joi

25 aprilie, 2024

13 octombrie, 2016

injectieGuvernul olandez intenționează, potrivit publicației britanice The Guardian, să promoveze un proiect de lege care ar legaliza sinuciderea asistată a acelora care simt că ”și-au încheiat viața”, dar care nu sunt neapărat bolnave în fază terminală.

Olanda a legalizat euthanasia în 2002 doar pentru pacienții care suferă inimaginabil din cauza bolii și care nu au nicio speranță de vindecare.

Într-o scrisoare adresată miercuri parlamentului, miniștrii olandezi ai Sănătății și de Justiție afirmă că persoanelor ”care dețin o opinie fundamentată că viața lor este încheiată trebuie, într-un cadru foarte strict și precaut, să li se permită să își încheie viața de o manieră demnă”.


Propunerea va stârni foarte probabil critici vehemente din partea celor care afirmă că politicile olandeze în materie s-au extins deja față de limitele aprobate inițial, sinuciderea asistată fiind practicată în prezent nu doar de bolnavi în fază terminală, ci și de suferinzii de boli mintale, de demență.

Potrivit statisticilor oficiale, 5.516 sinucideri asistate au fost înregistrate în 2015, echivalentul a 3,9% din numărul total de decese.

Edith Schippers, ministrul olandez al Sănătății, nu a avansat în scrisoarea adresată legislativului un prag minim de vârstă al persoanelor care pot solicita euthanasia. Ministrul a asigurat că la momentul avansării proiectului de lege acesta va conține serioase mecanisme de siguranță.

Propunerea constituie o surpriză, scrie The Guardian, din cauză că o comisie înființată special pentru a studia ideea introducerii în legea actuală a noțiunii de ”viață încheiată” a concluzionat recent că modificarea nu se impune.


Ministrul Edith Schippers are însă o opinie diferită: ”Guvernul este de părere că o solicitare de ajutor (pentru deces- n.red.) venită din partea unei persoane care suferă inimaginabil din cauza bolii și care nu are nicio șansă de vindecare confirmată pe baze medicale este deplin legitimă”.

Proiectul de lege, alcătuit după consultări cu medici și alt gen de experți, inclusiv specialiști în etică, ar urma să fie finalizat până la sfârșitul anului 2017.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: