Politica salarială în România faţă de Europa şi restul lumii. Salariul minim, mediu, median

De Marin Pana | 12.2.2012 .

Piaţa muncii din România se diferenţiază net faţă de ţările OCDE în privinţa raporturilor între salariul minim şi salariul mediu, respectiv salariul minim faţă de salariul median.

Să vedem cum ne plasăm în context mondial şi care ar fi variantele pe care putem să evoluăm în continuare.

Facem precizarea că salariul median este salariul cel mai des întâlnit, deci cel mai probabil de a fi obţinut, în timp ce salariul mediu rezultă din media simplă a sumelor cu care este remunerată munca. Ceea ce ne spune câte ceva despre distribuţia salariilor într-o ţară.

Cehia este ţara din Europa cea mai apropiată ca proporţii ale salariilor de SUA, pe modelul căreia s-a dezvoltat piaţa muncii şi în economiile asiatice dezvoltate si Japonia. Respectiv recompensarea muncii se face în raport aproximativ de 0,3 minim la mediu şi 0,4 minim la median.

România se află în această zonă de salarizare, deşi pretinde că urmează un model social. Ce-i drept, distribuţia este ceva mai largă spre zona de mijloc iar distanţa faţă de vârf ceva mai redusă, dar situaţia existentă ne plasează cel puţin la limita europeană, dacă nu în afara ei.

În apropierea noastră şi spre avertizarea noastră se află Ungaria şi Grecia, ţări cu rapoarte similare între salariile luate în analiză, mai ales dacă ţinem cont de recenta majorare la 700 lei a salariului minim. Deşi nivelul de bază diferă pe trei nivele distincte între cele ţări, distribuţia este similară, ceea ce ar trebui să dea de gîndit.

Ceva mai sus ca raport minim/mediu se află un grup cu orientare nordică, condus de Marea Britanie, localizat în centrul Europei şi ţările baltice, în care se intercalează Spania. Distribuţia este similară cu americano-asiatică, dar raportul faţă de median este similar cu al nostru şi chiar sub cel al perechii Ungaria-Grecia. Altfel spus, inegalitatea este pronunţată, dar nivelul de plecare este mai sus faţă de majoritatea angajaţilor.

Grupul cel mai “social”, în care protecţia se face cel mai bine prin salariul plătit, este condus de Franţa (Germania nu are reglementat un salariu minim), secondată de suratele latine Portugalia şi Belgia (pe jumătate) şi de două ţări mai mici, cu un simţ al comunităţii ceva mai dezvoltat, Slovenia şi Irlanda.

Franţa rămâne, totuşi, referinţa, atât din motive de afinitate culturală dar şi pentru că îmbină un nivel optim de 0,4 între minim şi mediu. Optim pentru că favorizează munca de slabă calitate, oferă suport de impozitare şi nu descurajează performanţa. Nivel maxim pe partea de egalizare în distribuţie, de 0,68, indică un nivel de trai solid în masa populaţiei şi o clasă mijlocie extinsă.

Foarte interesant, Turcia este ţara care, deşi vine cu un raport plasat în zona de mijloc a ţărilor OECD, se duce spre maxim pe partea de distribuţie, ceea ce păstrează coeziunea socială şi stimulează creşterea, utilizarea cît mai completă a resurselor umane în PIB-ul potenţial.

Francofoni şi balcanici totodată, deşi americanofoni din motive de filme şi calculatoare, românii ar putea să tragă învăţămintele necesare pentru a-şi adecva politica salarială şi politica de impozitare a veniturilor în direcţia europenizării eficiente a raporturilor între salarii.

Concret, ar trebui să lucrăm în direcţia majorării ambilor indicatori prezentaţi.

Share

Citeşte si:

Criza şi populismul au crescut inegalitatea socială prin distrugerea clasei mijlocii. Coeficientul Gini plasează România la marginea Europei

Cota unică versus impozitarea progresivă. O analiză şi-o propunere