marți

26 martie, 2024

5 noiembrie, 2015

ruta arctica pe bicicleta de copiiNorvegia ia în considerare închiderea punctului de trecere de la granița pe uscat cu Rusia, pentru a opri intrarea refugiaților tot mai numeroși care aleg ruta arctică pentru a ajunge în Occident.

Singurul punct de frontieră existent pe uscat între cele două state este cel de la Storskog, pe unde au intrat anul acesta în Norvegia peste 3.000 de imigranți, aproximativ 90% numai în ultimele două luni, după ce Uniunea Europeană a luat măsuri în privința rutei de pe Mediterană și, mai recent, a rutei din balcanii de Vest.

ruta arctica


În presa norvegiană au apărut în ultimee săptămâni mai multe articole care speculează că partea rusă ar fi interesată în agravarea crizei refugiaților și i-ar îndruma întenționat pe imigranți spre granița cu Norvegia.

Subiectul a fost discutat la întâlnirea pe care șeful diplomației norvegiene, Borge Brende, a avut-o la mijlocul lunii octombrie cu Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, o întrevedere ce nu a rezolvat însă nimic.

„La ora actuală, susținem politica dialogului cu autoritățile ruse, însă deocamdată nu am obținut niciun rezultat”, a declarat ministrul justiției și securității publice al Norvegiei, Anders Anundsen, într-un interviu publicat de Aftenposten.

„Atât pentru Norvegia, cât și pentru Rusia este important ca frontiera să rămână deschisă. Acum urmăm niște reguli diplomatice stricte, pentru a asigura previzibilitatea situației în zonele frontaliere”, a declarat și prmierul norvegian Erna Solberg.


Traseul arctic spre vestul Europei trece prin Murmansk și Nikel și a dezvoltat o nouă afacere în apropierea graniței dintre Rusia și Norvegia.

Așa cum în Turcia a înflorit comerțul cu bărci pneumatice, vândute la prețuri foarte mari refugiaților ce vor să ajungă pe Medietrană în statele din sudul Europei, în orășelul minier Nickel s-a dezvoltat peste noapte comerțul cu biciclete.

 

În condițiile în care Rusia interzice trecerea pe jos a frontierei, iar Norvegia îi amendează drastic pe cei care îi ajută pe imigranți să traverseze granița, refugiații au o singură soluție – bicileta.

ruta arctica biclete 1

Prețul unei bicicletă a ajuns în Nickel la cel puțin 200 de euro, chiar dacă este doar un cadru ruginit cu pedale și roți, potrivit refugiaților nervoși că sunt spoliați de localnici.

ruta arctica biciclete copii

Primarul din Kirkenes, orășelul norvegian din apropierea frontierei cu Rusia care este în relații foarte apropiate cu vecinii estici, a estimat că până la sfârșitul anului numărul imigranților ce vor intra prin acest punct de trecere va ajunge la 11.000 de persoane.

Situație care va dubla populația din toată regiunea și ar putea schimba atitudinea localnicilor.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: