vineri

29 martie, 2024

5 martie, 2015

olimpiada bancherilorÎn perioada 9 martie – 30 aprilie 2015, va avea loc ediţia a II-a a concursului de educaţie financiară „Olimpiada micilor bancheri”, organizată de Asociaţia pentru Promovarea Performanţei în Educaţie, Revista Cutezătorii şi Universitatea din Bucureşti, împreună cu Banca Comercială Română, MasterCard şi Dedeman.

Iniţiativa vine ca urmare a implementării, în anul şcolar 2013 – 2014, de către Banca Naţională a României, în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naționale, a proiectului de introducere a disciplinei opţionale “Educaţie financiară” (CDŞ) la nivelul învăţământului primar şi se adresează elevilor claselor a III-a şi/sau a IV-a de la şcolile din 10 judeţe* şi municipiul Bucureşti.

Înscrierea în concurs este gratuită şi are loc în perioada 23 februarie – 5 martie 2015, pe baza formularului descărcat de pe www.cutezatorii.ro.


Etapele concursului:

I – locală (faza pe şcoală, cu proba scrisă), în perioada 11- 18 martie (în săptămâna Global Money Week);

În perioada 6 aprilie – 10 aprilie 2015, finaliştii probei scrise vor elabora, sub îndrumarea cadrului didactic coordonator, un proiect, având la bază activităţi practice pe teme de educaţie financiară: afişe, fotografii, desene, machete etc.

II – regională (etapa finală) – 30 aprilie 2015 în cadrul acţiunii “Fii bancher pentru o zi”, desfăşurată la Universitatea Bucureşti – Facultatea de Istorie.


Festivitatea de premiere va avea loc la sediul central al Băncii Naţionale a României.

Acţiunea se va derula sub coordonarea doamnei Ligia Georgescu – Goloşoiu, doctor în economie, expert principal la Banca Naţională a României, iniţiatoarea proiectului, dar şi autoarea programei şcolare educaţie financiară – învăţământ primar şi a auxiliarelor curriculare.

Partenerii evenimentului sunt: ISJ Bacău, ISJ Buzău, ISJ Braşov, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, ISJ Călăraşi, ISJ Constanţa, ISJ Dâmboviţa, ISJ Giurgiu, ISJ Ilfov, ISJ Prahova şi ISJ Vâlcea.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: