luni

25 martie, 2024

20 septembrie, 2016

petre-romanPlenul Camerei Deputaţilor a adoptat, în premieră, marţi, un proiect de Hotărâre potrivit căruia Petre Roman îşi reia mandatul de deputat, după mai bine de un an. Petre Roman şi-a pierdut mandatul după ce a fost găsit incompatibil de ANI în 2014, însă instanţa i-a dat ulterior câştig de cauză în procesul pe care fostul deputat l-a intentat ANI.

Proiectul de Hotărâre a fost adoptat cu 216 voturi ”pentru” şi o abţinere.

Mate Andras: Cine se face vinovat?

În timpul dezbaterilor, liderul deputaţilor UDMR, Mate Andras, a precizat că, la momentul dezbaterii acestui subiect în Comisia Juridică, deputaţii jurişti ”au subliniat că nu se impune vacantarea acestui post”.


”Astăzi ajungem la acea opinie pe care noi am susţinut-o şi atunci s-a impus vacantarea acestui loc de deputat, iar astăzi dacă vom vota înseamnă că vom avea şi consecinţe juridice şi vom avea şi consecinţe materiale, pentru că domnul Petre Roman nu a beneficiat de indemnizaţia de deputat. Se pune întrebarea cine se face vinovat”, a spus Mate Andras, de la tribuna Parlamentului.

El a mai spus că Parchetul ar trebui să se sesizeze în acest caz, întrucât ar fi vorba de abuz în serviciu.

”Pentru că dacă din partea ANI s-a insistat pe nedrept, încălcând un interes sau un drept legal, în speţă dreptul de a vota, de a fi prezent şi de a-şi exercita mandatul, este vorba despre infracţiunea de abuz în serviciu aşa cum prevede noul Cod Penal. Parchetul trebuie să se sesizeze automant şi să verifice aceste aspecte, ceea ce cred că se va întâmpla dacă suntem într-un stat de drept. E foarte important să vedem cine a insistat, pentru că din informaţiile pe care le-am avut atât în Biroul Permanent, cât şi la Comisia juridică, chiar Agenţia insista şi spunea că acel raport a rămas definitiv prin neapelare, dar, iată, că totuşi a fost contestat raportul şi domnul Roman a câştigat pe fond deja în faţa instanţei”, a mai spus Mate Andras.

Reacția ANI

După votul din Cameră, Agenția Naționalã de Integritate a transmis un comunicat în care afirmă:


”ANI considerã cã hotãrârea adoptatã marți prin vot de plenul Camerei Deputaților cu privire la Petre Roman este abuzivã de vreme ce starea acestuia de incompatibilitate a rãmas definitivã o data cu respingerea ca neîntemeiatã, de cãtre Tribunalul București, a cererii de reexaminare formulatã de acesta.

Mai mult decât atât, decizia de astãzi a deputaților este una nelegalã, întrucât, deși contestația acestuia depusã la nouã luni de la data emiterii raportului de evaluare a fost admisã de Curtea de Apel București, contrar practicii judiciare existente, Agenția a atacat cu recurs aceastã sentințã.

A acționa în baza unei hotãrâri judecãtorești nedefinitive creeazã un precedent periculos, în sensul în care tuturor persoanelor care contestã rapoartele de evaluare emise în sarcina lor sã le fie întrerupte mandatele doar în baza sentințelor pronunțate de instanțele de fond, deși acestea nu au caracter definitiv.”

Scurtă istorie a disputelor juridice

Petre Roman a fost găsit incompatibil de către ANI în 2014. Agenţia Naţională de Integritate anunţa că Petre Roman este în incompatibilitate din 20 decembrie 2012, întrucât în mandatul de deputat a avut şi calitatea de persoană fizică autorizată la “Roman V. Petre Persoană Fizică Autorizată”.

În aprilie 2014, Petre Roman a contestat raportul ANI, însă a depus cererea de anulare a raportului la Tribunalul Bucureşti, în condiţiile în care instanţa competentă să judece astfel de cauze este Curtea de Apel Bucureşti. Astfel, în ianuarie 2015, Tribunalul Bucureşti i-a respins cererea. ANI a început în acel moment o lungă corespondenţă cu Parlamentul, în care a cerut vacantarea postului de deputat deţinut de Petre Roman, pe motiv că decizia de incompatibilitate a rămas definitivă, nefiind atacată în termenul legal.

Între timp, Petre Roman a continuat seria de sesizări şi contestaţii, însă, după lungi tergiversări – care au culminat cu sancţionarea contravenţională a deputaţilor din Comisia juridică, în sumă de 2.000 de lei pentru fiecare membru, având în vedere neaplicarea unei decizii a instanţei – Camera Deputaţilor a votat, în februarie 2015, încetarea de drept a mandatului lui Petre Roman.

Ulterior, fostul deputat PNL a câştigat o primă bătălie în faţa Curţii de Apel, care i-a acceptat o sesizare şi a admis, pe 22 aprilie 2016, cererea lui Petre Roman de anulare a raportului Agenţiei Naţionale de Integritate din 12 martie 2014 prin care s-a constatat că a fost în incompatibilitate. Decizia nu era însă definitivă, iar următorul termen al procesului va avea loc în luna octombrie.

După decizia Curţii de Apel, Petre Roman a sesizat Camera Deputaţilor, afirmând că vacantarea mandatului său nu a fost legală. În iunie 2016, Comisia juridică a transmis un punct de vedere conducerii Camerei potrivit căruia încetarea mandatului de deputat al lui Roman nu s-a făcut în condiţii legale, urmând ca Biroul să decidă procedura de urmat.

„Raportul de data trecută a stabilit că domnului Petre Roman nu i-a încetat mandatul în condiţiile legale. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a cerut ajutorul ANI şi a obţinut o adresă din care practic se confirmă ceea ce a spus Comisia juridică şi anume faptul că raportul ANI nu este definitiv pentru că se judecă (…) ANI spune raportul de evaluare nu va produce efecte, în sensul în care nu va atrage sancţiuni legale până la rămânerea lui definitivă. În cazul domnului Petre Roman raportul de evaluare emis în sarcina domniei sale a fost contestat la Curtea de Apel, zice ANI, iar aceasta s-a pronunţat prin sentinţa 1.390/2016”, a declarat deputatul Eugen Nicolicea, membru al Comisiei juridice.

La începutul acestei sesiuni parlamentare, punctul de vedere al comisiei a fost discutat în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor. Liderii forului au decis să pună pe ordinea de zi a plenului de marţi punctul de vedere, urmând ca, în cazul unui vot favorabil, Petre Roman să îşi reia mandatul de deputat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: