joi

25 aprilie, 2024

12 noiembrie, 2017

Circa 70% dintre organizaţiile din Europa Centrală şi de Est (ECE) derulează sau urmează să demareze un proces de transformare digitală, 35% dintre acestea fiind deja într-un amplu proiect de implementare a noilor tehnologii, a declarat Cesare Capobianco, vicepreşedintele Diviziei Business Applications Central Eastern Europe al Oracle, pentru Agerpres.

„Este evident că, pentru companiile din prezent, competitivitatea din domeniul digital depinde foarte mult de ponderea noilor tehnologii.

Tehnologia digitală şi de tip cloud transformă domeniul afacerilor la un nivel uimitor (…) Conform unui studiu IDC- Oracle, procesul de transformare digitală se desfăşoară în prezent în 35% dintre organizaţiile din Europa Centrală şi de Est (ECE), urmând să fie implementat curând şi în alte 34%”, spune Cesare Capobianco.


Tehnologiile utilizate în procesul de transformare digitală „implică, în principal, aplicaţiile cloud, mobile, Big Data, IoT, Inteligenţa artificială şi social media. Zona ECE se află, în continuare, în urma Europei Occidentale din punct de vedere al utilizării acestor tehnologii în cadrul companiilor, dar un număr din ce în ce mai mare de organizaţii intenţionează să le implementeze sau evaluează posibilitatea de a le implementa”, a adăugat oficialul Oracle.

De asemenea, mai puţin de jumătate dintre organizaţii sunt, la ora actuală, capabile să combine date provenite din surse multiple pentru a-şi comunica strategiile proprii de marketing şi vânzări.

Un raport Oracle, intitulat „Transformarea generală a experienţei clientului” spune că numai 44% din totalul organizaţiilor îşi analizează periodic datele referitoare la clienţi pentru a-şi cunoaşte mai bine publicul vizat.

„Tendinţa pe care o au clienţii este să ia în propriile mâini această experienţă, fapt care face mai dificilă atribuirea succesului unui departament sau domeniu de activitate. 30% dintre mărci susţin că au nevoie de o restructurare organizaţională completă la nivel intern pentru a furniza o experienţă interconectată pentru client. Acest lucru este demonstrat foarte clar, şi anume faptul că există resurse pentru dezvoltare şi pentru implementarea unor soluţii digitale sofisticate pentru a oferi servicii mai bune clienţilor şi pentru a garanta succesul afacerii”, spune Cesare Capobianco.


În prezent, peste 500 de organizaţii guvernamentale beneficiază de flexibilitatea şi economiile financiare oferite de Oracle Cloud în relaţia cu cei pe care îi reprezintă şi pentru modernizarea serviciilor guvernamentale.

Orașe inteligente

Implementarea conceptului de „Oraş Inteligent” este cu atât mai necesară cu cât, la nivel global, în regiunile urbane locuiesc mai mulţi oameni (54%) decât în cele rurale.

Până în 2050, 66% din populaţia mondială va fi plasată în mediul urban. În multe dintre cazuri, infrastructura existentă la nivel de oraşe şi-a depăşit limitele de funcţionare, având nevoie de modernizare sau înlocuire”, a subliniat oficialul Oracle.
O soluţie Oracle pentru oraşe inteligente este Chicago Park District.

„Organizaţia administrează una dintre cele mai extinse suprafeţe de parcuri la nivel municipal din SUA, în Chicago şi în afara lui. CPD administrează peste 3.200 hectare de spaţiu verde, inclusiv 580 de parcuri, 77 de piscine şi 26 de mile de maluri de lac şi plaje. De fiecare dată când sunt necesare lucrări de reparaţii sau implementarea unui proiect nou într-unul dintre parcurile sau facilităţile administrate, CPDi este responsabilă de dezvoltarea studiului, alocarea bugetară şi monitorizarea până la finalizarea proiectului respectiv. Datorită soluţiei oferite de Oracle, 30 de departamente din cadrul CDP pot administra şi transmite informaţiile cu privire la spaţiile verzi, inclusiv date despre parcuri, piscine, maluri de lac şi plaje, pot genera mai multe procese automatizate redundante, manuale, sub formă de tabel de calcul şi pot administra cele 400 de proiecte anuale alocate fiecărui departament. Obiectivul general al CDP îl constituie accesul tuturor rezidenţilor la un parc bine întreţinut şi accesibil, la distanţă de 10 minute”, a explicat vicepreşedintele diviziei de specialitate din cadrul Oracle, pentru Agerpres.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: