joi

28 martie, 2024

28 iulie, 2016

presaMai multe instituţii media din Franţa au anunţat miercuri că nu vor mai difuza fotografii cu autorii atentatelor precum şi la detaliile care vizează poveştile lor de viaţă, pentru a evita astfel o eventuală „glorificare postumă”, transmite Le Monde.

Fotografia lui Adel Kermiche, unul dintre cei doi terorişti care au ţinut ostatice cinci persoane şi au omorât un preot într-o biserică din Franţa, nu va mai fi difuzată pe BFM-TV.

Postul de televiziune a decis, marţi seară, să nu mai arate fotografii cu autorii atentatelor, potrivit redactorului-şef Hervé Béroud. La rândul său, Le Monde a făcut un anunţ similar miercuri, prin intermediul unui editorial semnat de directorul ziarului, Jérôme Fenoglio.


„Ne dorim să evităm să îi transformăm involuntar pe aceşti indivizi într-o miză prin afişarea lor repetată pe post, în decursul unei zile. În aceeaşi măsură, ne dorim să evităm să îi plasăm pe terorişti la acelaşi nivel cu victimele, difuzându-le fotografiile”, a declarat Béroud.

BFM-TV a deținut o fotografie portret a lui Adel Kermiche, jihadistul ucis în curtea unei biserici dintr-o comună franceză, după ce a înjunghiat mortal un preot în gât. Fotografia acestuia a fost preluată de mai multe instituţii media, precum Le Parisien.

„Am dezbătut această chestiune cu Alain Weill, patronul NextRadioTV şi al postului BFM-TV, şi am luat decizia de a stopa difuzarea acestor fotografii”, a spus redactorul-şef care îşi doreşte să evite răspândirea imaginilor care îi înfăţişază pe terorişti zâmbind,  aflaţi la o vârstă fragedă, în condiţiile în care aceştia se fac vinovaţi de moartea unor persoane”, a afirmat Béroud.

„Practicile noastre evoluează, iar frecvenţa atentatelor ne obligă, de asemenea, să facem acest lucru”, a mai spus Béroud.


Miercuri, directorul publicaţiei franceze Le Monde a anunțat: „De la apariţia organizaţiei teroriste, Stat Islamic, Le Monde şi-a evaluat, în nenumărate rânduri, practicile jurnalistice. Ne-am hotărât să nu mai publicăm imagini extrase din documente de propagandă care vizează revendicări ale militanţilor ISIS. După atentatul din Nisa, am decis să nu mai publicăm astfel de materiale pentru a evita eventualele efecte ale unei glorificări postume. Alte dezbateri, privind practicile din domeniu, sunt în curs”.

Alte instituţii media franceze nu au fost de acord cu această poziţie.

„Dacă oprim circularea acestor fotografii sau a identităţii celor care au provocat atentatele, nu facem decât să le mai deschidem o uşă. Jihadiştii fac toate aceste atrocităţi pentru a ajunge în presă, pentru a ajunge cunoscuţi. E prea mult să ajungem să ne concentrăm pe profilul lor psihologic. Ei comit aceste acţiuni în numele unei organizaţii teroriste şi această decizie nu îi va opri”, este de părere jurnalista Wassim Nasr, specialistă în mişcările islamiste.

De aceeaşi părere este şi David Thomson, jurnalist la RFI şi expertă în domeniu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: