luni

22 aprilie, 2024

3 iunie, 2017

Grupul austriac OMV şi compania rusă Gazprom Neft vor lucra împreună în sectorul energetic din Iran, conform unui memorandum de înţelegere, semnat vineri, potrivit unui comunicat OMV.

„Posibilele sfere preliminare ale cooperării includ analize, evaluări şi studii ale anumitor depozite situate în Iran, în cooperare cu National Iranian Oil Company (NIOC)”, spune comunicatul OMV, citat de Reuters..

OMV va ajuta Gazprom Neft la evaluarea geologică iniţială a două perimetre petroliere din Iran, potivit lui Vadim Yakovlev, prim adjunctul directorului general al companiei, divizia petrolieră a gigantului rus Gazprom.


Operațiunile OMV în Iran au început în 2001, ca operator al perimetrului Mehr din vestul ţării, activitate întrruptă până în 2006 din cauza sancţiunilor internaţionale impuse Teheranului.

În urma ridicării sancţiunilor în 2016, OMV a semnat mai întâi un memorandum de înţelegere cu NIOC pentru evaluarea unor proiecte din zona Zagros din vestul Iranului şi din sudul ţării, la Fars, unde firmele străine au în general nevoie de parteneri locali pentru a opera.

În ianuarie, OMV a desemnat doar Rusia, Emiratele Arabe Unite și Iranul, ca singurele zone de care este interesată pentru dezvoltare și a semnat un Memorandum de înţelegere cu compania iraniană Dana Energy privind cooperarea în proiecte petroliere upstream derulate în Iran.

Dana Energy este o companie privată care activează în sectoarele explorare şi producţie, servicii upstream şi tranzacţionare de energie. Compania a participat la o serie de proiecte importante din Iran, precum câmpurile South Pars şi South Azadegan. În luna iulie 2016, Dana Energy a fost inclusă pe o listă de opt firme iraniene, care au primit aprobarea Guvernului pentru a încheia parteneriate cu companiile energetice internaţionale.


OMV şi Gazprom lucrează împreună de cinci decenii, dar cooperarea lor s-a aprofundat în decembrie 2016, odată cu semnarea acordului privind schimbul unor active.

Gazprom va primi o participaţie de 38,5% din acţiunile companiei OMV (NORGE) AS, o companie concentrată pe explorarea şi producţia de petrol în Norvegia. În schimb, OMV va primi o participaţie de 24,98% la un proiect destinat dezvoltării blocurilor 4 şi 5 ale formaţiunii Achimov, parte a zăcământului de petrol, gaz şi condensat Uregoy din Siberia.

Pentru a contracara informațiile că printre activele schimbate cu Gazprom s-ar afla și unele ale Petrom, OMV s-a văzut nevoită, la începutul anului trecut, să infirme „foarte clar că nici o acțiune a OMV și, în consecință, a OMV Petrom nu se află pe masa negocierilor” cu Gazprom. „De asemenea, am mai declarat foarte clar că nu vom renunța la dreptul de management în niciun activ strategic. OMV Petrom a fost, este și va fi un activ de bază, iar Romania rămâne o piață-cheie”, mai spunea comunicatul de atunci citat de Agerpres.

Iranul este cotată cu cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume şi a patre cea mai mare deținătoare de rezerve de ţiţei.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%, în timp ce Ministerul Economiei deţine un pachet de 20,64% din acţiuni, iar Fondul Proprietatea 20,11%.

 

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: