joi

28 martie, 2024

13 iunie, 2017

Aproximativ 650 de persoane au fost arestate luni fiindcă au participat la mitingurile anticorupție organizate la Moscova și Sankt Petersburg.

Alexei Navalnîi, principalul lider al opoziției formate din societatea civilă, a fost condamnat la 30 de zile de închisoare, de către un tribunal din Moscova care l-a declarat vinovat de încălcarea în mod repetat a legislaţiei privind organizarea de demonstraţii.

Reamintim că Navalnîi, care și-a anunțat intenția de a candida împotriva lui Vladimir Putin la prezidențialele de anul viitor, a fost reținut luni, la ieșirea din casă, când se îndrepta spre mitingul organizat la Moscova.


La demonstrația din capitala Rusiei au participat aproximativ 4.500 de persoane, din care peste 150 au fost reţinute, potrivit ministerului de Interne, citat de Reuters.

La Sankt Petersburg au protestat aproape 3.500 de oameni în parcul Field of Mars, iar 500 dintre aceştia au fost reţinuţi de către poliţie.

Manifestanții participanți la protestele organizate în mai multe orașe au scandat sloganuri precum „Rusia va fi liberă” și „Putin, hoț!”

Forțele de ordine au reținut demonstranți la întâmplare, cei mai mulți arestați fiind tineri, au relatat martorii.


Mitingurile de luni sunt cele mai mari din ultimii cinci ani și au fost declanșate după o serie de dezvăluiri privind corupția liderilor ruși.

Kremlinul, criticat de UE și Casa Albă, din cauza arestărilor

Un purtător de cuvânt al serviciului diplomatic al UE a criticat în cadrul unei declaraţii „detenţia a sute de demonstranţi şi violenţa folosită de autorităţile ruse împotriva acestora în Moscova, Sankt Petersburg şi alte oraşe din Rusia”.

„Solicităm autorităţilor ruse eliberarea imediată a protestatarilor şi a celor ce au dorit să-şi exercite drepturile”, a adăugat acesta.

Critici au venit și din partea Casei Albe, care a condamnat acţiunile autorităţilor ruse împotriva protestatarilor anticorupţie şi au cerut regimului de la Moscova să elibereze demonstranţii paşnici reţinuţi în mai multe oraşe din ţară, informează Reuters.

„Statele Unite condamnă cu fermitate reţinerea a sute de protestatari paşnici în Rusia. Arestarea unor protestatari paşnici, a unor observatori pentru drepturile omului şi a unor jurnalişti este un afront la adresa valorilor democratice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer.

De asemenea, senatorul republican John McCain a publicat o declarație prin care cere eliberarea imediat și necondiționată a lui Alexei Navalnîi și a sutelor de demonstranți arestați pe nedrept.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: