joi

25 aprilie, 2024

29 ianuarie, 2019

Iulian Bulai și Carsten Rasmunsen

Intenția coaliției de guvernare de a construi prin parteneriat public – privat segmentele de autostradă Ploiești-Brașov și Iași-Tg. Neamț este o aberație și nu se va face, a spus marți Carsten Rasmunsen, șeful departamentului pentru România din cadrul Directoratului General pentru politici regionale și urbane din cadrul Comisiei Europene.

Opinia oficialului european a fost exprimată într-o întâlnire cu Iulian Bulai (USR), admis săptămâna trecută, vineri, ca membru al Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), de la Strasbourg.

„Este o aberație. Nu se va face! Este de râsul lumii, România primește bani gratis de la UE și ei vor să facă autostrada pe parteneriat public privat!”, a spus Carsten Rasmunsen, citat de Iulian Bulai, într-o postare pe Facebook în care politicianul român relatează discuția.


Este „cea mai serioasă critică din partea lui (a oficialului european – n. red.) la ultimele decizii politice ale guvernului pe infrastructură”, precizează Iulian Bulai.

Ce a mai spus Carsten Rasmunsen despre planurile pe infrastructură ale României, în relatarea lui Iulian Bulai:

Am discutat aplicat pe fondurile alocate României în chestiuni de autostrăzi. În mod special pe cazul autostrăzii A8. Eram curios dacă după promulgarea legii autostrăzii A8, Guvernul României a solicitat fonduri pentru această autostradă: completarea studiilor de fezabilitate și pentru începerea lucrărilor la autostradă.

Răspuns clar: nici vorbă de așa ceva. Cu mențiunea că România poate folosi 75 de milioane de euro fără acordul UE, bani veniți din POIM. Și că România va avea la dispoziție 10 miliarde de euro doar pentru transport în următorii 10 ani. Și încă 20 de miliarde pentru alte investiții și 6 miliarde pentru agricultură. Tot în următorii 10 ani.


Carsten Rasmunsen s-a arătat lipsit de speranță și foarte îngrijorat cu privire la situația din România și a amintit următoarele aspecte negative:

  • lipsa consensului pe planul de mari investiții
  • lipsa stabilității politice din țară
  • faptul că CNAIR este o instituție perfect disfuncțională și că nu există o colaborare bună între instituțiile EU și această instituție crucială pentru dezvoltarea infrastructurii noastre
  • frustrarea maximă din partea EU pentru faptul că proiectele nu au finalitate
  • cele mai relevante proiecte strategice pe infrastructură nu se realizează deloc
  • lipsește previzibilitatea deciziilor
  • lipsește o planificare realistă a investițiilor
  • lucrurile se fac de pe o zi pe alta, fără un calendar al acțiunilor pe termen lung
  • niciodată nu este stabilitate în întregul sistem.

Legea privind aprobarea executarii obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi-Târgu Mureş (A8), denumită „Autostrada Unirii”, a fost adoptată în luna noiembrie în Parlament și ulterior promulgată de președintele Klaus Iohannis.

„Obiectivul de investiţii Autostrada Unirii se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor din credite externe şi din fonduri europene nerambursabile şi/sau prin parteneriat public/privat. În fiecare lege bugetară anuală, pe durata implementării proiectului, se vor aloca acestui obiectiv credite bugetare conform necesarului de finanţare comunicat de Ministerul Transporturilor”, menționează actul legislativ.

Legea prevede ca autostrada de circa 320 de km să fie realizată până la granița cu Republica Moldova, cu un pod peste Prut la Ungheni, să fie realizată pe fonduri europene, iar procedurile să demareze în termen de 30 de zile de la promulgare.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: