La Consiliul European de joi și vineri va fi discutată și scrisoarea a 10 state din Europa Centrală și de Est care se opun proiectului North Stream 2, state printre care se numără și România.
Acest punct de discuție nu figurează pe ordinea de zi prezentată de președintele Consiliului, Donald Tusk, dar statele respective i-au cerut ca subiectul să fie abordat, mai ales că vor avea ocazia unei confruntări cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, țara care va beneficia de acest proiect, în detrimentul celor 10 state plus Ucraina.
România este semnatară a scrisorii trimise atât Comisiei Europene, cât și Consiliului European, a confirmat Ministerul de Extrene pentru cursdeguvernare.ro.
O analiză a OilPrice.com arată însă că și acest gazoduct, ca și multe altele imaginate de Rusia în anii trecuți, are șanse mici de realizare, în actualul context economic și politic.
Obsesia statelor din Europa Centrală și de Est
Când se vorbește despre securitatea energetică din Europa Centrală și de Est (ECE), cele mai multe guverne se gândesc la gazoducte. Cu cât mai mari conductele, cu atât mai garantată securitatea energetică.
În ultimul deceniu, cel puțin 10 proiecte de gazoducte au fost inițiate și proclamate ca sursă ultimă de diversificare și de securitate energetică.
Doar unul a fost finalizat – North Stream, dar și pe acesta Gazprom îl folosește doar la jumătate din capacitate, ceea ce-l face nerentabil.
Marile conducte transcontinentale sunt riscante pe o piață volatilă, fiindcă necesită investiții fixe uriașe, cereri de livrare pe termen lung și companii cu mult cash, pentru a-și permite investițiile implicate de aceste proiecte.
Cât de greșite s-au dovedit prognozele
Când Nabucco și South Stream au fost anunțate în 2006, autorii proiectelor s-au bazat pe afirmația potrivit căreia consumul din UE urma să crească încontinuu.
Logica simplă și aparent corectă a momentului respectiv spunea că producția de gaze naturale a Europei urma să scadă, iar importurile să crească, pe măsură ce avea să se renunțe la folosirea cărbunelui pentru utilități.
Într-un scenariu din 2011 al Agenției Internaționale de Energie (IEA), cererea de gaze naturale din Europa urma să urce până la aproape de 600 de miliarde de metri cubi pe an în 2020.
De asemenea, Comisia Europeană estima în 2007 că acest consum va ajunge la 629 de miliarde de metri cubi pe an în 2025, volum din care 81% va fi importat.
Ambele prognoze s-au dovedit greșite. Consumul de gaze nu numai că a început să scadă continuu începând cu anul 2009, dar acum a ajuns la nivelul din 1995.
Cea mai mare parte a acestui declin este rezultatul unei politici agresive a UE pentru îmbunătățirea eficienței energetice în sectorul rezidențial și creșterii ponderii regenerabilelor – eoliană și solară, precum și al declinului industriei din Uniune ca urmare a unei stagnări economice prelungite.
Ca urmare, toate proiectele de construire a unor gazoducte au căzut unul după altul și, în cele din urmă, toate guvernele vor trebui să realizeze că cea mai simplă și ieftină metodă de a crește securitatea energetică a unei țări constă în interconectarea conductelor de gaze naturale, posibilitatea inversării fluxului și creșterea capacității de stocare.
De la South Stream, la Tukish Stream
Revenind în 2015, în Europa se discută un nou proiect, dar se poate spune că el este deja ca și anulat: Turkish Stream ar fi urmat să transporte 64 de miliarde de metri cubi de gaze naturale din Rusia, prin Turcia, până la granița cu Grecia.
Ideea era ca toți consumatorii din Balcani să construiască o conductă care să preia aceste gaze naturale, de la granița Greciei până în Europa Centrală.
Această alternativă oferită de Gazprom la proiectul South Stream pare să fie tot retorica politică în loc de o strategie realistă de export.
Proiectul urma să atragă susținerea statelor din ECE și Balcani pentru a-i deturna pe guvernanții acestora de la concentrarea pe strategii de diversificare a surselor.
Mai ales că uriașa companie Gazprom a avut grijă să prezinte un tablou sumbru a ceea ce urma să se întâmple după ce Rusia va opri, în 2019, aprovizionarea prin Ucraina, ceea ce ar însemna ca statele din sud-estul Europei să fie lăsate în frig dacă nu apar alternativele.
În loc să accelereze eforturile regionale de a primi gaze naturale prin terminalul LNG din Grecia, sau să se conecteze la TAP, care va aduce gaze naturale din Azeribaidjan, începând cu 2019, guvernele din Europa Centrală și de Est au inițiat proiectul TESLA.
Prin această conductă, gazul rusesc adus de Turkish Stream ar uma să fie dirijat prin Grecia, Macedonia, Serbia, Ungaria, pentru a ajunge până în Austria.
TESLA a fost inclusă pe lista Proiectelor de Interes Comun, ceea ce îi permite accesul la finanțare europeană.
Turkish Stream va costa mai puțin decât South Stream (în jur de 11,4 miliarde de dolari, potrivit rapoartelor recente), dar este încă neclar în ce măsură își va permite Gazprom să finanțeze acest proiect, ținând cont că are în derulare programul de 100 de miliarde de euro pentru gazele naturale din Siberia estică.
Mai mult, este puțin probabil ca rușii de la Gazprom să reducă tranzitul prin Ucraina în 2019, fiindcă ar însemna nerespectarea obligațiilor contractuale pe termen lung semnate cu clienți europeni. Este vorba de contracte bilaterale care merg până după 2020.
De asemenea, este dificil de estimat cine va cumpăra aceste noi volume de gaze naturale, ținând cont că se prognozează o stagnare a cererii în ECE și există tot mai multe surse pentru Europa Occidentală.
Turkish Stream agonizează, un nou gazoduct de vis îi ia locul
De la mijlocul acestei veri a devenit clar că proiectul Turkish Stream va fi foarte greu de realizat, iar tensiunile diplomatice apărute de curând între Ankara și Moscova au pus capăt, cel puțin deocamdată, acestui proiect.
Așa încât, un nou proiect cu un gazoduct de vis s-a născut în Europa – North Stream 2, scrie Oil Price.com.
Considerat, ca și cele anterioare, drept un pas strategic al Rusiei pentru a capta o cotă mai mare din piața în creștere a vestului Europei, gazoductul North Stream 2 va costa aproximativ 10 de miliarde de euro. Scopul principal al proiectului este tot acela de a ocoli tranzitul prin Ucraina și țările din ECE, care costă Gazprom circa 2,5 miliarde de euro pe an (taxele de tranzit).
Totuși, potrivit contractului pe termen lung, compania este obligată să plătească tarifele de tranzit până în 2030, indiferent de fluxurile de gaze naturale.
De asemenea, Gazprom ar trebui să finanțeze 50 la suta din proiect, și nu își permite acest lucru din cauza profiturile în scădere.
Veniturile nete al companiei s-au redus cu aproximativ 86% în 2014 și este probabil să continue să scadă, luând în considerare indexarea prețurilor în funcție de țiței, țiței al cărui preț continuă să fie foarte scăzut.
Pe de altă parte, AIE prognozează că vânzările de gaze naturale rusești în Europa va fi în 2020 aproape la nivelul de acum, de 160 de miliarde de metri cubi.
De asemenea, proiectul se confruntă și cu probleme care țin de reglementarea europeană în domeniu și de contextul politic.
În primul rând, nu este clar dacă Uniunea Europeană va excepta North Stream 2 de la prevederile celui de-al Treilea Pachet pe Energie.
În al doilea rând, este greu de crezut că UE și SUA vor dori să vadă Ucraina înghesuită de relația Rusia – Germania. Ar fi chiar cinic, după o încercare de doi ani de a stabiliza economic și politic această țară.
În al treilea rând, Moscova și-ar putea pierde unii aliați pe care-i are în capitalele din Europa Centrală și de Est, dacă le va lăsa fără taxele de tranzit, ai spune OilePrice.com.
