luni

22 aprilie, 2024

30 ianuarie, 2019

Parlamentarii britanici au votat marți seara, în Camera Comunelor, o moțiune simbolică în care își reafirmă opoziția față de ieșirea Marii Britanii din UE fără un acord, dar care nu conține alternativa ca legislativul britanic să poată opri acest proces. Același vot, scrie Politico, a mandatat premierul să încerce renegocierea acordului, despre care UE a spus în repetate rânduri că nu e dispusă să îl rediscute.

”Colegii mei şi cu mine vom discuta cu UE despre modul în care putem răspunde lucrului pe care-l doreşte Camera Comunelor” şi vom căuta să obţinem ”modificări constrângătoare juridic”, a declarat ea în faţa deputaţilor, recunoscând că ”nu va fi uşor”, dat fiind ”apetitul limitat în UE pentru o schimbare”.

Acest tratat, încheiat în noiembrie ”nu este renegociabil”, i-a replicat imediat un purtător de cuvânt al preşedintelui Consiliului European Donald Tusk.


Și preşedintele francez Emmanuel Macron, aflat într-o vizită în Cipru, a respins la rândul său mandatul Theresei May, afirmând, potrivit News.ro, care citează AFP, că acordul este ”cel mai bun acord posibil şi nu este renegociabil”.

Emmanuel Macron a îndemnat Guvernul britanic să ”prezinte rapid” negociatorului-şef UE al Brexitului Michel Barnier „următoarele etape care să permită evitarea unei ieşiri fără acord pe care nimeni nu o doreşte, dar în vederea căruia trebuie, cu toate acestea, să ne pregătim cu toţii”.

Acest acord de divorţ, menit să organizeze un Brexit ordonat, a fost respins masiv la 15 ianuarie de către deputaţii britanici, iar premierul depune eforturi, de atunci, să repună procesul pe şine, pentru a evita o ieşire fără acord, un scenariu temut de către mediile economice.

Pentru a primi sprijiul parlamentului, Theresa May va încerca să renegocieze textul, ”ghidată” de şapte amendamente cu caracter neconstrângător, aprobate marţi seara prin votul deputaţilor britanici.


Unul dintre ele exclude o ieşire din Uniunea Europeană fără acord.

Altul cere modificarea din tratat a prevedrilor ”plasei de siguranţă” („backstop” ), care se referă la frontiera fizică între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda. Amendamentul conservatorului Graham Brady, care cere înlocuirea „backstop”-ului nord-irlandez cu ”mecanisme alternative”, a fost adoptat cu 317 de voturi la 301, potrivit Reuters. Acesta este de fapt punctul sensibil al Acordului Brexit.

Amendamentul prezentat de laburista Yvette Cooper care viza să acorde Parlamentului puterea de a amâna ieşirea din UE a fost respins cu 321 de votruri la 298.

Un amendament al Partidului Naţional Scoţian (SNP) care cerea Guvernului să amâne data Brexitului, prevăzut la 29 martie, şi să excludă o ieşire fără acord din UE a fost respins cu 327 de voturi la 39.

Deputaţii au respins cu 327 de voturi la 296 un amendament care îndemna Parlamentul să ia în calcul alte opţiuni pentru a împiedica o ieşire din UE fără acord. May era ostilă acestui text prezentat de Partidul Laburist.

Premierul s-a angajat să supună la vot un acord revizuit ”cât mai rapid posibil”. În cazul în care niciun acord nou cu UE nu se încheie până la 13 februarie, premierul şi-a anunţat intenţia de a organiza un vot la 14 februarie cu privire la o plecare fără acord.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: