joi

18 aprilie, 2024

23 mai, 2012

Economia şi societatea românească vor fi afectate în următoarele 12 luni de patru tendinţe majore: (1) accentuarea exportului de forţă de muncă, (2) lipsa capitalului şi a investiţiilor, (3) creşterea corupţiei şi (4) slăbirea perspectivelor de creştere din cauza scăderii puterii de cumpărare, potrivit cercetării AGENDA ROMÂNIA, realizată de Fundaţia Romanian Business Leaders, în parteneriat cu GfK România.

Doi din trei lideri din business (68%) cred că exportul forţei de muncă va afecta în continuare competitivitatea companiilor şi a economiei româneşti, prin efectul cumulat al plecării oamenilor calificaţi din ţară şi al slabei calităţi a pregătirii absolvenţilor.

Accesul tot mai dificil la finanţare şi scăderea investiţiilor sunt cea de a doua tendinţă majoră pentru următorul an, fiind identificată de peste trei sferturi dintre respondenţi (77%). Liderii din business văd o potenţială adâncire a crizei euro, o creştere a riscului pentru regiunea României şi se aşteaptă ca accesarea fondurilor europene şi investiţiile din bugetul de stat să continue să fie la niveluri foarte scăzute.

Liderii din business văd o îngustare şi mai puternică a perspectivelor de creştere, anticipând scăderea puterii de cumpărare a românilor (53%) , noi restructurări şi scăderea profiturilor.

Cea de a patra tendinţă majoră în următoarele 12 luni este creşterea costurilor pentru mediului de afaceri, pe fondul deteriorării serviciilor publice, a scăderii încrederii în administraţie şi a creşterii corupţiei, 75% dintre lideri indicând corupţia drept un fenomen cu impact major în următoarea perioadă.

Rezultatele complete ale cercetării AGENDA ROMÂNIA sunt disponibile pe www.rbls.ro.

AGENDA ROMÂNIA este unul dintre cele mai ample procese de consultare a mediului de business din ultimii ani, la care au contribuit 171 de şefi de companii şi antreprenori din România.



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: