vineri

19 aprilie, 2024

27 august, 2018

OMV Petrom (SNP) va vinde alte 50-60 de perimetre din portofoliul de circa 200, în condiţiile în care cea mai mare parte a investiţiilor companiei se concentrează pe operarea perimetrului Neptun Deep din Marea Neagră, operat în parteneriat cu americanii de la ExxonMobil.

Compania se va „concentra pe barilii cei mai profitabili”. „Vom reduce complexitatea portofoliului, alte 50-60 de zăcăminte urmând a fi vândute“, se arată în raportul semestrial al companiei.

Transferul altor 19 „zăcăminte marginale” a avut loc deja la 1 august, în acord cu strategia companiei „de valoare mai presus de volum”.


Bugetul de investiţii al SNP se ridică la de 3,7 miliarde de lei în acest an, din care 75% sunt dedicate explorării şi producţiei, pentru mai mult de 100 de sonde noi, 1.000 de reparaţii capitale şi continuarea activităţii în Neptun Deep.

Compania a investit deja peste 2,1 miliarde de lei în primul semstru din 2018, cu 130% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, „în special datorită creşterii nivelului de foraj sonde de dezvoltare şi explorare şi lucrări intensificate în proiecte de infrastructură în segmentul Upstream”.

„În cazul Neptun Deep ne propunem să luăm o decizie finală de investiţie în 2018, aceasta depinzând de regimul fiscal, liberalizarea pieţei gazelor şi dezvoltarea infrastructurii de gaze naturale“, se mai arată în rapotul companiei.

Profitul net atribuibil deținătorilor de acțiuni SNP a fost de aproape 1,29 miliarde de lei, în S1 / 2018, cu 6% mai mare decât în S1 / 2017.


Valoarea de piață a companiei este de aproape 18,75 de miliarde de lei, conform capitalizării aferente prețului acțiunilor la Bursa de Valori București (BVB).

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: