joi

25 aprilie, 2024

28 februarie, 2018

Coreea de Nord a trimis materiale guvernului sirian care ar putea fi folosite pentru a produce arme chimice, conform unui raport ONU, citat de New York Times.

Acuzaţiile vin după ce Statele Unite şi alte ţări au acuzat guvernul sirian că a folosit arme chimice împotriva civililor, inclusiv în atacurile recente asupra Ghoutei de Est.

Materialele  trimise de Coreea de Nord includ plăci rezistente la acid, supape şi termometre, conform unui raport redactat de investigatori de la ONU. De asemenea, au fost depistaţi tehnicieni nord-coreeni lucrând în cadrul unor facilităţi cunoscute pentru fabricarea de arme chimice din Siria.


Raportul, care nu a fost făcut public, a fost redactat de o echipă de experţi care investighează felul în care Coreea de Nord respectă sancţiunile impuse de ONU. Niciunul dintre autori nu a dorit să comenteze.

Raportul avertizează asupra pericolului unui asemenea acord între Siria şi Coreea de Nord, care ar permite Siriei să îşi păstreze arsenalul armelor chimice şi în acelaşi timp i-ar aduce Nordului fonduri pentru programul său nuclear.

Nu este clar când sau dacă raportul va fi făcut public vreodată.

„Nu cunosc data publicării, dacă va exista una”, a spus Stephane Dujarric, un purtător de cuvânt al ONU. „Cred că mesajul este că toate statele membre au datoria şi responsabilitatea să respecte toate sancţiunile existente”, a adăugat el.


Cei opt experţi care au redactat raportul provin din ţări diferite şi au expertiză în domenii specifice precum armele de distrugere în masă, transportul maritim şi controalele vamale.

De la începutul războiului civil în Siria, în 2011, au existat suspiciuni că țara primea echipament de la Coreea de Nord care o ajuta să îşi menţină programul de arme chimice.

Raportul ONU, care are peste 200 de pagini, conţine şi copii ale contractelor dintre companii nord-coreene şi siriene precum şi facturi care detaliază ce fel de materiale au fost trimise. Multe informaţii au fost trimise de către state membre neidentificate ale ONU.

Rusia şi China sunt criticate în raport pentru că nu fac destul pentru a impune sancţiuni privind petrolul, cărbunele şi bunuri de lux împotriva Coreea de Nord.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: