joi

28 martie, 2024

6 mai, 2016

basescu-300x264Parchetul General a decis continuarea urmăririi penale împotriva lui Traian Băsescu, acuzat de spălare de bani în dosarul casei din Aleea Privighetorilor și tranzacțiilor făcute cu omul de afaceri Costel Cășuneanu.

“Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul BĂSESCU TRAIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. 1 lit. c din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal anterior şi art. 5 din noul Cod penal.

În ordonanţa întocmită, procurorii au reţinut că fapta a fost săvârşită în perioada octombrie 2000 – mai 2005, prin încheierea succesivă a mai multor contracte de vânzare -cumpărare a unor imobile.


Cercetările continuă în cauză”, se spune într-un comunicat emis vineri de către Parchetul General.

Traian Băsescu a fost vineri la Parchetul General, dar la ieșire a refuzat să facă declarații.

Acuzațiile aduse fostului președinte

Traian Băsescu este acuzat de spălare de bani în formă continuată. În anul 2000, când abia devenise primarul Capitalei, Traian Băsescu a cumpărat un teren în Băneasa cu bani a căror provenienţă nu ar putea fi justificată, susţine procuroarea Elena Iordache. Dosarul a pornit de la o sesizare din 2014 a Grupului pentru Investigaţii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, către Oficiul de combatere a spălării banilor.

Potrivit surselor judiciare citate de România Curată, Parchetul îşi bazează acuzaţiile pe declaraţii de martori, înscrisuri bancare şi rapoarte ale Oficiului de combatere a spălării banilor.

Tranzacţiile considerate suspecte de procurori


9 august 2000: Traian Băsescu cumpără un teren de 3700 de metri pătraţi în Aleea Privighetorilor 86, cartierul Băneasa, cu 1.483.244.000 lei vechi, adică în jur de 70 de mii de dolari (în vara lui 2000, un dolar era în jur de 21.000 de lei vechi –n.r.) Suma ar fi fost achitată în numerar. Provenienţa ei nu poate fi justificată, susţine procuroarea Elena Iordache.

În aceeaşi zi, la acelaşi notar, omul de afaceri Costel Căşuneanu cumpără un teren învecinat, cu o suprafaţă similară, la un preţ de 3 ori mai mare, considerat preţul pieţei.

15 octombrie 2002: Traian Băsescu vinde terenul din Aleea Privighetorilor 86 către Gabriela Blaj din Oituz, cumnata şi asociata omului de afaceri Costel Căşuneanu, cu 12.004. 212.620 lei vechi, adică peste 300.000 de dolari (în 2002, un dolar ajunsese în jur de 39.000 de lei vechi –n.r.). Băsescu ar fi primit 110.000 de dolari în numerar şi 8.285.000.000 lei vechi prin transfer bancar de la Gabriela Blaj.

Femeia primise aceşti bani în aceeaşi zi, tot prin transfer bancar, de la cumnatul Costel Căşuneanu. Acesta luase la rândul lui o parte din bani, 7.293.000.000 lei vechi, de la compania sa de construcţii de drumuri PA & CO Internaţional şi o altă parte, 1.006.415.000 lei vechi, dintr-un schimb valutar.

21 octombrie 2002: Traian şi Maria Băsescu cumpără de la Virgil şi Mariana Gheţeu o vilă situată pe Şoseaua Bucureşti Ploieşti 137 B, cu 280 de mii de dolari. Potrivit procuroarei, banii ar fi fost achitaţi în numerar, iar provenienţa nu ar fi fost justificată, avându-se în vedere că în acea perioada din conturile familiei Băsescu de la BCR, ING şi RBS Bank nu ar fi fost retrase sume de bani.

12 noiembrie 2002: Vila a fost donată Ioanei Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte al României.

10 iunie 2003: Traian Băsescu transferă banii din vânzarea terenului din Primăverii în contul fiicei sale, Ioana, deschis la ABN Amro Bank. Ea ar fi folosit parte din aceşti bani pentru cumpărarea unui imobil.

17 noiembrie 2003: Ioana Băsescu scoate 90.000 de dolari din bani pimiţi de la tatăl ei.

6 iunie 2005: Ioana Băsescu transferă 40.700 de dolari înapoi în contul tatălui ei.

20 aprilie 2006: Gabriela Blaj vinde terenul cumpărat în 2002 de la Băsescu cumnatului ei, Costel Căşuneanu, pentru aproape 300.000 de euro.

Ce ar fi declarat Costel Căşuneanu la Parchet

Potrivit unor surse judiciare, audiat la Parchetul General pe 5 decembrie 2015, Costel Căşuneanu le-ar fi spus procurorilor că Traian Băsescu ar fi cumpărat terenul din Privighetorilor cu banii lui.

Declaraţia vine în contextul în care Costel Căşuneanu ar fi derulat afaceri cu companii de stat din subordinea ministerului Transporturilor când Traian Băsescu era ministrul transporturilor.

E de precizat că presupusa infracţiune de dare de mită care i s-ar putea aduce lui Costel Căşuneanu este prescrisă, în schimb la Traian Băsescu nu ar fi intervenit întrucât, în cazul lui, cursul prescripţiei a fost suspendat pe durata mandatului de preşedinte.

Contactat telefonic încă din luna decembrie, Căşuneanu ne-a transmis să îi trimitem o solicitare de presă pe adresa de e-mail a companiei sale PACO, cerere la care nu a răspuns nici până astăzi.

Ce spune fostul şef de stat

Traian Băsescu declara în urmă cu două săptămâni că nu ştie nimic despre aceste acuzaţii întrucât nu a primit nicio citaţie de la Parchet. Băsescu a spus că nu poate comenta acuzaţiile atâta vreme cât nu i-au fost aduse la cunoştiinţă de către Parchet. Cu toate acestea, Traian Băsescu a mai declarat:

„Aceasta este solicitarea domnului  Ciuvică de când a făcut plângerea. O să vedem. Categoric am cum (să justifice provenienţa banilor cu care a cumpărat terenul din Privighetorilor şi vila din Bucureşti Ploieşti 137 B – n.r.), dar nu fac nicio declaraţie pe temă până nu primesc citaţia. Astea sunt afirmaţiile lui Ciuvica, dacă procuroarea şi le-a însuşit…eu cu dragă inimă o să le lămuresc când o să fiu citat”, a declarat Traian Băsescu pentru România Curată.

Ulterior, fostul șef al statului a scris pe Facebook: ”Printr-o adresă a PÎCCJ am fost informat că sunt suspect pentru spălare de bani în formă continuată legat de achiziția unui teren și a unei case în anii 2000 și, respectiv, 2002, urmare a unei reclamații făcute de domnul Ciuvică. Pentru corecta informare, aduc la cunoștință că în același dosar, prin rezoluția din 25 iunie 2012 a PÎCCJ, s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Acest dosar a fost redeschis în 2015 la solicitarea PÎCCJ.”

“Cu certitudine, imediat ce voi fi citat mă voi prezenta în fața procurorului de caz”,adaugă Traian Băsescu.

Potrivit legii 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, această infracţiune de spălare de bani se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Traian Băsescu este urmărit penal şi pentru ameninţare în cazul Gabriela Firea, însă acest dosar este considerat neserios de către specialişti.

În aprilie 2013, Costel Căşuneanu a fost condamnat la 4 ani cu suspendare în dosarul de corupţie al fostului senator PSD, Cătălin Voicu. Acesta a primit 7 ani cu executare pentru că a luat 200 de mii de euro de la Căşuneanu ca să mituiască judecătorii de la Înalta Curte şi să aranjeze dosarele civile ale omului de afaceri.

Căşuneanu este judecat pentru dare de mită şi în dosarul primarului suspendat al Bacăului, Romeo Stavarache.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: