luni

22 aprilie, 2024

7 septembrie, 2018

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a anunțat că o nouă taxă auto va intra în vigoare, cândva, în perioada 1 ianuarie-31 martie 2019. Noua taxă ar urma să nu fie nu doar una pe norma de poluare pentru că ”trebuie să te gândești și la capacitatea cilindrică și la tot”, a anunțat ministrul Gavrilescu la Antena 3.

Guvernele României au impus, de-a lungul anilor, 5 taxe de mediu/de poluare, toate declarate incompatibile cu legislația europeană. Ultima taxă auto a fost eliminată în anul 2016, după ce Curtea de Justiției a UE a emis decizia prin care statul român a  fost obligat să restituie și Timbrul de Mediu, după ce toate cele trei variante anterioare ale acestuia au fost și ele considerate incompatibile cu legislația europeană.

În prezent, Fiscul restituie, eșalonat, taxele auto încasate ilegal.


„Eu mi-am pus termen și știți că, atunci când îmi pun termen, mi-am luat angajamentul o și fac, ca undeva, până la sfârșitul anului, să găsim forma finală ca la începutul anului viitor să știm exact ceea ce avem de făcut, cum gândim proiectele de mediu. Să intre în vigoare de la 1 ianuarie, sau poate că perioadă de tranziție 31 martie, ca lumea să se acomodeze pentru că așa este normal”, a afirmat Gavrilescu, citată de Mediafax, la Antena 3.

„Vrem să fie o taxă nu numai pe norma de poluare, trebuie să te gândești și la capacitatea cilindrică și la tot. Trebuie să avem în vedere toate componentele să nu avem niciun fel de problemă”, a precizat ministrul Mediului.

De asemenea, referitor la plata taxei auto, ministrul a precizat că s-au transmis 800 de milioane de lei, urmând să fie emise ordine pentru încă 700 de milioane de lei.

„Am avut o Hotărâre de guvern și știți foarte bine exact cum am reușit să programăm plățile pentru cele cinci taxe care au fost înaintea timbrului de mediu și inclusiv pentru darea în plată acum de la 1 septembrie a timbrului de mediu. Noi deja am plătit 800 de milioane, urmează să fie date în plată, cu aprobarea bugetului, bineînțeles, emise ordine pentru încă 700 de milioane”, a declarat ministrul Mediului.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: