vineri

26 aprilie, 2024

16 mai, 2018

Guvernul a adoptat miercuri o nouă Ordonanță de Urgență pentru rezolvarea problemelor provocate în sănătate de aplicarea Legii salarizării. Actul va permite ca angajații care au înregistrat scăderi de venituri începând cu luna martie să obțină aceleași remunerații încasate în februarie, la un program de lucru întreg.

Reamintim că salariile medicilor care lucrează în sistemul public au crescut semnificativ după 1 martie, dar pentru mai mult de 10% din angajații spitalelor (farmaciști, bicohimiști, infirmiere, brancardieri și chiar uenle asistente) veniturile nete au scăzut.


OUG ar urma să „creeze cadrul legal necesar pentru ca niciun angajat din sistemul sanitar să nu obţină venituri sub nivelul celor aferente lunii februarie 2018” şi că va fi întocmită o procedură de aplicare a reglementărilor în domeniul salarizării, a anunțat Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de Guvern.

„Introducerea unor corecţii pentru acele categorii de personal ale căror drepturi salariale nete aferente lunii martie sunt mai mici decât cele plătite în luna februarie 2018: scoaterea sporului de gardă din calculul procentului de 30%, parte variabilă din totalul cheltuielilor salariilor de bază, pentru spitalele monospecialitate, serviciile judeţene de ambulanţă şi serviciul de ambulanţă Bucureşti-Ilfov, majorarea procentului care se aplică asupra sumei salariilor de bază.

De asemenea, stabilirea salariilor de bază pentru funcţiile de director îngrijiri, asistent-şef serviciu ambulanţă şi asistent medical şef în funcţie de salariul de bază aferent funcţiei de asistent-şef şi, respectiv, asistent medical principal cu studii superioare”, a explicat Viorica Dăncilă.

Sindicatele din sănătate au renunțat la greva generală programată pentru 11 mai, după aproape 11 ore de negocieri cu Executivul și promisiunea acestuia că va acorda sume compensatorii pentru angajații din sistem care au primit din luna martie venituri mai mici.


Valoarea acestor suplimente va acoperi diferența până la nivelul veniturilor nete din februarie 2018.

Conform datelor prezentate de oficialii prezenți la discuțiile pentru dezarmosarea situației explozive din sistemul public de sănătate. este vorba despre aproximativ 7.000 de angajați care au suferit astfel de diminuări.

Ce prevede acordul semnat de Guvern, Federația Sanitas și Federația Solidaritatea Sanitară:

  • 1) Acordarea unei sume compensatorii pentru toţii angajaţii din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete faţă de nivelul lunii februarie 2018. Suma compensatorie va acoperi integral diferenţa.
  • 2) Păstrarea actualelor limite prevăzute în Regulamentul de sporuri în vigoare, cu garantarea pragului minim.
  • 3) Crearea posibilităţii depăşirii procentului de 30% prevăzut în art. 25, alin. 1 şi 2, din Legea 153/2017, pentru spitalele mono-specialitate, servicii judeţene de ambulanţă şi Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti-Ilfov, în vederea asigurării nivelului minim al sporurilor prevăzute în actualul Regulament al sporurilor şi stabilirea, prin hotărâre de guvern, a sumelor suplimentare necesare, dar numai în cazuri bine fundamentate.
  • 4) Excluderea sporului de gardă din calculul pentru stabilirea plafonului de 30%, prevăzut în art. 25, alin. 1 şi 2, din Legea 153/2017.
  • 5) Reluarea negocierilor la Contractul Colectiv de Muncă.
  • 6) Reformularea modalităţii de încadrare a directorului de îngrijiri, în sensul revenirii la forma iniţială a Legii 153/2017.
  • 7) Echivalarea funcţiilor de moaşe şi surori medicale cu funcţia de asistent medical.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: