sâmbătă

23 martie, 2024

29 aprilie, 2016

penitenciar aglomeratieO delegație a Organizaţiei Naţiunilor Unitea sosi în România la începutul lunii mai pentru a evalua condițiile din penitenciarele românești.

Va fi verificat modul în care sunt trataţi deţinuţii, în special pentru a se constata dacă aceștia sunt supuşi torturii sau relelor tratamente.

Delegația va vizita penitenciare și secţii de poliţie, dar şi centre de primire a imigranţilor, şcoli de corecţie pentru minori, aziluri de bătrâni şi spitale de psihiatrie.


Ei vor avea întâlniri cu oficiali ai guvernului, cu Avocatul Poporului şi cu reprezentanţii societăţii civile, iar la finalul vizitei vor prezenta autorităţilor concluziile preliminare.

Peste 500 de deținuți au murit în închisorile românești în perioada 2010 – 2014, potrivit unui raport al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. În marea majoritate a cazurilor a fost vorba de probleme medicale și sinucideri.

România așteaptă o decizie pilot a CEDO din cauza închisorilor – ar putea plăti 80 de milioane de euro anual

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) pregătește o decizie pilot prin care statul român ar putea fi obligat să plătească o anumită sumă pe zi pentru fiecare deținut, dacă nu rezolvă situația, calificată drept inumană, din penitenciare.

Prima decizie de acest fel a fost pronunțată împotriva Italiei, care decontează 8 euro pe zi fiecărui deținut, adică aproximativ 78 de milioane de euro anual.


Suma pe care ar plăti-o România este de aproximativ 80 de milioane.

Ministrul Justiției, Raluca Prună, declara la începutul lunii martie că Executivul a adoptat un memorandum prin care a cerut CEDO să amâne luarea decizie, promițând în schimb preznetarea unui program detaliat cu măsurile ce vor fi luate pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție.

Memorandumul aprobat de guvern – plan de măsuri în valoare de 800 de milioane de euro

Memorandumul privind calendarul de măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție și a sistemului de probațiune a fost aprobat în ședința de miercuri a Guvernului.

Valoarea totală estimată pentru punerea în aplicare a Calendarului de măsuri, pentru perioada 2016-2023, este de 838,45 milioane euro, din care:

  • Administrația Națională a Penitenciarelor – 740,23 milioane euro
  • Direcția Națională de Probațiune – 21,47 milioane euro
  • Ministerul Afacerilor Interne – 76,73 milioane euro

Ce se va face cu acești bani:

  • Administrația Națională a Penitenciarelor urmează să creeze un număr de 10.895 locuri noi de cazare și să modernizeze 1.651 locuri, până în anul 2023.
  • Va fi angajat personal suplimentar, memorandumul prevăzând încadrarea a 5.847 de persoane până în anul 2023.

Raportul Avocatului Poporului

Un raport de anul trecut al Avocatului Poporului arăta că indicele de ocupare din penitenciare era de 151,13% și există închisori în care unui condamnat îi revine doar un metru pătrat spațiu, în codițiile în care normele prevăd un minim de 4 metri pătrați și 6 metri cubi de aer fiecare deținut.

Constatările raportului:

  • Din punct de vedere al situaţiei juridice, 1.622 erau arestate preventiv, 829 erau condamnate prin hotărârea primei instanţe şi 25.907 erau condamnate definitiv.
  • Raportul identifică situații în care încarcarea penitenciarelor este chiar dublă, așa cum este cazul Penitenciarului Iași, unde erau cazate 1.534 persoane la o capacitate legală de cazare de 763 deţinuţi. Fiecare încăpere are 33 de mp, iar numărul persoanelor cazate era de 24 – 26 deţinuţi, ceea ce înseamnă mai puțin de jumătate din spațiul ce ar trebui să revină fiecărui deținut.
  • La Penitenciarul Craiova, într-una dintre secțiile pentru femei spațiul este de numai un metru pătrat pentru o persoană.
  • În Penitenciarul Mărgineni, în secţiile de executare a pedepsei în regim închis existau perioade în care, din cauza supraaglomerării, nu se putea asigura pat individual pentru fiecare deţinut, chiar şi în condiţiile în care au fost montate paturi pe trei nivele. În aceste situaţii, deţinuţii erau cazaţi fie trei în două paturi, fie doi în pat.
    În aceste condiții, este imposibil de respectat nu doar indicatorul privind spațiul, ci și cel referitor la volumului de aer (6 mc pentru fiecare persoană), iar pentru asta penitenciarele trebuie să asigure măcar câte un pat individual fiecărei persoane aflate în închisoare.
  • Din cauza acestor condiții de detenție, România a pierdut mai multe procese la CEDO, iar penitenciarele au fost sancționate de instanțele autohtone.
  • Instanța a obligat Penitenciarul Iaşi să asigure normele privind condițiile obligatorii din închisori și aceasta a cerut Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor transferarea unui număr de 764 deţinuţi în alte locuri de detenție. Încă nu au fost identificate închisorile unde ar putea fi trimiși aceștia, fiindcă toate penitenciarele sunt supraaglomerate.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: