joi

18 aprilie, 2024

15 iunie, 2018

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a lansat, vineri, prima emisiune de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei în cadrul Programului Tezaur – ediţia Centenar.

Valoarea nominală este de 1 leu, dobânda de 5%, scadenţa este de cinci ani.

Dar: titlurile nu pot fi răscumpărate înainte de scadenţă, sunt netransferabile şi deci nu se tranzacţionează la Bursă, potrivit unui comunicat al MFP.


Nivelul de remunerare este ușor superior celui al randamentelor titlurilor de stat – benchhmark pe 10 ani alre României.

Dobânda este neimpozabilă.

Persoanele fizice rezidente, cu vârsta de cel puţin 18 ani pot cumpăra titluri de stat prin următoarele canale de distribuţie:

  • în perioada 15 iunie – 6 iulie 2018 de la unităţile operative ale Trezoreriei Statului unde au domiciliul fiscal;
  • în perioada 15 iunie – 5 iulie 2018 prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, din mediul urban, iar
  • în perioada 15 iunie – 4 iulie 2018 din mediul rural.

„Statul garantează 100% sumele depuse, dobânzile aferente și este corect să plătească pentru titlurile de stat destinate populației la fel cum plătește și pentru cele destinate pieței financiare”, a explicat Eugen Teodorovici, ministrul finanțelor publice.


Un investitor poate efectua, în cadrul perioadei de subscriere, una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni, dar valoarea maximă cumulată a acestora nu poate depăşi plafonul valoric de 100.000 lei pentru subscrierile realizate intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului şi respectiv de 100.000 lei pentru subscrierile realizate prin subunităţile poştale din reţeaua Companiei Naţionale ‘Poşta Română’ SA.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele din prospectul de emisiune. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale ce atestă calitatea de moştenitori.

Emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua şi în lunile următoare, posibil şi cu alte maturităţi care urmează a fi stabilite în funcţie de evaluarea interesului pentru această primă emisiune, până la consumarea plafonului anual stabilit pentru anul 2018 la un nivel indicativ de 4 miliarde lei.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: