Prin prisma meseriei, am ajuns sǎ cunosc, dacǎ nu chiar sǎ și lucrez, cu o parte din oamenii politici din ziua de azi. Centrali, locali, președinți de partid, secretari, primari, parlamentari, challengeri, tot soiul de firi, tot soiul de oameni, de caractere, de priceperi, de partide, și de la opoziție, și de la putere.
Varii combinații. Însǎ un lucru îl au toți în comun: sînt persoane publice. Apar în public, sînt prin natura lucrurilor forțați sǎ fie vizibili, retorici, sǎ încerce mǎcar sǎ fie formatori de opinie, unii
dintre ei chiar și decidenți sau care se pregǎtesc sǎ fie decidenți. Toți însǎ, dincolo de gradul de pricepere, apar în public și toți au o imagine publicǎ mai mult sau mai puțin bine conturatǎ.
Unul din aspectele care m-au frapat, cel puțin la începutul lucrului cu
asemenea clienți, a fost discrepanța dintre imaginea pe care mi-o formasem
despre ei și ceea ce vedeam cu ochii mei, cum simțeam omul în relație
directǎ, nemediatǎ. Ce vedeam cu ochii mei era totalmente diferit de ceea
ce vedeam cu ochii altora. Era o discrepanțǎ între imaginea pe care mi-o
fǎcusem pînǎ atunci despre ei și ceea ce vedeam în relație directǎ.
Nu spun cǎ nu erau vicleni, șulfe, fǎțarnici, pregǎtiți sǎ exploateze
orice oportunitate. Însǎ nu erau nici pe departe caricaturile de oameni pe
care mi-i închipuisem a fi vǎzîndu-i la televizor, auzind pe alții vorbind
despre ei. Tușele groase, încǎrcate de patimǎ, atunci cînd alții îmi
povesteau despre X, Y sau Z se dovedeau a fi, de cele mai multe ori, doar
atît: tușe groase. Stereotipuri.
Nu spun cǎ n-am avut parte de experiențe neplǎcute. Ohoho! Aroganțǎ.
Fǎțǎrnicie. Superbie. Dispreț. Scîrbǎ. Ticǎloșie. Furie. Au fost. Au fost.
Însǎ dozele de relaționare negativǎ și de emoții negative stîrnite cu
prilejul acestor relaționǎri directe au fost mult sub ce m-aș fi așteptat
sǎ am parte dacǎ m-aș fi luat numai dupǎ prezentarea ce li se fǎcuse. La
televizor. Discutînd cu alții care îi știau din auzite. Din auzite.
Nu spun cǎ oamenii noștri politici sînt nemaipomeniți. Sînt și ei
mediocri, cum mediocri sîntem mai toți. Cum e turcul, și pistolul. Spun
doar cǎ de fapt și ei tot oameni sînt, carne și oase, piele și frici,
temeri, îndoieli. Nici prea prea, nici foarte foarte. Sînt printre ei
mulți ticǎloși. Ohoho, ce de nume aș putea spune! Dar și mai mulți printre
ei sînt din cei care care nu sînt cu mult mai altfel decît noi, muritorii
ǎștia de rînd.
Nici sfinți, dar nici chiar canalii pînǎ la capǎt. Cǎlduți. Mediocri. Și,
în consecințǎ, cu putințǎ de a empatiza cu ei. Dacǎ te chinui un pic,
chiar îi poți înțelege. Nu prea mult, cǎ se duce naibii toatǎ
obiectivitatea de care ai nevoie, dar poți sǎ faci acel salt de la o piele
la alta, de la un creier la altul, minima condiție a unei relații
interumane cît de cît decente.
Existǎ în consecințǎ o discrepanțǎ evidențǎ între imaginea catastrofic-
prǎpǎstioasǎ pe care ne-o construim la adresa lor și cea de care avem, sau
am avea parte, dacǎ am relaționa cu ei, de preferințǎ nu într-un cadru
formal.
Scriu aceste rînduri vǎzînd pendularea retoricǎ și emoționalǎ absolut
fabuloasǎ la adresa unuia care pînǎ acum a fost ținut în puf și acum este
omorît în piața publicǎ. De fapt tot ǎla este, cu limitǎrile sale,
omenesc, prea omenesc, nici prea prea, nici foarte foarte. Încǎ din 1996
știam ce-i poate pielea. Și totuși a fost acceptat, sprijinit, încurajat,
apreciat, chiar și adulat. Acum se spalǎ cu el pe jos. Și tot Geoanǎ îl
cheamǎ.
Același lucru s-a întîmplat la vremea sa și cu Constantinescu. Și cu
Iliescu. Și cu Nǎstase. Și cu Bǎsescu. Și cu Ciorbea. Și cu Petre Roman.
Sus, pe urmǎ jos, cu toatǎ gama de emoții și de retorici intense,
paroxistice, și într-un sens și în celǎlalt. Cînd, dacǎ de fapt stai de
vorbǎ cu ei, tot cam ǎia sînt. Mai bǎtrîni, mai șulfe, mai obosiți, mai
sastisiți, dar undeva acolo, tot ǎia.
Mǎ întreb ce s-ar fi ales de Coposu dacǎ ar mai fi trǎit și ar fi prins
marele dezastru din 2000. La fel de adulat ar fi fost? S-ar fi vǎrsat și
în capul lui aceleași gǎleți de lǎturi cum se varsǎ acum în capul lui
Bǎsescu și Geoanǎ?
Nu mǎ înțelegeți greșit: nu țin cu Geoanǎ. Nu mi-a fost cine știe ce
simpatic nici atunci, nici acum nu îmi este. Mǎ întristeazǎ însǎ sǎ vǎd
asemenea schimbǎri bruște, de la adulație la dispreț, de la laudǎ la
vituperare, într-un timp atît de scurt, din partea celor care nu au nimic
de cîștigat de pe urma acestei mișcǎri politice. Dacǎ e interes, ok,
atunci discutǎm interes. Nu-i moral, dar e de înțeles. Dar altminteri?
Altminteri e de fapt doar un semn al zǎticnirii noastre, ǎștia micii,
muritorii de rînd resentimentari și capricioși, noi cei care populǎm
bǎncile Colosseumului, care avem nevoie de cadavre proaspete, mereu
altele, cǎrora sǎ le vǎrsǎm sîngele și sǎ ne bucurǎm cǎ nu sîntem în locul
lor. Petre Roman, Ciorbea, Constantinescule, pregǎtiți-vǎ: vǎ mai vine un
mort viu sǎ vǎ îngroașe rîndurile. Sǎ bem cǎ noi sîntem vii și sǎ ne
cǎutǎm zei tineri, zeloși, cǎrora sǎ le retragem adulația și sǎ le scurgem
sîngele cînd îi vom simți slabi și neputincioși și inutili.
(Sociologul Mirel Palada este şi autorul blogului Turambar)
Un răspuns
Politicianul ca orice om care se erijeaza in lider de opinie se obliga prin mesajele emise sa fie deasupra a ceea ce numim mediocritatea maselor. A venit la putere vreun politician spunand ca va fura, va semna contracte cu clauze ascunse pe bani publici, isi va angaja rudele, va avea parte de beneficii pe care nu le merita, va da contracte grase pe banii statului din care el, familia sau prietenii vor incasa comisioane cu multe zerouri in coada, ca va uita de promisiunile electorale si va vota conform cerintelor de partid, ale unor interese ale guvernantilor sau ale FMI, etc., etc., etc.?
Mediocrii aia multi de care amintiti nu aduleaza si nu dau de pamant cu un alt mediocru oarecare ci cu un om, posibil mediocru, care in mod explicit sau tacit a generat sau acceptat o falsa imagine, mult imbunatatita, a propriei persoane, ori a facut promisiuni pe care apoi le-a incalcat sau le-a facut uitate.
Pe de alta parte, Geoana, ca multi altii, este doar o marioneta fara nici un fel de abilitati deosebite, recrutata dintre cei cu pedigree-ul potrivit sa faca parte din cloaca politica romaneasca. Scopul acestui gen de recrutari nu este binele comun sau national ci interesele personale, de grup ori partid. Cand respectiva marioneta nu mai serveste acest gen de interese este indepartata din administratie ori politica. Astfel ca, pe mediocrul Geoana nu mediocrii aia multi l-au ridicat sau il linseaza ci, mediocrii din diverse partide sau grupuri de interese care uneori mai platesc si niste postaci plebei sa isi dea cu pana ori cu gura ca sa para ca exista o participare a maselor.