume de femeile nesalariate după anul 2000.
La nivelul întregii perioade 2003-2009 progresul numărului de născuți ai femeilor salariate a fost de 30 de mii, suficient de mare pentru a compensa și depăși (cu 12 mii) reculul ferm de la femeile nesalariate. Odată cu adâncirea crizei economice și deteriorarea generală a contextului economic și social, continuării reducerii numărului de născuți ai femeilor nesalariate i se asociază și contractarea survenită la copiii aduși pe lume de femeile salariate.
(Citește și: ”Recensământ 2011: Motorul României duduie afară. Trei sociologi – trei scenarii posibile”)
O observație nu lipsită de interes și semnificație este cea asupra apropierii ferme a celor două curbe, rezultată din mișcări opuse ale numărului de născuți la femeile salariate și nesalariate, chiar dacă între cele două subpopulații există un important dezechilibru numeric favorabil celor din urmă (numărul femeilor la vârstele de la care provin născuții unui an calendaristic – 15-44 ani, era în anul 2010 cu 45% mai mare la femeile nesalariate.
Dimanica diferită a avut drept urmare directă o schimbare a proporțiilor celor două categorii de născuți, prin apropiere constantă (figura 2) și doar reculul mai pronunțat în anul 2011 al născuților femeilor salariate a stopat atingerea unui reper istoric în demografia țării – predominanța născuților proveniți de la femei salariate în defavoarea celor aduși pe lume de femei având un alt statut profesional (casnice, lucrător pe cont propriu, șomere, alte situații).
Stoparea schimbării menționate are toate atributele unei întreruperi temporare a procesului de restructurare a natalității după categoria socio-economică a populației și o examinare a dinamicii născuților după rangul acestora la femeile salariate și la celelalte femei aduce argumente.
La începutul anului 2003 aproape 40% dintre femeile de vârstă fertilă (15-49 ani) nu aveau copii și 25% dintre ele aveau doar un copil, ponderi care nu puteau fi decât mai mari la femeile salariate unde fertilitatea era în mod tradițional mai scăzută în raport cu celelate femei.
Era dificil de prevăzut unde va fi mai important efectul stimulativ al unei măsuri consistente de stimulare a natalității la femeile salariate: la cele fără copii sau la cele care aveau doar un copil? Datele arată că la ambele categorii de femei numărul născuților a avut o ascensiune importantă și comparabilă ca amploare (figura 3), ceea ce înseamnă și o modificare a unor decizii anterioare ale femeii (cuplului) și care vizau renunțarea la copil sau amânarea nașterii, ori un singur copil.
Alura curbei la născuții de rangul 2 ar putea fi argument pentru unele observații potrivit cărora noua măsură a determinat un număr de femei (cupluri) beneficiare ale concediului de creștere a primului copil să planifice venirea celui de-al doilea copil și continuarea cu încă doi ani a concediului luat pentru primul copil (este vorba de femei la care nivelul indemnizației era egal sau apropiat de venitul lunar net).
Mai mulți copii de rangul 1 și 2 la femeile salariate. Premieră istorică: mai mulți copii născuți în urban decât în rural
Restructurarea natalității după categoria socio-economică a populației și așteptata predominanță a născuților femeilor salariate sunt vizibile în evoluția raportului dintre numărul cumulat al născuților de rangul 1 și 2 la cele două categorii de femei (figura 4).
Ascensiunea numărului născuților de la femei salariate pe fondul regresului constant de la celelate femei, au determinat schimbarea raportului, născuții de rangul 1 și 2 proveniți de la femeile salariate depășind numeric pe cei de aceleași ranguri de la femeile nesalariate începând cu anul 2006. Numărul născuților de rangul 3 și superior a fost și a rămas net superior la femeile nesalariate (ei provin în proporție de trei sferturi de la femei cu grad scăzut de educație).
Femeile salariate se află, preponderent, în mediul urban și carateristicile născuților din acest mediu definesc, în mare măsură, profilul născuților femeilor salariate. Chiar dacă populația feminină de vârstă fertilă (15-49 ani) a fost și este mai numeroasă în mediul urban (datorită migrației rural-urban, îndeosebi), numărul născuților în mediul rural a fost mai mare decât cel din urban datorită unui număr mediu de copii aduși pe lume de o femeie mai ridicat în rural. Iată însă că prin creșterea numărului de copii aduși pe lume de femeile salariate anul 2004 marchează o premieră istorică în raportul dintre natalitatea urbană și rurală: mai mulți născuți în urban (figura 5).
Acest nou raport dintre născuți ar trebui să se consolideze în viitor, reculul din rural fiind bine instalat și ferm. Pe de altă parte, ponderea populației urbane (gradul de urbanizare) este de așteptat să-și continue trendul ascendent de lungă durată chiar în condiții de perpetuare a declinului demografic în care se află România.
Creșterea numărului de născuți: Femeia la (peste) 30 de ani și cu instruire postliceală și superioară
Alte două caractersitici ale schimbărilor pe care le-a cunoscut numărul de născuți de la femeile salariate pot fi reliefate recurgând la analiza distribuției născuților din mediul urban după vârsta femeilor și gradul lor de instruire.
Nu la femeile salariate cele mai tinere a avut ecoul cel mai ridicat introducerea concediului și indemnizației de creștere a copilului (figura 6). Ponderea născuților proveniți de la femei având sub 25 de ani era de aproape 45% la începutul anilor 2000 și a fost împinsă la doar 25% în anii 2010-2011.
Nici la femeile de 25-29 ani nu am asistat la creșteri comparative mai ridicate ale numărului de născuți, proporția acestora rămânând în anii din urmă la 32%, similară cu cea de la începutul anilor 2000, după o majorare moderată în jurul anului 2005.
În schimb, ponderea născuților de la femeile de 30-34 și de la cele mai în vârstă a crescut consistent, de la 20 la 30% la primele și de la 5 la 15% la femeile de peste 34 de ani.
Dinamica mai importantă a născuților la femeile în vârstă de peste 30 de ani reflectă fidel felul în care o măsură generoasă de sprijinire a femeilor salariate care doresc să aibă copii a acționat și ea confirmă ipoteza pe care am avansat-o la constatarea unei ascensiuni asemănătoare ca amploare a născuților de rangul 1 și 2 la femeile salariate (figura 3).
(Citește și: ”Beneficiile pentru copii în câteva țări ale UE și marea problemă a României”)
Este greu de admis că o creștere privilegiată ca intensitate a născuților aduși pe lume după vârsta de 30 de ani este rezultatul unor decizii anterioare ferme ale femeii (cuplului) de a avea primul copil la 30-35 de ani, chiar dacă mișcarea de scădere a natalității în populațiile europene începută în anii 1960-1970 și după 1990 în România a avut drept mecansim și amânarea nașterii copilului la vârste mai ridicate. Această amânare ar putea explica, în parte, ascensiunea consistentă a numărului de născuți de rangul 1 la femeile salariate dar nu și o evoluție similară la cel de-al doilea copil. Toate schimbările constatate, ca și cea după nivelul de instruire a mamelor, sunt argumente pentru o schimbare a planurilor și deciziilor anterioare asupra numărului de copii și domensiunii familiei: măsura a determinat un număr de femei (cupluri) să renunțe la decizia de a nu avea copil (ori de a amâna venirea lui) și, deopotrivă, la schimbarea deciziei de a avea un singur copil și a-l planifica pe cel de-al doilea.
O fațetă nouă și extrem de importantă a redresării natalității în mediul urban prin ascensiunea numărului de născuți proveniți de la femei salariate este cea a particularităților survenite în dinamica și structura născuților după nivelul de instruire a mamei.
Nu la femeile salariate cu nivel de instruire inferior (primar) și mediu (gimnazial și liceal) introducerea concediului și indemnizației de creștere a copilului a avut efectele cele mai consistente, ci la femeile cu studii superioare și postliceale. Într-un context de stabilitate a numărului total de născuți, cei proveniți de la femei cu studii suprioare și postliceale au urcat la 60 de mii în anul 2010, față de numai 22 de mii la începutul anilor 2000, ceea ce înseamnă o creștere de aproape trei ori. În măsură covârșitoare această evoluție s-a produs la femeile din mediul urban, acolo unde femeile salariate sunt net predominate și urmarea directă este un progres spectaculos al ponderii născuților proveniți de la femei cu studii superioare și postliceale de la mai puțin de 20% la începutul anilor 2000 la 45% în 2011 (figura 7). Extinzând efectele acestei evoluții pozitive a numărului de născuți în mediul urban, de la femei salariate în cea mai mare parte, la nivelul ansamblului de născuți, rezultă că aproape o treime dintre copiii aduși pe lume în ultimii ani provin de la femei cu studii postliceale și superioare, proporție care era de doar 10% la începutul anilor 2000.
În aprecierea schimbărilor survenite în distribuția născuților după nivelul de instruire a mamei nu trebuie omis faptul că de la femei salariate și cu educație superioară ar trebui să provină și copii de o calitate superioară a educației, acest atribut reprezentând de fapt nivelul chetuielilor pe care cuplul le face pentru asistența medicală acordată copilului, educație, alimentație, îmbrăcăminte, condiții de locuit, petrecerea timpului liber. Schimbarea survenită în mediul urban s-a extins asupra întregii populații, prin ponderea pe care născuții din acest mediu o au în ansamblul născuților.
Există și o a doua dimensiune pozitivă a creșterii numărului și ponderii născuților de la mame cu educație superioară: ascensiunea a fost considerabil mai mare la cel de-al doilea născut al mamei iar această dinamică diferențiată a apropiat în timp proporția născuților de la cele două ranguri la femeile din mediul urban, salariate în mare măsură. Cele două curbe din figura 8, reprezentând proporțiile născuților de rangul 1 și 2, au tendințe bine instalate și ar trebui să-și continue apropierea, atât prin mecanismul de natură stimulativă al concediului și indemnizației de creștere a copilului, cât și prin majorarea numărului de femei cu studii superioare și postliceale, evoluție bine înscrisă în dinamica numărului de studente și absolvente de învățământ superior.
Se cuvine a menționa că apropierea ponderii născuților la cele două ranguri a continuat și în anii 2010-2011, pe fondul tendinței de reducere moderată a numărului de născuți
România și politicile familiale europene
Introducerea în anul 2003 a concediului și indemnizației de creștere a copilului a constituit o măsură cu cert efect stimulativ asupra natalității femeilor salariate.
Schimbările survenite nu se referă doar la dinamica numărului de născuți de la aceste femei, ci și la structura după nivelul de instruire a mamei, printr-o ascensiune mai pronunțată a născuților proveniți de la femei cu studii postliceale și superioare și, deopotrivă la structura născuților după rang, printr-o ascensiune comparativ mai importantă a celui de-al doilea copil al mamei.
Măsura a stopat declinul numărului de născuți și a natalității în România, compensând continuarea regresului continuu de la femeile nesalariate, îndeosebi a celor din mediul rural. Rămâne de văzut dacă ușorul recul al numărului de născuți din anii 2010-2011 va continua și în anul 2012. Rezultatul va proveni din raportul în care se vor afla, pe de o parte, contextul economic și social general, afectat de adâncirea și perpetuarea crizei, și care a contribuit la menționatul recul al născuților în ultimii doi ani și, pe de altă parte, un potențial efect stimulativ al recentei modificări legislative asupra concediului și indemnizației de creștere a copilului.
În actualul context economic și social, cu dezvoltări viitoare imprevizibile, nu se poate întrevedea felul în care va evolua natalitatea. O redresare nu are de unde proveni, în raport cu nivelul scăzut și relativ constant încă de la mijlocul anilor 1990. Măsura de care ne ocupăm a avut până acum efecte benefice incontestabile, dar limitate la doar un segment din populație iar efectele pozitive nu au făcut altceva, la nivelul întregii populații, decât să compenseze regresul continuu al natalității în mediul rural. Adoptarea altor măsuri, mai consistente, presupune resurse financiare pe care nu le avem.
Concediul și indemnizația de creștere a copilului constituie o generoasă măsură de stimulare a natalității, dacă o plasăm în contextul nivelului veniturilor și standardului general de viață din România.
Nu în multe țări europene putem găsi concedii atât de lungi (sau de întindere apropiată) și plătite, pentru întreaga perioadă, la cuantumul relativ din România (comparațiile sunt afectate de particularități naționale dar pot fi menționate Republica Cehă, Slovacia, Lituania, Estonia, Ungaria, țările scandinave și Germania (după ultimele schimbări) 2,3,4,5,6.
Concediul plătit de creștere a copilului este însă doar una dintre componentele politicilor familiale și o privire comparativă asupra acestor politici de creștere demografică în țări europene ne oferă informații relevante.
Măsurile economice, sociale și de altă natură care vizează familia cu copii în Europa sunt extrem de diverse, având în spate istoria dezvoltării sociale, tradiții socio-culturale și stil de concepere și aplicare a politicilor, descentralizarea și creșterea rolului guvernării locale, grad de dezvoltare economică și resurse care pot fi orientate spre familia cu copii și, de dată mai recentă, evoluția și nivelul natalității. Până acum, la nivelul Uniunii Europene domeniul politicii familiale (fără a mai vorbi de cel al politicii de populație) a reprezentat o arie de competență limitată și indirectă a Comunității Europene. Nu poate fi vorba decât în mod secundar de universalism, convergență și armonizare a politicilor 7 .
Cele mai sistematizate informații și date asupra politicilor familiale sunt cele colectate, sistematizate și prezentate de Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare-OECD 3 și le vom folosi în continuare.
În figura 9 este prezentată o dublă dimensiune a cheltuielilor publice adresate familiei cu copii: ponderea acestor cheltuieli în produsul intern brut și structura lor pe trei tipuri – suport financiar (cash), servicii și deduceri fiscale. Cred că este utilă o rapidă prezentare sumară a conținutului celor trei categorii de cheltuieli publice :
- În prima grupă se includ, în mare, alocația pentru copil (variabilă ca nivel în unele țări în funcție de vârsta copilului și/sau de venitul părinților), indemnizația în timpul concediului parental, venit pentru familii monoparentale;
- din cea de-a doua categorie fac parte finanțarea directă sau în susidiar a serviciilor de sănătate, educație preșcolară, suport financiar special către părinți pentru îngrijirea copilului, cheltuieli publice de asistență a tinerilor și servicii adresate familiei;
- deducerile fiscale vizează scutiri de taxe (impozitare) pentru alocație și alte beneficii finaciare ale copilului, alocație de taxă ăentru copil (sumă care este dedusă din venitul brut și nu este inclusă în venitul taxabil), credit de taxă (dedus și el din baza de impozitare).
Revenind la grafic, trei observații cred că rețin atenția:
1. nivelul considerabil diferit al cheltuielilor totale,
2. pondere dierită a tipurilor de cheltuieli și
3. absența celui de-al treilea tip de cheltuieli – deduceri fiscale, într-un număr important de țări.
Politici de creștere demografică. Scurte comentarii:
1. Cu nivelul cel mai ridicat al chetuielilor – intre 3 și 4% din PIB – se află șapte țări – Franța, Regatul Unit, Suedia, Ungaria, Danemarca, Belgia și Luxemburg, în poziția a doua, cu valori între 2 și 3%, se plasează opt țări iar în celelate 12 ponderea cheltuilelor publice adresate familiei cu copii se situeazî între 1 și 2 la sută, grupă din care face parte și România, cu aproape 1,7 la sută. Faptul că o țară ca Elveția nu se află în grupa celor cu cele mai ridicate cheltuieli publice pentru familia poate fi surprinzător dar este posibil să existe componente cu efecte indirecte și care nu pot fi clasate în indicatorii folosiți de OECD, ceea ce este argument pentru prudență în judecăți comparative. Pozițiile în care se află Spania, Italia, Portugalia și Grecia s-ar putea să aibă origine în istoria socială și anumite tradiții din aceste țări (peste care s-a așezat o dezvoltare economică rapidă odată cu intrarea în Uniunea Europeană).
2. Suportul finaciar (în cash) predomină net ca formă a cheltuielilor dar se poate remarca faptul că în prima grupă de țări, cu cele mai generoase cheltuieli, în trei dintre ele sunt mai importante serviciile oferite –în Franța și două țări scandinae – Suedia și Danemarca. Și în celelate două țări scandinave – Norvegia și Finlanda, plasate în cea de-a doua grupă după ponderea cheltuielor totale, predominantă este componenta de servicii.
3. În nu mai puțin de 14 țări (inclusiv România) nu întâlnim componenta deduceri fiscale și în această categorie se află, predominat, țări cu nivel scăzut al cheltuielilor publice pentru familia cu copii, dar și Suedia, Danemarca și Finlanda, țări aflate în partea superioară a clasamentului general.
Întrebarea firească pe care ne-o putem pune după examinarea clasificării țărilor în figura 9 este dacă există o corespondență semnificativă între nivelul cheltuielilor publice pentru familia cu copii și nivelul natalității. Figura 10 ne oferă acest cadru de referință.
Da, există un corespondent între ceea ce statul oferă ca sprijin economic familiei cu copii și nivelul natalității. Folosim însă nu rata natalității pentru corelație, ci un indicator mai sintetic și mai relevant – rata fertilității totale, semnificând numărul mediu de copii pe care îi aduce pe lume o femeie de-a lungul vieții. În țările care se află în partea superioară a clasamentului după nivelul cheltuielilor, întâlnim și fertilitatea cea mai ridicată. Corespondența nu este la fel de strânsă în cazul câtorva țări în care nivelului ridicat al cheltuielilor nu i se asociază și o fertilitate similară: Germania, Austria, Republica Cehă, Slovacia și – mai laes – Ungaria. Probabil, un anumit model cultural își pune amprenta asupra dimensiunii familiei în cazul primelor două țări și consecințe ale rupturilor politice și sociale, în cazul celor trei țări ex-comuniste. În grupa țărilor din stănga figurii, în care nivelului scăzut al cheltuielior publice pentru familie i se asociază o fertilitate similară întâlnim țări occidentale dezvoltate economic, de mai multă vreme ori intrate mai târziu în proces de modernzare rapidă, și țări ex-comuniste.
Politici de creștere demografică. Șansa viitorului demografic: profesionalism și responsabilitate
Introducerea concediului și indemnizației de creștere a copilului a constituit și constituie o măsură consistentă de stimulare a natalității femeilor cu venituri impozabile. Dacă cifrele vehiculate în aceste zile în presă asupra structurii femeilor (beneficiarilor) după nivelul veniturilor sunt reale, vom observa că doar 54% sunt femei cu venituri impozabile (salariate, în cea mai mare parte) și avem 46% dintre femei (beneficiari) drept persoane fără venit. Cu alte cuvinte, beneficiare ale concediului și indemnizației sunt nu numai persoanele care au realizat, în ultimul an, timp de 12 luni „venituri din salarii, venituri din activități independente, venituri din activități agricole supuse impozitului pe venit potrivit…” , ci și numeroase categorii de femei fără venit. În felul acesta, caracterul stimulativ al măsurii depășește nivelul pe care l-am analizat în acest studiu, dar fără posibilitatea cuantificării și analizei.
(Citește și: ”Cine și cum va plăti pensiile decrețeilor. Cum pregătește guvernul țara pentru anul în care 35% dintre români vor fi pensionari)
În general însă, avem în față o măsură și efecte care nu au constituit niciodată obiect de investigație științifică profundă. Și vorbim de o măsură consistentă , de singura măsură consistentă de stimulare a natalității luată și aplicată într-un context de acces neîngrădit la mijloace de control al nașterilor. Nu știm unde și cum o astfel de măsură a avut efect stimulativ, care sunt caracteristicile femeilor/cuplurilor care au dorit să beneficieze de concediu și indemnizație: ocupație, statut profesional, ramură de activitate, venituri ale familiei/cuplului, condiții de locuit pentru părinți și copii, etnie, religie, , număr dorit de copii și câți copii în viață are mama, creșterea copilului după trecerea celor 24 de luni de concediu (plasare în creșă și grădiniță), revenirea mamei la activitate economică, alte potențiale măsuri de sprijinire a familiei cu copii etc. O astfel de investigație a fost propusă, cu detalii, celor care au aplicat măsura încă de la începuturile sale. Datele pe care le deține Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale asupra acestor probleme sunt rudimentare și ne putem întreba pe ce elemente de cunoaștere se vor putea fundamenta alte măsuri de politică familială vizând o eventuală redresare a natalității. Pentru că, matematica construcției demografice nu lasă loc de ipoteze: fără o redresarea natalității, amplificarea declinului demografic în care ne aflăm de 23 de ani urmează să capete – prin dinamica internă a demograficului, dimensiuni dramatice, odată cu ajungerea la vârstele de a avea copii a generațiilor mici născute după anul 1989. O redresare a natalității nu va mai putea stopa declinul demografic, dar va putea diminua sensibil viteza și dimensiunile sale.
Referințe
1 Datele statistice naționale au drept sursă publicații și lucrări ale Institutului Național de Statistică.
2 European Commission, Equality between men and women, Report on Pregnancy, Maternity, Parental
and Paternity Rights, 2007 (www.ec.europa.eu/justice/gender-equality/files/2007report_pregnancy).
3 Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare-OECD, Public spending on family benefits,
Family database, OECD-Social Policy Division, 2011 (www. oecd.org/e/s/social/family/database).
4 Ray, Rebecca, Janet Gornick si John Schmitt, Parental Leave Policies in 21 Countries, Center for
Economic and Policy Research, Washington, 2008 (www.cepr.net).
5 Geisler, Esther și Michaela Kreyenfeld, How policy Matters: Germany’s Parental Leave Benefit Reform and
Fathers’ Behavior, MPIDR Working Paper, WP 2012-021, 2012 (www.demogr.mpg.de)
6 Wikipedia, Parental leave, 2012 (www.wikipedia.org/wiki/parental_leave), cu o surprinzător de actualizată și
detaliată prezentare.
7 Hantrais, Linda, Comparing Family Policy in Britain, France and Germany, Journal of Social Policy,
vol. 23, nr. 2, 1994 (www. journals.cambridge.org/action/displayAbstract).
