Cea mai complexă prerogativă a președintelui României este, în contextul sfârșitului de an 2014, politica externă și de securitate.
Fără surprize – dar și fără idei: așa s-ar caracteriza mesajul candidaților la președinție privind prerogativa constituțională a realizării politicii externe. Poate ceva neclaritate în privința succesiunii pașilor concreți, în contextul noului război rece.
Tocmai de aceea, cursdeguvernare.ro încearcă să schițeze, cu ajutorul experţilor în strategie și politică internațională, desenul provocărilor şi modul de acţiune în politica externă românească în viitor, oportunităţile şi drumurile închise pe care nu merită risipirea eforturilor diplomaţiei româneşti.
Cititorul să suprapună pe acest desen profilurile candidaților la prezidențiale. (REDACȚIA)
***
Un parteneriat strategic cu Polonia pentru prima dată funcţional sau rolul de hub energetic în regiune ar putea fi oportunităţi pentru politica externă a României, spun analiştii consultaţi de cursdeguvernare.ro.
În schimb, toţi analiștii sunt de acord că unul din drumurile înfundate este relaţia cu China, în ciuda acţiunilor din ultima vreme care ar indica o apropiere a relaţiilor dintre Bucureşti şi Beijing.
(Citiți și: ”Politica externă a României (2) / Rusia nu are nevoie de o relaţie cu România. Instituțiile ar veghea la orice derapaj al viitorului președinte”)
Cum ar putea beneficia România de noul context regional după Ucraina
„Ucraina, oricât de dramatică este situaţia de acolo, este o enormă oportunitate pentru noi. Pentru că a făcut posibil pentru prima dată posibil să ai un parteneriat cu Polonia”, spune profesorul Dan Dungaciu.
Acesta crede că toate declaraţiile de la Bucureşti, de până acum, despre parteneriatele strategice cu Polonia şu Turcia au fost „de o naivitate absolută”.
Până la înregistrarea unor eșecuri de politică externă de către Varşovia – eliminarea din formatul pentru Ucraina de către Germania, pierderea portofoliului politicii externe la nivelul UE, în ciuda obţinerii celui mai mult simbolic de preşedinte al Consiliului European – Polonia era „în stratosferă”, spaţiu unde România nu avea acces.
Polonia era liderul unor formate, iar România „era şi ea pe-acolo”, după cum spune profesorul Dungaciu. Însă lucrurile se pot schimba.
„Polonia a fost redusă la dimensiunile României în raport cu Ucraina. (…) Coborârea în anvergură a Poloniei face ca pentru prima dată România să poată dialoga cu această ţară”, crede analistul de politică externă.
Iar asta se poate adăuga şi contextului în care toate formatele pentru spaţiul estic s-au prăbuşit şi în care Uniunea Europeană nu mai are nicio idee clară de abordare a acestei zone a Europei. „Este cu un pas în urma evenimentelor şi asta este posibilitatea României de a fi mai activă în plan european”, afirmă Dan Dungaciu.
Aceasta este una dintre direcţiile pe care poate construi diplomaţia românească. „De asta sunt semnificative alegerile prezindenţiale, nu numai persoana preşedintelui, ci cum se vor pune în mişcare instituţiile ca să facă din negativitatea regională o posibilitate pentru România.
Din ’98 încoace, niciodată România nu a avut un culoar mai bun decât acum. Dimnesiunea estică, asta va fi marea miză de politică externă a României”, afirmă profesorul Dan Dungaciu.
Analistul Radu Carp împărtăşeşte aceeași opinie şi spune că situaţia din Ucraina a arătat că „statele aflate la frontiera de est a UE şi NATO pot juca un rol decisiv în privinţa implicării în rezolvarea situaţiilor de criză”.
„România are nevoie să cunoască mai bine realităţile din Ucraina, sa formeze personal calificat în domeniu şi să ofere expertiza democratică”, afirmă profesorul Carp.
China – un drum închis, în ciuda aparenţelor
Toţi experţii consultaţi de cursdeguvernare.ro cred că relaţia cu China este un drum închis.
„China nu are nicio legătură cu politica externă, noi nu facem politică externă cu China. Am putea fi atractivi pentru ea ca poartă de intrare în UE, nici măcar nu au un interes pentru România în sine. Este o carte riscantă ce trebuie jucată cu mare precauţie”, spune profesorul Dan Dungaciu.
„Relaţia cu RP Chineză este un drum înfundat: oricât ne-am dori investiţii chineze, regulile UE par a fi mult prea constrângătoare pentru astfel de investiţii.
Ar trebui să acordam mai multă încredere negocierilor bilaterale UE – RP Chineză în domeniul economic. România îşi poate aduce propria sa contribuţie în acest cadru”, afirmă Radu Carp, convins că vocea României ar fi ascultată cu mult interes de partenerii europeni, graţie expertizei pe care o are ţara noastră în relaţia cu Beijingul şi pe care alte state UE nu o au.
(Citiți și: ”Politica externă a României (1) / Contractul cu Occidentul: când politica externă trece prin încrederea în politica internă”)
Au existat critici în privinţa dorinţei enunţate de guvern de a avea un parteneriat strategic cu China. Acesta implică, printre altele, şi schimb de date şi informaţii militare, implică o alăturare la poziţiile partenerilor în plan internaţional.
„E foarte importantă o relaţie economică cu China. Însă aş întreba dacă această relaţie implică şi votul la Comisia de la Geneva al României”, a atras atenţia fostul ministru de externe, Cristian Diaconescu.
În fiecare an, cazurile de încălcare a drepturilor omului sunt puse în discuţie în cadrul acesteia, iar în favoarea Chinei nu votează decât Rusia şi Belarus. „Parteneriatul cu China va implica şi alăturarea de aceste două ţări?”, întreabă fostul şef al diplomaţiei.
Chiar şi în plan economic există rezerve, arată profesorul Dungaciu. „Investiţiile chineze trebuie folosite cu precauţie, China nu face investiţii în România, ci în UE. iar discuţiile despre relaţiile guvern-guvern, atribuire directă de contracte, nu trebuie spuse.
Cum e să fii companie americană şi să nu poţi participa la o eventuală licitaţie? Nu trebuie nici făcute şi nici vorbit despre ele”, este de părere Dan Dungaciu.
Alternativele la relaţia cu China
„Experienţa a arătat că e mult mai bine, mai puţin periculos, să faci investiţii cu partenerii strategici”, mai arată acesta. iar când vorbeşte despre parteneri, se referă la SUA.
„România trebuie să construiască pe relaţia strategică cu SUA. Poate fi hub energetic în regiune şi poate contracara Rusia în regiune”, reia acesta teza lui Cristian Diaconescu.
Însă pentru asta este nevoie nu de atragerea giganţilor energetici americani, care vin mai repede, dar sunt mult mai instabili şi la fel de repede pot pleca.
Este nevoie de atragerea firmelor medii şi mai mici din SUA, crede Dan Dungaciu, dar mai mari oricum decât cele româneşti. „Acestea au nevoie de garanţii, predictibilitate, dar când vin stau mai mult şi se bat pentru piaţă, pentru că e mai costisitor pentru ele. Acestea pot crea o consistenţă instituţională pe care nu o avem”, spune el.
„Pentru diplomaţia românească un teren virgin îl reprezintă relaţia cu alte ţări din zona Extremului Orient: Japonia, Singapore, Tailanda, Vietnam, Indonezia”, spune Radu Carp.
Pentru asta însă e nevoie „de cooptarea mediului privat în luarea deciziilor şi în formularea unei politici foarte active faţă de aceste ţări, care ar putea asigura investiţii sustenabile în România”.
România se află într-o zonă ce ar putea deveni strategică din punctul de vedere al resurselor energetice
România are capacitatea să devină un exportator de energie în regiune, spune fostul ministru de externe, Cristian Diconescu. Iar argumentul este „platoul continental al Mării Negre explorat acum, în perspectiva unei posibile exploatări, în condiţiile în care se certifică existenţa a unei cantităţi de gaze naturale între 48 şi 80 de miliarde de metri cubi”.
„Evident că gazul susceptibil a fi exploatat din platoul continental al Mării Negre poate ajunge în Bulgaria, în Moldova, în Polonia, Ungaria sau Serbia, ieftinind semnificativ gazul de import de la Gazprom”, este analiza fostului consilier al preşedintelui Băsescu.
„Din acest punct de vedere, aici va fi o zonă strategică extrem de importată şi preconizez că Federaţia Rusă va căuta să împiedice această variantă de energie mult mai ieftină, care să meargă către centrul Europei şi care ar lipsi-o de o pârghie economică puternică, pe care anticipez că o va folosi în acastă iarnă”, afirmă Cristian Diaconescu.
Sprijin acordat Republicii Moldova, în condiţiile în care extinderea UE este îngheţată în următorii 5 ani
„Susţinerea unui guvern pro-european la Chişinău este o oportunitate pe care România trebuie să o sprijine ferm, ori de câte ori are ocazia”, afirmă profesorul Radu Carp.
Iar asta în contextul în care este evident, pentru toţi, că extinderea UE nu se va face cel puîin în următorii cinci ani ai mandatului Juncker.
„Cred că cel mai important mesaj al României către Republica Moldova trebuie să fie că Alianţa pentru Integrare Europeană să fie funcţională după alegeri şi să guverneze. Mesajele de tipul celor care se dau, despre unire, sunt complet neadecvate”, crede Dan Dungaciu.
Pentru unire, trebuie să existe un consens în România de genul înţelegerii de la Snagov, prin care întreaga clasă politică să îşi asume perspectiva unei asemenea decizii li tot ce implică ea, este opinia profesorului Dungaciu.
Dacă însă la Chişinău nu va cştiga după alegerile din 30 noiembrie o alianţă proeuropeană, atunci România va trebui să îşi regândească politica, mai spune acesta. Pentru că Moldova foloseşte ea însăşi un dublu limbaj şi un dublu comportament, lucru remarcat şi de Cristian Diaconescu.
„Am văzut declaraţiile de la Chişinău: fără să o întrebe nimeni formal, public, politicienii de la moldoveni şi-au reafirmat statutul de neutralitate, ceea ce era un mesaj aşteptat la Moscova, nu la Bruxelles, pentru că nu i-a întrebat nimeni”, a spus fostul ministru de externe.
Oricum, decizia Curţii Constituţionale referitor la constituţionalitatea articolului din legea fundamentală care stipulează statutul de neutralitate al ţării ar putea schimba fundamental situaţia în Republica Moldova.
Însă procesul de apropiere de Europa „depinde enorm de voinţa explicită a autorităţilor de la Chişinău înainte şi după alegeri”, afirmă fostul consilier prezidenţial.
României îi va fi mai dificil să pledeze în UE cauza Moldovei, în condiţiile în care apetenţa pentru extindere şi planurile politice sunt îngheţate, spune Cristian Diaconescu, iar lucrurile în relaţia Bucureşti-Chişinpău trebuie luate în ciclicitatea lor istorică.
Apropierea de Moldova este firească, dar înainte de a vorbi despre unire, ţara vecină trebuie să devină parte a UE.
„Va trebui să avem răbdare, să menţinem deschiderea căre R. Moldova. Preşedintele Băsescu a reuşit să obţină, la summit-ul NATO, şi o serie de semnale, idei, proiecte, pentru sprijinirea sentimentului de securitate pt R. Moldova.
O politică pas cu pas este cât se poate de înţeleaptă şi foarte necesară. A te pripi sau a fi relaxat sunt în egală măsură atitudini greşite”, spune fostul şef al diplomaţiei.
România nu poate face decât politica externă a alianţelor din care face parte
O altă opinie este cea a profesorului Florin Diaconu, de la Institutul diplomatic Român, care afirmă că România nu poate face decât politica externă a alianţelor din care face parte.
Şi doar prin ricoşeu pot apărea oportunităţi pentru ea din situarea ei pe falia dintre Occident şi Rusia. Iar România va trebui să ştie să profite de oportunităţi, la momentul în care ele apar.
Iar diplomaţia română are capacitatea de a profita de astfel de momente uneori, alteori nu. Unul dintre momentele de succes văzute de profesorul Diaconu a fost procesul de la Haga, când România, prin Bogdan Aurescu, a reuşit să pledeze cu succes cauza României. A fost momentul în care s-a văzut că instituţiile româneşti de politică externă au funcţionat.
Florin Diaconu a mai remarcat un lucru: în toate cabinetele de după ’89, Externele „au avut norocul” de a fi fost conduse de oameni mai calificaţi decât media celorlalţi miniştri. „Titularii externelor, în percepţia mea, şi actorii cu rol decizional în zona asta, şi-au făcut treaba, dovada că suntem în UE şi NATO. Partea de politică externă pare să fi mers mai bine decât educaţia, sau transporturile sau sănătatea”, este observaţia profesorului Diaconu.
