vineri

19 aprilie, 2024

5 noiembrie, 2017

România este într-un moment de cumpănă, iar în următoarele zile se va decide dacă România rămâne un stat de drept sau va fi aruncată la periferia Uniunii Europene, cu o justiție subordonată politic, precizează Platforma România, într-un Apel la acțiune și implicare.

Comunicatul anunță că membrii Platformei vor participa la mitingurile de protest anunțate pentru duminică și prezintă principalele motive – măsuri anunțate de PSD – ALDE și care ar afecta grav România:

  • Adoptarea Ordonanței de Urgență nr. 13 din 1 februarie 2017 care ar fi reușit, dacă n-ar fi fost protestele masive de stradă, dezincriminarea unora din faptele care intrau sub incidența  infracțiunilor de Favorizare a făptuitorului, Abuz în Serviciu, Neglijență în serviciu sau Conflict de interese.
  • Adoptarea de către Parlament a Legii nr. 193 din 24 iulie 2017 pentru modificarea Codului Penal care a înlocuit infracțiunea de conflict de interese din Codul Penal prin cea de „folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane” și care restrânge sfera faptelor pedepsite.
  •  Adoptarea de către Parlament a Legii nr. 169 din 14 iulie 2017 privind executarea pedepselor. Dacă proiectul inițial prevedea 3 zile compensatorii la fiecare 30 de zile executate în condiții neconforme standardelor CEDO, adică într-o suprafață mai mică de 3 mp, forma adoptată a transformat mecanismul recursului compensator într-o grațiere mascată aplicabilă tuturor persoanelor private de libertate.
  • Anunțarea de către ministrul Justiției, Tudorel Toader, a intenției de modificare a legilor justiției, în data de 23 august 2017 . Proiectul de lege afecta echilibrul între puterile statului, submina grav independența justiției și sporea nemăsurat și nejustificat puterea ministrului Justiției, provocând cel mai mare protest din istoria magistraturii române.
  • Propunerile legislative de modificare a legilor justiției inițiate de parlamentari ai coaliției PSD – ALDE care pun Inspecția Judiciară sub controlul unui organism fără fundament constituțional, schimbă cadrul pregătirii magistraților, creează un “tribunal special” pentru magistrați – Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor Săvârșite de Judecători și Procurori.
  • Alte modificări preconizate pentru Codul Penal: pragul pentru abuz în serviciu



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: