joi

18 aprilie, 2024

28 decembrie, 2016

stiri-false-propagandaÎn Cehia, de la 1 ianuarie 2017 va funcționa Centrul împotriva terorismului și a amenințărilor hibride, o unitate cu 20 de specialiști în combaterea știrilor false și creată pentru a preveni eventualele interferențe ale unor website-urilor de propagandă care au legătură cu Rusia, scrie The Guardian.

Această structură este subordonată Ministerului de Interne și are sediul într-o clădire folosită de serviciile secrete ale regimului comunist ca centru pentru interogări.

Unitatea a fost creată pentru a anihila influența celor aproximativ 40 de site-uri de limbă cehă în spatele cărora s-ar afla Kremlinul și care publică materiale cu informații false, opinii radicale și încurajează viziunile conspiraționiste și antidemocratice.


Cehii vor avea alegeri generale în luna octombrie, iar autoritățile se tem că obiectivul acestei dezinformări propagate prin site-urile legate de Rusia au ca scop destabilizarea sistemului democratic din această țară.

“Scopul principal al propagandei Rusiei în Republica Cehă este de a sădi în mintea oamenilor dubiul că democrația este cel mai bun sistem de a organiza o țară, de a construi o imagine negativă a Uniunii Europene și a NATO, și de a descuraja participarea la procesele democratice,” a declarat pentru The Guardian Tomáš Prouza, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Europene.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: