miercuri

24 aprilie, 2024

15 ianuarie, 2019

Acordul Brexit negociat cu UE de către premierul Theresa May a fost respins, marți seară, în Camera Comunelor. Votul a fost pierdut la diferență mare: 432 la 202.

Premierul se confruntă miercuri și cu o moțiune de cenzură, dar semnalele sunt că nu va pierde și acest vot.

Decizia parlamentarilor britanici, reacția premierului May și declarațiile oficialilor de la Bruxelles arată că în acest moment ieșirea Marii Britanii din UE s-ar putea produce după cel mai pesimist scenariu: Brexit fără acord.

Planul Theresei May


După anunțarea rezultatului, premierul a spus că Parlamentul ”a arătat clar ce nu dorește, dar nici nu i-a comunicat ce anume dorește” în privința ieșirii din UE.

Theresa May a mai anunțat că este important pentru ea să afle dacă Parlamentul mai are încredere în prim-ministru și a asigurat că, dacă Opoziția vrea să depună o moțiune de cenzură aceasta ar urma să fie dezbătută și votată chiar miercuri.

Îndemnul a fost ascultat de Laburiști, care au și inițiat moțiunea de cenzură, deci Theresa May ar putea să piardă și poziția de prim-ministru, nu doar acordul.

În discursul rostit imediat după vot, Theresa May a explicat parlamentarilor cum va acționa dacă, miercuri, primește totuși votul de încredere: va demara consultări cu colegii din cabinet și cu parlamentarii ca să afle exact ”de ce este nevoie pentru a-și asigura sprijinul parlamentar”.


Dacă în urma consultărilor politice se va contura o soluție, atunci aceasta va fi discutată cu oficialii UE.

Ținând cont de nevoia unui progres urgent, trebuie să ne concentrăm asupra ideilor care au suficient suport parlamentar și care pot întradevăr să fie negociate”, a avertizat premierul britanic.

Premierul May a repetat că nu dorește să amâne data Brexit, 29 martie, și a asigurat public că este de datoria sa să pună în aplicare rezultatul referendumului organizat în urmă cu 2 ani și jumătate, când majoritatea cetățenilor britanici a decis ieșirea țării din Uniunea Europeană.

Reacții europene

Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a scris pe Twitter că ”a luat act cu regret de rezultatul votului din Camera Comunelor”.

”Îndemn Marea Britanie să își clarifice cât mai rapid intențiile. Timpul se aproape de sfârșit”, a scris președintele Comisiei Europene.

O reacție similară a oferit și purtătorul de cuvânt al președintelui Consiliului European, Donald Tusk, care a completat: ”Noi ne vom continua pregătirile pentru toate scenariile posibile, inclusiv cel al unui Brexit fără acord. Riscul unei ieșiri dezorganizate a crescut după acest vot și, chiar dacă nu dorim să se întâmple așa ceva, ne vom pregăti și pentru această variantă. UE va continua procesul de ratificare al acordului încheiat cu guvernul britanic. Acest acord este și rămâne cel mai bun și singura cale de a asigura retragerea controlată a Marii Britanii din UE.”

Donald Tusk a sugerat chiar reconsiderarea deciziei de a părăsi UE: ”Dacă un acord este imposibil dar în același timp nimeni nu dorește un Brexit fără acord, atunci, aș vrea să văd, cine va avea curaj să enunțe singura soluție pozitivă a acestei dileme?”

Brexit – cel mai prost scenariu devine și cel mai probabil

În ultima jumătate de an, Parlamentul britanic a încercat constant să obțină un rol în gestionarea procesului Brexit, iar rezultatul acestei insistențe este că în acest moment pare că ieșirea Marii Britanii din UE se va produce după cel mai pesimist scenariu, cel al ieșirii Regatului Unit din Uniune fără un acord. Asta și pentru că a adoptat deja legislația care spune că Marea Britanie va părăsi pe 29 martie UE.

Formal, Marea Britanie a notificat inclusiv UE ieșirea, iar termenul este deja anunțat.

Dacă va supraviețui votului de încredere, ceea ce este foarte probabil să se întâmple, Theresa May are de gând, a repetat și marți, în Camera Comunelor, să mențină calendarul trasat de Articolul 50. Asta înseamnă că nu va solicita extinderea perioadei de pregătire a exitului, așa cum speră unii politicieni laburiști.

În scurtul timp rămas până la 29 martie, spațiul de renegociere cu Bruxelles este aproape inexistent. O demonstrează în primul rând declarațiile făcute de Jean Claude Juncker și Donald Tusk, personalități politice care au de gestionat o importantă campanie electorală, alegeri europene în luna mai, implicit propriile finaluri de mandat.

În teorie, există și o a treia variantă: Marea Britanie să renunțe la Brexit. Este însă cel mai puțin probabil să se întâmple asta.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: