vineri

29 martie, 2024

21 august, 2012

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că doreşte ca sesiunea extraordinară a Parlamentului pentru citirea hotărârii Curţii Constituţionale în cazul referendumului din 29 iulie să aibă loc cel mai târziu vineri, precizând că plenul „va lua act” de decizia CC – potrivit MEDIAFAX.

Zgonea a anunţat că preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, l-a informat că miercuri până la ora 14.00 îi va fi transmisă decizia CC în cazul referendumului din 29 iulie.

„După amiază (miercuri, n.r.) eu voi convoca (…) sunt 24 de ore în care trebuie să convoc Biroul Permanent. Sper să avem un cvorum pentru Birourile Permanente Reunite în aşa fel încât să convocăm o sesiune extraordinară a Parlamentului”, a spus Zgonea.


El a spus că doreşte ca plenul reunit să aibă loc cel mai târziu vineri.

„Dacă mâine seară vom avea un Birou Permanent reunit, putem să concluzionăm…eu vreau ca cel târziu vineri să avem o sesiune extraodinară a plenului reunit, am şi transmis un SMS tuturor membrilor Camerei Deputaţilor să fie pregătiţi pentru o sesiune extraordinară în următoarele zile”, a mai declarat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Zgonea a fost întrebat dacă mai poate exista vreo decizie care să schimbe sensul hotărârii Curţii Constituţionale, care a constatat încetarea interimatului lui Crin Antonescu la Palatul Cotroceni.

„Prin acest document luăm act în plen de decizie şi o transmitem după ce se încheie şedinţa, sub semnătura preşedintelui de şedinţă către Monitorul Oficial pentru a fi publicată de îndată”, a explicat Zgonea.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: