marți

26 martie, 2024

24 aprilie, 2015

piraeusPiraeus Bank, a doua mare bancă a Greciei în funcţie de valoarea activelor, a anunţat miercuri că va şterge datorii ale clienţilor în sumă de până la 20.000 de euro, ca răspuns la „criza umanitară” care afectează persoanele cu venituri mici, transmite AFP.

Măsura vizează creditele de nevoi personale şi împrumuturile pe card, se arată într-un comunicat al băncii elene.

De asemenea, Piraeus oferă clienţilor eligibili posibilitatea de a îngheţa temporar ratele pentru plata împrumuturilor ipotecare, în timp ce dobânzile asociate acestor tip de credite vor fi eliminate.


Pentru a beneficia de ştergerea datoriilor, clienţii Piraeus Bank trebuie să fie deja înscrişi în programul guvernamental pentru ajutorarea persoanelor cu venituri mici, care a fost aprobat de Parlamentul elen în martie şi care include, printre altele, scutiri de la plata energiei electrice şi vouchere pentru mâncare pentru aproximativ 300.000 de greci.

Băncile greceşti, care depind aproape în totalitate de finanţările acordate de Banca Centrală Europeană prin programul de asistenţă financiară de urgenţă ELA (emergency liquidity assistance), fac faţă cu dificultate retragerilor masive de numerar din partea deponenţilor, în contextul temerilor privind eventuala intrare în incapacitate de plată a Greciei.

Din decembrie anul trecut până spre finele lunii februarie, deponenţii au retras 25 miliarde de euro din băncile din Grecia.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: