vineri

19 aprilie, 2024

21 ianuarie, 2014

Plățile în numerar între persoane fizice vor fi limitate la 10.000 de lei pe zi, iar plafonul pentru plățile în numerar pe care le pot face firmele, către alte companii sau persoane fizice, va fi redus la jumătate, de la 10.000 lei la 5.000 de lei pe zi, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Daniel Chițoiu, într-un interviu acordat AGERPRES.

În prezent nu există plafon pentru plățile în numerar între persoane fizice, iar plafonul pentru plățile în numerar pe care le pot face companiile este de 10.000 de lei pe zi.

Ministrul Finanțelor intenționează să promoveze această măsură până la sfârșitul lunii februarie.


Măsura privind reducerea plăților în numerar face parte dintr-o serie de măsuri fiscale pentru reducerea evaziunii fiscale și îmbunătățirea colectării veniturilor bugetare, pe care ministrul Daniel Chițoiu intenționează să le promoveze în prima parte a anului 2014. Alte măsuri fiscale avute în vedere sunt introducerea caselor de marcat fiscale cu jurnal electronic, schimbarea sistemului de penalități și simplificarea și detalierea rambursării de TVA.

Evaziunea fiscală are ca motor principal plățile în numerar, iar centrele comerciale en-gros de legume-fructe, de bunuri de consum realizează aproape 99% din operațiuni în numerar, a spus oficialul MFP.

De asemenea, în domeniul cerealelor și panificației, operațiunile de plăți se fac în principal în numerar.

“O persoană fizică nu se va mai duce cu geanta plină cu bani să cumpere terenuri, case, mașini”, a adăugat Chițoiu, referindu-se la introducerea plafonului pentru persoane fizice.


La preluarea mandatului, Chițoiu a menționat ca obiectiv îmbunătățirea colectării veniturilor la bugetul general consolidat și reducerea semnificativă a evaziunii fiscale. În cursul anului 2013, structurile ANAF care se ocupă de administrare, control și colectarea veniturilor au fost reformate organizatoric.

După 1989, veniturile bugetare colectate anual s-au situat între 28% și 33% din PIB. Pentru a se apropia de media din Uniunea Europeană /UE/, România ar trebui să ajungă la venituri bugetare de 38-40% din PIB.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. mai tovarase ministru dar ce crezi ca bancile n-au bani destui de vrei sa ne obligi si pe noi sa platim tot prin banca ???? RUSINE LIBERALU LU’ PESTE ,..sunteti impotenti sa conducetti aceasta tara si vreti mai multe biruri tot pe spinarea noastra !??

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. mai tovarase ministru dar ce crezi ca bancile n-au bani destui de vrei sa ne obligi si pe noi sa platim tot prin banca ???? RUSINE LIBERALU LU’ PESTE ,..sunteti impotenti sa conducetti aceasta tara si vreti mai multe biruri tot pe spinarea noastra !??

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: